TIMP, ÎNAPOI! (II)
27/06
Preţurile la alimente au crescut foarte repede în Rusia
27/06

NATO suferă în ţările baltice

Generalii Alianţei Nord-Atlantice continuă să se sperie reciproc, dar şi comunitatea europeană. De această dată, mai marii organizaţiei au intrat în panică din cauza proastei infrastructuri din Europa de Est şi a puterii militare în creştere a Rusiei. Şi cică din aceste cauze toate tentativele de a proteja ţările baltice ar fi sortite eşecului, scrie Moskovski Komsomoleț.

Mai vine şi Washington Post, care publică alt raport al Pentagonului, potrivit căruia „un eventual război cu Rusia va fi pierdut încă din faza de început din cauza drumurilor proaste şi a numărului insuficient de trupe”. Statele NATO se tem foarte tare pentru Europa de est. În trei ani, efectivul trupelor NATO din Polonia, Romania şi Bulgaria a atins 10.000 de oameni. Iar în Baltica se scurg eşaloane întregi din Croaţia, Cehia, Danemarca. Dar politicienii regionali se isterizează: vecinul agresiv se pregăteşte deja să atace.

În opinia expertului militar Oleg Jeltonojko, a înscrie ţările baltice pe lista teritoriilor pe care Rusia şi-ar dori să le acapareze „este o prostie totală”. Dar chiar dacă ne-am imagina că pe pământul statelor baltice şi-ar face apariţia un „teatru de operaţiuni”, pentru NATO, „situaţia ar fi tristă”, spune analistul, citat de Moskovski Komsomoleţ. „10.000-15.000 de militari nu pot rezista prea mult. Cu o asemenea grupare nu poţi acoperi nici măcar un front – prea puţine trupe. Un astfel de efectiv se pretează, mai degrabă pentru o operaţiune locală”, a explicat Jeltonojko.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o grupare de o jumătate de milion de soldaţi germani s-au opus în Marea Baltică Armatei Roşii. E adevărat, nu a rezistat prea mult – primul atac a spart frontul german şi Wermachtul s-a risipit. Oare ăsta să fie scenariul de care se teme NATO? În cazul în care Alianţa decide să-şi întărească şi mai mult prezenţa militară în zona baltică, generalii europeni şi nord-americani vor fi dezamăgiţi. Chiar dacă vor fi înarmaţi zeci de mii de turci, francezi şi nemţi, nimeni nu va reuşi să-i arunce în luptă, crede MK.

De ce? În primul rând din cauza drumurilor. Cu avionul ar fi prea scump. Avioanele de transport grele, precum C-5 Galaxty, Boeing C-17 sau Airbus 400M pot lua la bord între 100 şi 300 de soldaţi şi câteva transportoare blindate. Deci, ca să transporţi un contingent ar fi nevoie de aproape un an.

„Este sinucidere curată pentru toţi. O grupare de 100, 200 sau o jumătate de milion de oameni într-o regiune cât o cameră, practic, aşa cum e zona baltică, nu ar fi atât un mijloc de intimidare, cât o adevărată capcană. Războaiele moderne sunt de aşa natură, încât concentrând trupe într-un singur loc va fi vărsare de sânge”, crede expertul militar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 577047