Rubla, sub atac din cauza noilor sancţiuni ale SUA
22/08
Putin: Rusia nu poate ignora ce se întâmplă la graniţele ei
23/08

Timp, înapoi! (X): Un sentiment de gratitudine

Vyacheslav Samoshkin

După ce am scris acea tristă poveste, am început fără voia mea să-mi aduc aminte și de alți oameni remarcabili pe care i-am întâlnit în drumul meu atunci, în anii tinereții, care cred că m-au infuențat într-o oarecare măsură și mi-au lăsat în suflet un sentiment de profundă gratitudine…

Orașul Noghinsk unde am crescut este situat la 50 km de Moscova, în direcția nord-est, pe drum spre Nijnii Novgorod. Numele orașului (fost Bogorodsk), cunoscut prin fabricele sale textile, provine de la numele bolșevicului Viktor Noghin (mort în 1924). Atunci, în anii ’60, orașul și raionul adiacent numărau peste o sută de mii de locuitori, aveau cel puțin trei școli medii (licee). În oraș, a existat Teatrul Dramatic unde a jucat fosta vedetă a cinematografului sovietic, Valentina Serova, precum și Școala Muzicală ai cărei aproape toți profesorii făceau naveta și veneau la lecții de la Moscova și pe care am absolvit-o în acești ani.

După clasa a 8-a, nereușind să intru la Școala Muzicală ”Gnesinî” din Moscova (am încercat să-mi continui studiile la baian, adică acordeonul rusesc, cu clape), mi-am schimbat școala și am trecut la Scoala Medie ”V.G. Korolenko”, cea mai bună din oraș, unde m-am reîntâlnit cu o parte din vechii mei colegi de clasă. Dimpotriva, toți profesorii erau noi pentru mine.

Noghinsk. Școala Medie №2 ”Korolenko”

Pedagog ideal

Despre profesorul de matematică, Trifon Kuzmici Șabașov, auzisem multe lucruri admirative de la sora mea mai mare și prietenele ei care au studiat în această școală. Se spunea că era ”sever” și nu punea nimănui nota 5 (excelent), dar dacă ți-a pus nota 4 (bine), ești rege. Și iată, în sfârșit, l-am văzut cu ochii mei.

El avea fața largă, cu ten oacheș, fruntea înaltă, iar de dincolo de ochelarii cu rama de baga te priveau ochii căprui pătrunzători și întotdeaună serioși. Principalul lucru care sărea în ochi și mă mira, chiar intriga era ținuta lui dreaptă, lipsa de mișcări sau vorbe inutile, fiecare gest, fiecare cuvânt fiind calculate, ponderate. Costumul lui invariabil de culoare maro, cămașa, cravata – totul era curat și impecabil. Vorbea clar, concis, cu o mină mereu serioasă. Numai aspectul și comportamentul lui te invitau la disciplină și seriozitate, te mobilizau să gândești și să înțelegi legile matematicii. Într-un cuvânt, un pedagog ideal.

Expresia lui preferată ar putea fi tradusă astfel: ”Dați mai multe sarcini creierului!” (sau ceva de genul: ”Mai mult efort din partea creierului!”).

Bătaie de cap

Eu care tindeam mai mult spre literatură și poezie începeam să iubesc matematica. Datorită lui Trifon Kuzmici mă simțeam în ea confortabil. Și când el a anunțat deschiderea unui cerc de matematică pe lângă școală, m-am înscris la el. Orele cercului condus de Trifon Kuzmici aveau loc duminica dimineața. Odată, profesorul ne-a propus ca tema de acasă o problemă foarte dificilă de stereometrie. Era vorbă de o piramidă trunchiată. M-am chinuit întreaga săptămână și tot n-am reușit s-o rezolv. Duminica următoare s-a văzut că nimeni n-a rezolvat problema. ”Gândiți-vă în continuare, vă mai dau încă o săptămână”, a spus profesorul. Iarăși mă chinui, încercând să găsesc soluția. Și, minune! În noptea dintre sâmbăta spre duminica viitoare, în vis, îmi vine dezlegarea acestei bătăi de cap. Când mă trezesc, sar la birou și încep să scriu și să trasez pe hârtie liniile: totul se potrivește! Acum l-am înțeles pe Arhimede, care a exclamat cândva: ”Evrica!”. La cercul de matematică am trimfat: eram singurul care a rezolvat problemă. De obicei scump la laude, Trifon Kuzmici a rostit atunci, radiind: ”Molodeț!” (”Bravo!”)

Trebuie spus că peste un an, când țineam un examen de matematică în scris, examenul de admitere la Facultatea de Matematică și Mecanică a Universității ”Lomonosov” din Moscova, una dintre cele cinci probleme, câte conține biletul de examen, era tocmai de același tip, cu piramida trunchiată. Bineînțeles, am rezolvat-o, ceea ce l-a surprins pe examinatorul meu, un tânăr profesor, în timpul examinării orale de matematică, care mi-a zis că am fost unul dintre puținii care au făcut față acestei probleme șmecheroase. A fost uimit și de faptul că eu, un băiat din orașul provincial, cunosc ce reprezintă ”un număr imaginar” sau numărul ”i” – chestiuni care lipsesc din programa școlară.

Datorită magiei numerelor, deci, dar, mai ales, datorită magiei profesorului meu Trifon Kuzmici Șabașov, m-am trezit la facultatea de matematică, asemenea câtorva alți colegi din promoția mea (încă doi au intrat la facultate de fizică, tot la ”Lomonosov”). A contat, de asemenea, și atmosfera de atunci a cucerii spațiului cosmic, a primelor zboruri în cosmos… Cu toate acestea, la facultate,  am încercat un sentiment de dezamăgire, un fel un duș rece. Am văzut cu ochi mei ce reprezintă băieți și fete care sunt pasionați de matematică cu adevărat. Ei deja avansaseră mult, știind elemente din topologie sau algebra combinatorie, teoria numerelor mari etc. ceea ce pentru mine erau încă o terra incognita. Fiind o ființă ambițioasă, mi-am dat seamă că nu pot să rivalizez cu aceștia, aparținem unor diferite categorii de greutate. După un an de matematică am plecat și am dat examene de admitere la Facultatea de Filologie, adică, cum se spune, am revenit la oile mele…

”Dezgheț” și profesorii mei

 Dar mă întorc la Trifon Kuzmici… El avea 40-42 de ani și toată lumea știa că nu era căsătorit. Între timp, la școală a apărut o nouă profesoară de cultură fizică, n-am reținut numele ei, dar am văzut-o deseori seara, când mergeam la  școală, la secția de gimnastica sportivă. Avea o frumoasă siluetă, obrajii ei ardeau ca doi bujori, însă, după gustul meu, în sinea mea o vedeam ca ”țărăncuță”. Poate că altă părere avea profesorul meu de matematică, pentru că, la un moment dat, acest profesor flegmatic și serios a fost văzut în compania tinerei profesoare ba la cinematograf, ba la un spectacol de teatru… Peste câteva luni ei s-au căsătorit.

În anii aceștia, noi, elevii, știam foarte puțin despre peofesorii noștri. Însă un fapt evident, unii dintre ei au apărut în orașul nostru imediat după Congresul al XX-lea al PCUS din 1956, când a început perioada numita ”dezgheț”, s-a dat drumul milioanelor de prizonieri și sinistrul GULAG a încetat să existe. Atunci a apărut la noi Vladimir Vladislavovici Pekarski, profesor de istorie, fost conte, o persoană pitorească; profesorul de instrucție militară, Kapustin, fost general, degradat ca soldat la sfîrșitul războiului (mai târziu, după ce am absolvit școală, am auzit că el s-a sinucis); profesorul de fizică Alexand Kaț (în timpul războiului, el mergea cu trenul pe front și după o scurtă oprire la Noghinsk, orașul său natal, a pierdut trenul și a fost condamnat pentru ”dezertare”) și alții.

Pe front și în prizonierat

Profesorul de matematică Trifon Kuzmici Șabașov

Însă Trifon Kuzmici a avut o altă poveste, am aflat-o deja în epoca internetului, pentru că mulți oameni, foștii lui elevi, au scris, au povestit despre el ce au știut. S-a scris despre el și în presa locală, în almanahuri comemorative…

S-a născut în 1915 ca și tatăl meu. Ca și tata, provenea dintr-o familie de țărani, dar din altă regiune, Smolensk. La învățătură, fie la școală, fie la școală tehnică, fie la Institutul Pedagogic din Riazan era brici. A absolvit institutul în 1938 și o vreme a lucrat la catedra de analiză matematică. Pe urmă, serviciul militar în Transnistria, iar de acolo, la sfârșitul anului 1939, a fost transferat pe front, în războiul cu finlandezii, unde a petrecut trei luni în tranșee, uneori la -40 °C. A fost rănit și s-a întors la unitatea sa din Transnistria, în urma evenimentelor din iunie 1940. După începerea marelui război, în august-octombrie 1941 a luptat pentru apărarea Odesei unde a acționat a 4-a Armată română (acea armată în ale cărei rânduri, între altele, s-a aflat și corespondentul de presă, Ștefan, eroul romanului ”Delirul” de Marin Preda…). Pe urmă, divizia în care a luptat soldatul Șabașov a primit ordinul să se retragă în Crimeea. Dar, până atunci, în urma exploziei unei mine a avut o comoție. În Crimeea, a participat, toată perioada de asediu, adică 256 de zile, la apărarea Sevastopolului. În iulie 1942, după ce a fost evacuată de acolo o mare parte dintre comandanți și ofițeri sovietici și nu mai rămăsese muniție, a căzut prizonier alături de mii și mii de soldați și ofițeri sovietici. A petrecut trei ani în captivitate, a lucrat la început la șantierul naval din Nikolaev, iar pe urmă pe un șantier asemănător de lângă Viena. Mai târziu a fost transferat la minele de minereu de fier, în Sudeți, la granița între Austria și Cehia.

A fost eliberat de Armata Roșie pe 5 mai 1945. Au urmat verificările. Se știe că o mare parte dintre cei care au căzut prizonieri, după lagărele de filtrare, au fost trimiși în GULAG sau în ședere forțată în Sahalin, Kamciatka, Kazahstan sau în Nordul Extrem. Cu Trifon Kuzmici nu s-a reușit așa ceva datorită faptului că și-a păstrat brevetul de soldat (îl ascundea în bocanc), unde era consemnat tot drumul lui de luptă. A fost trimis să continue serviciul militar în trupele mareșalului Rokosovski, din Polonia…

În 1948 i s-a propus postul de profesor de matematică în orașul Noghinsk. Și în deceniile care au urmat, el a lăsat în sufletul tuturor elevilor care au trecut prin lecțiile  sale un semn de neșters. Și aici e vorbă nu doar de matematică, dar și de prestația a unui om adevărat și demn care este în stare să devină pentru tine, când încă ești tânăr, un reper, un far în vață.

A murit Trifon Kuzmici în 1995, adică la vârsta de 80 de ani…

(Va urma)

Citiți primele părți din amintirile corespondentului rus în România, Vyacheslav Samoshkin, aici:

http://www.vestidinrusia.ro/2018/06/19/timp-inapoi/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/06/27/timp-inapoi-ii/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/05/timp-inapoi-amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-iii/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/12/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-iv-deodorant-si-lenin/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/19/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-v-omar-khayyam-in-loc-de-ostasul-sovietic/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/26/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vi-conditii-mai-omenesti-decat-in-gulag/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/02/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-vii-o-veste-groaznica-venita-din-chile/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/09/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-viii-suflet-de-jucator/

Timp, înapoi! (IX): O poveste tristă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 193235