Profitul băncilor ruseşti a scăzut
20/06
Peisajul lui Malevici, scos la licitație la Londra pentru 10 milioane de lire sterline
20/06

Cum se pierde un balcon, pentru CM 2018

O moscovită a avut neplăcuta supriză să constate că apartamentul ei, situat într-un imobil select de pe Bulevardul Lenin, a rămas fără balcon. Dimineaţă când a plecat la birou era, seara când s-a întors acasă, nu mai era. Fără nici un fel de avertisment, de înştiinţare.

Contactat, dezvoltatorul a explicat că a fost obligat să termine lucrările de renovare a blocului înainte de Cupa Mondială la fotbal, care a debutat în 14 iunie, la Moscova. Cum a ajuns în criză de timp, a hotărât că nu merită să „strice sărbătoarea” oaspeţior capitalei şi, înainte de a strânge schelele, a smuls balcoanele pe care nu mai reuşea să le refacă.

„Oricum erau ca nuca în perete”, s-a scuzat şeful lucrărilor. „Conform planului iniţial, obiectivul trebuia predat în octombrie, iar lucrările de refacere a balcoanelor, o muncă destul de migăloasă, urmau să fie finalizate înainte de Mondial. Dar ne-am abătut de la grafic şi am fost obligaţi să găsim o soluţie. Prin urmare, am tăiat cele două balcoane ale imobilului, am vopsit locul rămas gol. După Mondial ne vom întoarce. Va fi ceva mai scump, dar astfel de situaţii nu sunt o noutate pentru Moscova”, a explicat Oleg, citat de cotidianul Moskovski komsomoleţ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 623996