Izolarea Rusiei? Vast program!
03/07
Fotbaliştii japonezi au lăsat o scrisoare în vestiar
03/07

Dmitri Peskov: NATO este rodul epocii confruntării

„NATO este rodul epocii confruntării, o organizaţie concepută şi creată pentru confruntări, îngropată sub aceste obiective. Ăsta este rostul existenţei acestei organizaţii”, a apreciat Dmitri Pestkov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, comentând apelul lansat în ajun de liderul american, Donald Trump, în favoarea creşterii eforturilor de finanţare a Alianţei.

Peskov a precizat, totodată, că poziţia Rusiei în privinţa procesului de extindere a prezenţei militare a NATO spre est rămâne neschimbată. Cât despre criticile formulate de Trump la adresa partenerilor săi din NATO, este o chestiune care trebuie discutată mai degrabă în interiorul organizaţiei, a continuat oficialul rus.

„Observăm constant cum, treptat, infrastructura militară a NATO se apropie de graniţele noastre. Poziţia noastră în această privinţă este bine cunoscută, pentru că nu a suferit nici un fel de modificări”, a insistat Peskov.

Agenţia TASS aminteşte, în context, că preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a trimis liderilor ţărilor aliate scrisori critice, susţinând că, spre deosebire de Washington, toţi ceilalţi au o contribuţie financiară minoră. Şeful administraţiei de la Casa Albă avertizează, totodată, că SUA îşi pierd răbdarea constatând că partenerii lor refuză, în opinia lui, să majoreze fondurile destinate apărării.

Foto: TASS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 180046