Jucătorul brazilian Ari a primit cetățenia rusă
08/08
Rubla nu a rezistat stării de incertitudine privind noile sancţiuni americane
09/08

Timp, înapoi! (VIII): Suflet de jucător

Vyacheslav Samoshkin

Încă o amintire din toamna 1973, legată de Laurențiu Ulici, care întredeschide o altă latură importantă din personalitatea sa.

La hotelul ”Parc” din Mamaia, într-un hol erau instalate câteva automate de joc care apoi au fost poreclite ”bandiți ciungi”. De fiecare dată când treceam pe lângă ele mă amuza faptul că Laurențiu, asemenea unui copil, se lipea de aceste automate. Laurențiu punea în automat monezile necesare și trăgea mânerul: cele trei discuri din automat-poker începeau să se învârtească cu diferite viteze, iar când se opreau pe linie trebuia să fie înșiruite trei imagini similare – trei banane, trei mere etc și atunci câștigai. În ciuda noilor și noilor încercări, Laurențiu parcă nu era prea norocos. Acest lucru îl ațâța și mai mult. Am văzut cu ce pasiune se preda el acestei preocupări. Atunci încă nu știam toate talentele lui Laurențiu. Pe urma am aflat că a fost un mare jucător de bridge, a scris despre acest joc nobil tratate întregi.

A fost și un redutabil șahist. În martie 1998,  l-am urmărit participând la simultanul de șah la 30 de mese oferit de campioana lumii, Maia Ciburdanidze сare a venit în România la invitația vechii sale prietene, marea șahistă Elisabeta Polihroniade. Simultanul a fost organizat în Sala de marmură a Cercului Militar din București. Atunci, eu, rămas în afara acestui simultan, pentru că nu m-am înscris dinainte, m-am uitat cum joacă politicienii, miniștrii, deputați, ziariștii români. Cea mai bună prestație a avut-o guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Deja după 20 minute de joc, a putut să triumfe: Maia Ciburdanidze i-a propus remiza…

Deschiderea engleză

 În partida cu Laurențiu, de altfel, ca și cu mulți alți jucători, marea campioana a aplicat deschiderea engleză care se folosește în lumea șahului destul de rar: C2-C4. Nu știu de ce, dar pe mine ca amator această deschidere m-a fascinat cândva, am studiat-o destul de bine și am practicat-o deseori când jucam. Ideea strategică a acestui debut constă în promovarea pionului D2 până la linia a 8-a, transformându-l, bineînțeles, în regină. Văzând că Laurențiu nu prea știe această deschidere (ea i-a descurajat și pe alții – țin minte exclamația disperată a lui George Pruteanu: ”Sunt distrus!”), i-am împărtășit ceea ce știam. Nu știu dacă l-au ajutat sfaturile mele sau nu, în orice caz, Laurențiu a făcut remiză și el. În seara aceea, puțini au scăpat de mat, în schimb, nimeni dintre partenerii Maiei Ciburdanidze nu a reușit s-o învingă. Cine a mai obținut remiză onorabilă cu multipla campioană? Am reținut câteva nume, precum Bălăcescu-Stolnici, Teodor Meleșcanu, Radu Vasile, Sorin Roșca-Stănescu, Oliviu Gherman…

Spiritul jocului a lăsat amprenta și asupra unor cărți ale lui Laurențiu Ulici. În orice caz, critica a remarcat acest lucru în cartea ”Nobel contra Nobel prin care  autorul a încercat să facă, simbolic, dreptate marilor scriitori nepremiați cu Nobel. El mi-a povestit despre ideea acestei cărți la o recepție încă atunci când lucra la ea. Era deja președintele Uniunii Scriitorilor și senator.

Și când mă gândesc la Laurențiu Ulici îmi vine în memorie zicală românească:”Nu-i mirare să fii om mare, om să fii e un lucru mare!”. Da, este despre el. A fost un om mare, dar, în primul rând, a fost om, cu o inimă bună și generoasă…

Interesant este faptul că am auzit pentru prima dată această zicală tot atunci, în toamna anului 1973, de la sculptorul maramureșean Vida Gheza, a cărui expoziție jubiliară avea loc la Sala Dalles din București.

Introducere în civilizația lemnului

 După ce ne-am întors cu Laurențiu din Constanța, am fost ”preluat” de colega lui de la ”Contemporanul”,  Adriana Stoica, care mi-a pregătit un program nemaipomenit de călătorie în Maramureș. Era bună cunoscătoare a acestui ținut, un expert adevărat, a scris și o carte despre el. Dar în avanpremieră m-a condus la expoziția sculptorului maramureșan Vida Gheza, cu care am făcut și cunoștință. Majoritatea lucrărilor sale erau cioplite în lemn, un material foarte cald. Și sculptorul il stăpânea cu virtuozitate. Era o lume aparte, chipurile unor mineri, muncitori forestieri, bătrâni înțelepți (”Sfatul bătrânilor”!)… Era, de fapt, o introducere într-o lume fascinantă, civilizația lemnului din Maramureș, cu care am avut noroc să mă întâlnesc în zilele următoare.

Vida Gheza era o personalitate foarte interesantă pentru mine ca ziarist. Provenit din familie de mineri, el, cu talentul său pentru arte plastice, a trecut prin Școala băimăreană de pictură, a luptat în Spania, alături de Valter Roman, pe urmă a studiat la Academia de arte plastice din Budapesta, după război a făcut câteva monumente remarcabile, îndeosebi ansamblurile sculpturale memoriale de la Carei și Moisei…

Aflând că noi plecăm în Maramureș, s-a înviorat. Și el trebuia să se întoarcă la Baia-Mare în acele zile. Ne-am înțeles că ne vom întâlnim acolo (ne-a invitat chiar la atelierul său) pentru un interviu.

Va urma

Citiți primele părți din amintirile corespondentului rus în România, Vyacheslav Samoshkin, aici:

http://www.vestidinrusia.ro/2018/06/19/timp-inapoi/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/06/27/timp-inapoi-ii/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/05/timp-inapoi-amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-iii/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/12/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-iv-deodorant-si-lenin/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/19/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-v-omar-khayyam-in-loc-de-ostasul-sovietic/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/26/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vi-conditii-mai-omenesti-decat-in-gulag/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/02/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-vii-o-veste-groaznica-venita-din-chile/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 193234