Matematicienii ruşi vor învăţa computerul să recunoască vorbirea
12/07
Patriarhul Kirill: Credincioşii pot face tot atât cât fac preoţii
13/07

Timp, înapoi (IV): Deodorant și Lenin

Vyacheslav Samoshkin

Nu pot ocoli a doua mea vizită în România, peste un an, în octombrie 1971. De data această, în calitate de oaspete al omologilor mei de la Redacția Publicațiilor pentru Străinătate, în cadrul Agerpres. Redacția se afla în aripa dreaptă a Casei Scânteii.

Spre acel moment, am fost trecut la redacția revistei ”Aurora”, fiind desemnat chiar secretatul responsabil al acestei reviste, ceea ce a însemnat pentru mine o ”creștere” bruscă. În acea perioadă, Agenția ”Novosti” trecuse printr-un cutremur, a avut loc schimbări majore de personal. Pretextul a fost un scandal legat de redacția revistei ”Sputnik”.

Acest digest al presei sovietice, un fel de ”Reader’s Digest” sovietic, se difuza în străinătate în câteva limbi străine, inclusive cehă și ungară, avea un tiraj fantastic de mare – peste un million de exemplare și aducea un venit substantial Agenției ”Novosti”. Macheta revistei se făcea la Moscova și doar câteva pagini se completau cu publicitate în țările unde revista apărea. Tiparul se efectua în Finlanda, asigurând revistei condiții poligrafice excelente.

Numărul din aprilie 1970 a fost dedicat centenarului lui V.I. Lenin. Prin urmare, în varianta germană care apărea la Berlin, pe o parte din pagina cu care se deschidea tema principală dedicată vieții și activității lui Lenin, cei de la Berlin au pus reclama unui deodorant, cu imaginea unui bărbat aproape gol pușcă. Secția de Propagandă a CC PCUS, coordonată de Mihail Suslov, a fost revoltată și indignată. După toate ședințele de partid la toate nivelurile care au urmat s-a concluzionat: ”propaganda și comerțul  sunt două lucruri incompatibile”. Președintele Conducerii APN, cunoscutul ziarist Boris Burkov care, folosindu-se de statutul special al Agenției, s-a comportat cam independent, a fost demis. Poate că, în percepția principalului ideolog al țării, Mihail Suslov, el a sărit calul, obișnuindu-se să rezolve unele probleme ale Agenției nu cu Secția de Propagandă a CC, ci adresându-se direct lui Leonid Brejnev, acest lucru fiind favorizat de faptul că la Agenție a lucrat atât fiica lui Hrusciov, Iulia, cât și fiica lui Brejnev, Galina…

Putin al cărui timp încă n-a venit   

După observațiile mele, atunci, la începutul anilor ’70, statutul Agenției ”Novosti” ca organizație obștească născută în anii așa-numitului ”dezgheț” a fost în mare măsură știrbit, agenția intrând sub coordonarea directă  a Comitetului Central al PCUS. Din păcate, caracterul epocii brejneviste a fost determinat nu atât de persoana lui Brejnev, Secretarul General al CC al PCUS, cât de Mihail Suslov, ideolog cu un mare potențial dogmatic…

Au fost schimbați și câțiva conducători cheie, inclusiv și la Redacția principală pentru țările socialiste unde lucram. În locul șefului nostru, Alexei Homenko,  un om prietenos, democratic și de duh,  a fost desemnat Iuri Nikolaevici Jdanov. Era un om absolut deosebit. Producea o impresie a unui om mare, cineva de talia lui Napoleon, care parcă a poposit la noi, venind dintr-o altă epocă. Nu exagerez. Avea ținuta unui ofițer și abia trecuse de vârstă de 40 de ani. Nu era înalt, dar se ținea drept, avea mișcări rapide, dar precise, nimic în plus, vorbea scurt și clar. Într-un cuvânt, un om din altă lume. El a fost transferat de la CC, unde făcea parte din așa-zisul ”grup de lectori”. Până atunci a lucrat Radio, a condus redacția de radiodifuziune pentru țări socialiste. Dar înainte, în calitate de ofițer, a trecut prin evenimentele din Ungaria din 1956, mai precis, chiar în toiul lor a fost traducătorul lui Iuri Andropov, ambasadorul sovietic din Budapesta. Astăzi aș zice că, prin structura personalității sale, prin stilul lui de comunicare și de conducere semăna mult cu Vladimir Putin, al cărui timp încă n-a venit. Și sub conducerea acestui om, destul de eficientă și absolut lipsită de birocratism, am avut șansa să lucrez ani de zile. Este adevărat că uneori șeful a fost destul de dur cu subordonații săi și nu ierta lipsa de disciplină sau neglijența în serviciu. În orice caz, tocmai el m-a promovat la postul de secretar responsabil, deși încă nu prea aveam experiență.

Statut special

Am devenit, deci, responsabil pentru revista ”Aurora” care nu era o publicație comercială, ci, dimpotrivă, în pofida faptului că era o adevărată revistă ilustrată, cu multe materiale jurnalistice vii, statutul ei oficial a fost de buletin al Ambasadei URSS în România, strict simetric cu statului revistei ”Румынские горизонты” (”Orizonturile românești”), editat de Redacția Publicațiilor pentru Străinătate din cadrul Agerpres, care se numea buletin al Ambasadei RSR în URSS și apărea la Moscova. Nici una din peste 45 de reviste al Agenției ”Novosti” nu mai avea un asemenea statut prea oficial, ceea ce reflecta nivelul scăzut al relațiilor sovieto-române de atunci. De ce totuși buletin al ambasadei? Acoperișul diplomatic limita oarecum posibilitățile publicistice ale revistei. Conform statutului diplomatic, noi nu am avut dreptul de a publica materiale conținând atitudinea critica față de țările cu care România întreținea relații diplomatice, nici Israel (de după războiul de șase zile), nici Republica Populară Chineză, nici RFG  etc. Cu alte cuvinte, revista era obligată să se țină într-un anumit cadru. Mecanismul de editare a fost următorul: aproape toate textele și macheta artistică se făceau la Moscova, pe urmă toate acestea se trimiteau la Biroul ”Novosti” din București. Aici materialele se traduceau în limba română, se efectua și macheta tehnică. Toate materiale  se transmiteau la Editura ”Litera” care, de fapt, supraveghea ca textele și pozele să nu depășească acel cadrul stabilit (de fapt, se exercita o cenzură). Pe urma, intra în joc tipografia ”Arta Grafică”, cea mai bună de atunci în România. Obiecții din partea editurii (de fapt, din partea secției de presă a CC PCR, condusă de tov. Eugen Florescu) au fost destul de rare, dar au fost. Uneori se refereau la materiale care prezentau ”rolul Armatei Sovietice în eliberarea României de sub jugul fascist”. Cu timpul, ne-am adaptat și încercam să evităm obiecțiile venite din partea română.

La templu unui Zeu

 Așadar, am avut ce discuta cu omologii mei din Redacția publicațiilor pentru străinătate din Agerpres când am venit la ei în cadrul schimbului de experiență.

În primul rând, m-a frapat atmosfera domnea în redacție. Era atmosfera unui templu și Zeul acestui templu se numea Nicolae Moraru, numele aproape legendar al comunistului-ilegalist. Am avut impresia că toată lumea din redacție merge în vârful degetelor. Peste tot domnea o disciplină de fier. Un contrast mare cu atmosfera relaxată și lejeră de la Agenția ”Novosti”, cu discuții la o țigară prin coridoare, cu râsete în hohote… Aici nu fuma nimeni, nu râdea nimeni. Un spirit de seriozitate și sobrietate al  cărei sursa parcă a fost redactorul-șef al acestei redacții mari, Nicolae Moraru.

Așa cum Iuri Jdanov, noul meu șef de la Moscova, poate, întruchipa oarecum o epoca a cărei vreme nu a venit, Nicolae Moraru întruchipa era care a apus.

(Va urma)

Primele trei părți ale amintirilor le găsiți aici:

Timp, înapoi!

TIMP, ÎNAPOI! (II)

TIMP, ÎNAPOI! (III)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 193235