Ce au discutat deputaţii ruşi cu parlamentarii americani
03/07
Rușii au fost încântați de victoria naționalei lor și au băut mai multă bere
04/07

Vasile Buga: Din relațiile româno-ruse nu s-a pierdut dorința comună de revigorare a acestor legături

Se  împlinesc, la 4 iulie, 15 ani de la semnarea Tratatului privind  relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă. Cu acest prilej, ”Vești din Rusia” s-au adresat, pentru a prezenta semnificația evenimentului și, mai ales, valoarea acestui document, domnului dr. Vasile BUGA, coordonator al Centrului de Studii Ruse și Sovietice din cadrul Institutului Național pentru Studierea Totalitarismului al Academiei Române.

 –  În momentul semnării Tratatului româno-rus, în 2003, acesta a jucat un rol foarte important pentru normalizarea relațiilor dintre România și Rusia, punând punctul pe ”i” într-o serie de probleme. Între timp, România a intrat în NATO și a aderat la UE. În aceste condiții, Tratatul nu a scăzut din importanță sau, poate, chiar a devenit caduc, după cum spun unii?

–  Tratatul privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă semnat în 2003 a marcat un moment important în evoluția relațiilor noastre bilaterale, prin crearea cadrului politico-juridic adecvat, cu atât mai mult cu cât precedentul Tratat, semnat în iulie 1970, își încetase valabilitatea. Prin prevederile sale, acest Tratat oferă o baza solidă pentru dezvoltarea relațiilor politice, economice, cultural-științifice dintre cele două țări. Aderarea României la NATO și integrarea sa europeană nu au modificat cu nimic importantă și valoarea acestui  document internațional care exemplifică, și el, faptul că politica externă a României este deschisă bunelor relații cu toate statele lumii. Dealtfel, așa după cum se știe, România nu este singurul stat membru ale principalelor două  instituții europene și euroatlantice care are asemenea Tratate sau alte documente importante privitoare la reglementarea relațiilor interstatale cu Rusia. Trăim într-o lume în care realitatea – internă și internațională – este tot mai normată, mai reglementată, tot mai riguros legiferată.

– Ce s-a pierdut și ce nu s-a pierdut în colaborarea celor două țări pe parcursul celor 15 ani care s-au scurs după anul 2003?

– Un deceniu și jumătate este un timp istoricește scurt, dar în lumea tot mai grăbită și mai supusă schimbărilor – în bine, însă și în rău, o lume tot mai angajată în căutarea unor paradigme mai favorabile dezvoltării și progresului, multe prefaceri s-au produs și în viața internațională, și pe continentul european, și în partea noastră de lume. În acești 15 ani, și la București, și la Moscova, de ambele părți, s-a afirmat repetat necesitatea dezvoltării de raporturi bilaterale pragmatice, chiar dacă în practică s-a înregistrat mai degrabă un deficit de voință politică și de încredere reciprocă. Nivelul conlucrării politice a scăzut constant, cu efecte similare și în planul relațiilor economice. În același timp, mai trebuie adăugat neapărat faptul că și conjunctura internațională tensionată din această perioada și-a pus amprenta nefavorabilă pe relațiile noastre bilaterale. Aceste relații nu fac bloc separat în sinergia globală, nu sunt sub un clopot de sticlă aseptic, ele se încadrează în trendul interdependențelor crescânde din lume, în contextul căutării unui nou echilibru de forțe la scară planetară.

Este însă firesc și reciproc folositor ca între statele noastre, aflate în proximitate geografică și cu o istorie în care ne-am întâlnit împreună secole de-a rândul, state cu parametri și relații asimetrice, precum și cu propriile alianțe și alte structuri interstatale, dar în primul rând cu propriile interese, să existe și să se dezvolte raporturi de încredere și conlucrare. Actuala stagnare, care riscă să se cronicizeze, în relațiile româno-ruse se dovedește a fi contraproductivă și în plan bilateral, și pe un plan mult mai larg. Prin relansarea relațiilor cu Rusia, România poate deveni un liant între spațiul euroatlantic, căruia îi aparține și cel eurasiatic, al cărui promotor este Federația Rusă.

Revenind la întrebarea Dvs., esențial în acest moment este faptul că din relațiile româno-ruse nu s-a pierdut dorința comună de revigorare a acestor legături cu o îndelungată tradiție, așa cum o dovedește astăzi și interesul publicului din România față de Rusia actuală, manifestat, de pildă, cu prilejul Zilelor Culturii Ruse și al altor evenimente culturale și artistice organizate în țara noastră.

– România și Rusia împărtășesc un set de valori care aparțin, de fapt, unei aceleeași civilizații, bazată pe ortodoxie, pe tradiții istorice și culturale foarte apropiate și pe o soarta istorică destul de des comună. În ce măsură cântarește toată această moștenire, tot acest background pentru viitorul relațiilor bilaterale? Ce pronostic dați acestor relații, să zicem pentru perioadă de 20 de ani?

– Românii și rușii au un patrimoniu istoric de cultură și civilizație pe care nu îl pot nesocoti, dincolo de orice vicisitudini politice sau de altă natură. Prețuim deopotrivă tradițiile istorice, valorile identității naționale, ortodoxia, interferențele culturale și de civilizație româno-ruse. Pe un asemenea fundament, țările și popoarele noastre pot clădi temeinic și asigura un viitor reciproc benefic legăturilor dintre ele.

Dar pentru aceasta, trebuie ca relațiile bilaterale să reintre pe un făgaș firesc, din care să fie eliminate ideile preconcepute, neîncrederea, înțelegerea deficitară, procesele de intenții, etichetările.  Dezinformări precum pretinsa diminuare a influentei slave în cultura și civilizația poporului român nu servesc înțelegerii reciproce corecte, bunei comunicări și dialogului. Bibliografia românească, mai veche și mai nouă, abundă în lucrări științifice care așază la locul cuvenit influența slavă pe teritoriul României de azi.

În ce privește evoluția viitoare a relațiilor româno-ruse, un pronostic într-un orizont atât de larg deschis cum sunt următorii 20 de ani, este greu de spus cine s-ar putea hazarda să-l formuleze altfel decât ca dorință sinceră de revenire la normalitate, în atmosfera de înțelegere reciprocă și comunicare pe care am tocmai evocat-o.

Împlinirea a 15 ani de la semnarea actualului Tratat româno-rus îndeamnă din nou la reflecție asupra necesității evidente a normalizării și relansării relațiilor dintre țările noastre prin dialog, respectarea reciprocă a intereselor fiecăruia și identificarea domeniilor de acțiune comună.

– Ce își propune Centru de Studii Ruse și Sovietice,,Florin Constantiniu,, al cărui coordinator sunteți? În ce măsură reușiți să colaborați cu istoricii, colegi ruși?

– Centrul are ca scop menținerea interesului științific pentru istoria Rusiei și a fostei Uniuni Sovietice, istoria relațiilor româno-ruse/sovietice.  În luna octombrie va fi organizată o manifestare științifică dedicată împlinirii a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Rusia.

În pofida sistării de către Academia Rusă de Științe a schimburilor interacademice, dorința de dialog în rândul cercetătorilor români și ruși se menține, manifestată prin participarea istoricilor români, alături de colegi ruși, la conferințe organizate de Centrul de Studii Ruse și Sovietice ,,Florin Constantiniu” și Centrul Rus de Știință și Cultură din București, semnarea de articole în revista INST, ,,Arhivele Totalitarimului” și, respectiv, în publicațiile Institutului de Slavistică al Academiei Ruse de Științe.

 Interviu realizat de Corneliu VLAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 243201