Moscova mută înainte pionul diplomației publice
16/10
Un general american despre relațiile dintre Rusia și SUA
17/10

Exclusiv! Interviu cu Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin (III): Războiul rece 2.0

Ambasadorul Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin /Foto: Vesti din Ruisa

Cu ocazia aniversării a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Rusia și România, Valeri KUZMIN, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România, a acordat un interviu portalului „Veşti din Rusia”. Vă prezentăm astăzi ultima parte a interviului realizat de vestidinrusia.ro.

– Știm ce se scrie, ce se spune în mass-media, în spațiul public. În calitate de Ambasador al Federației Ruse, ați avut, desigur, întâlniri cu politologii și politicienii români. O întrebare delicată: cum se exprimă ei în spațiul non-public? Există vreo diferență între discursul lor public și cel privat?

– Dacă răspund scurt și clar, pot spune că, bineînțeles, dialogul pe care îl întreținem direct, pe canalele diplomatice este mai pragmatic. El este eliberat de această retorică publică, neprietenoasă, care apare în presă, chiar și în timpul conferințelor – destul de activ, și nu numai din partea politologilor și cercetătorilor. De exemplu, vine la tribună un secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe sau al Ministerului Apărării sau un europarlamentar care reprezintă, fără îndoială, poziția României – sunt persoane oficiale, și iată din gurile lor începe să curgă fluviu o retorică neprietenoasă. În contactele obișnuite, desigur, o astfel de retorică nu există  Dar, din păcate, acest discurs mai pragmatic nu este încă transformat în chestiuni practice.

 Nu este o problemă a Rusiei

– Cât de mult ”cântărește” Republica Moldova în deteriorarea relațiilor României cu Rusia?

– Factorul Moldovei, în mod evident, nu este prezent în relațiile noastre, iar problema Moldovei, pur și simplu, nu există. Știți bine poziția noastră oficială. La un moment dat, am recunoscut independența și suveranitatea Republicii Moldova – cu ea, de altfel, am semnat, de asemenea, un mare Tratat, ca și cu România, cu privire la relațiile de prietenie și noi am recunoscut-o în granițele anului 1990, adică înainte de toate evenimentele din 1991-1992, când acolo a existat un conflict armat fierbinte. Prin urmare, problema ca atare nu există. Ce vă interesează în mod special în această privință?

– Problema totuși există, deoarece, în România, Rusia este considerată principalul factor care împiedică unirea României și Moldovei.

– Dumneavoastră înșivă recunoașteți că aceasta este o problemă a României și nu a Rusiei. Rusia a recunoscut pe plan internațional independența și suveranitatea Moldovei, inclusiv faptul că în Constituția Moldovei există o clauză care spune că ea este un stat neutru și nu face parte din tot felul de blocuri și alianțe politico-militare. Acest lucru a fost susținut și aprobat de Rusia la timpul respectiv. În ceea ce privește problemele asociate cu acestea de către unele grupuri din clasa politică din România – aceasta nu este o chestiune care ar trebui să fie adresată nouă. Dacă există anumite întrebări legate de pozițiile noastre care vă interesează, sunt gata să le lămuresc.

– Ați fost ambasador la Chișinău. Există o dorință reală în rândul moldovenilor de a se uni cu România? Cum ați perceput-o?…

– Nu. Majoritatea covârșitoare a populației nu are o asemenea dorință. Există, bineînțeles, oameni care s-au declarat români în timpul recensământului, dar aceștia sunt relativ puțini ca număr. În timpul șederii mele de acolo nu am văzut o astfel de dorință. Au existat partide politice care propuneau astfel de sloganuri unioniste. Dar majoritatea populației nu le împărtășește.

”Războiul Rece” 2.0 și retorica anti-rusă

– Întorcându-se puțin în urmă, în aceste zile, reprezentantul SUA în NATO a amenințat că, dacă Rusia va continua să producă și să amplaseze rachete cu rază medie de acțiune, americanii își rezervă dreptul de a le distruge. Dar de unde ar putea s-o facă? Poate de pe teritoriul României?

– Reprezentantul american Kay Bailey Hutchison a fost deja nevoită să-și dezavueze, practic, cuvintele. Din fericire, sunt nevoiți să dea înapoi chiar și astfel de dulii, care înstigă singuri la diferite forumuri NATO, uitând de rațiune, uitând că lumea dispune acum de un potențial militar comun atât de distructiv, încât nu ar mai rămâne nimic din planeta noastră. Totul va exploda și nici dispariția dinozaurilor nu ni se va părea o catastrofă. Rasa umană, dacă va supraviețui, va trebui să se ascundă în peșteri …

Din păcate, o astfel de retorică nu face altceva decât complică relațiile internaționale. Doar cei care recurg la ea se comportă, ca și în copilărie sau ca în luptele de cocoși – rivalii se tachinează unul pe celălalt și ca și cum se incită – acest lucru este foarte periculos! Am declarat în repetate rânduri acest lucru. La toate nivelurile, de la președintele Putin la ministrul nostru Lavrov, care, de fapt, despre aceasta a vorbit în detaliu recent în discursul său din cadrul celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Suntem în favoarea inițierii unui dialog constructiv. Desigur, există divergențe de păreri, însă acest lucru este aproape inevitabil. A fost întotdeauna. Și  între Uniunea Sovietică și Statele Unite au existat diferende, dar chiar și atunci s-a reușit ca ele să fie depășite. Și între URSS și România în anii ’30 au existat dezacorduri, inclusiv asupra Basarabiei, cu toate acestea Titulescu și Litvinov, care erau personalități complet diferite, au reușit să găsească o baza pentru dialog. Și acest dialog a dat un rezultat pozitiv, cel puțin pentru o vreme. Din nefericire, vedem din partea Occidentului foarte des, iar în ultima perioadă în special, literalmente o poziție obstrucționistă, contându-se pe faptul că Occidentul este puternic și poate să ignore interesele Rusiei. Vedem aceeași abordare și față de Republica Populară Chineză, care devine, de asemenea, o putere economică și nucleară puternică. Toate acestea conduc lumea spre pragul catastrofei nucleare.

– Probabil, nu este întâmplător că astăzi se vorbește despre „războiul rece” versiunea 2.0?

– Aici, din nou, este vorba de cauze și consecințe. ”Războiul rece” versiunea 1.0 a fost perceput în Occident ca o confruntare cu un adversar ideologic, URSS. Dar este important să ne amintim că sfârșitul ”războiului rece” a fost proclamat nu cu destrămarea URSS, ci cu doi ani mai devreme, când Gorbaciov s-a întâlnit cu Reagan în Malta, în decembrie 1989. Ei au declarat că ”războiul rece” s-a terminat. În societatea sovietică, atunci nu toată lumea înțelegea ce consecințe urmează să fie, dar cu toate acestea, o mare parte din cadrul elitelor, din public credeau că „războiul rece” ar trebui oprit și ar trebui construită o relație de o calitate nouă cu Occidentul. După ce Uniunea Sovietică s-a prăbușit, cei din Occident au crezut că au câștigat ”războiul rece” și au început să se comporte ca niște învingători, ceea ce era complet neîntemeiat, pentru că atunci poporul sovietic și inclusiv succesoarele sale – popoarele rus, ucrainean și altele – nu s-au considerat învinși, nu au semnat nicio capitulare, era vorba de alegerea lor liberă. În acest sens, Occidentul nu a dat dovadă de respect față de libera alegere a popoarelor URSS și a început să se comporte ca un învingător. La început, în Rusia, din cauza prăbușirii multor mecanisme, inclusiv din cauza unei crize economice grave, nu a existat nici o voință politică pentru a contracara o asemenea atitudine a occidentalilor. Chiar și atunci, conducerea rusă se pronunța în contacte politice cu liderii de vârf ai Occidentului, inclusiv cu americanii, împotriva extinderii NATO, împotriva confruntării. Nu am fost ascultați atunci – la fel ca și mult mai târziu, în cazul desfășurării sistemului american de apărare antirachetă globală („Nu este îndreptată împotriva voastră!”). Acum când am reușit să refacem în mare măsură atât economia, cât și forțele armate, cu atât mai absurd este să vorbești ca un învingător cu un învins.

O astfel de pretenție nu va duce la nimic bun. Noi, la rândul nostru, ne pronunțăm  pentru un dialog egal și propunem ideile noastre. Nu susținem că toate aceste idei sunt perfecte. În toate domeniile – atât în domeniul securității cibernetice, cât și al luptei împotriva terorismului, în căutarea unui răspuns la provocările globale (climă, crimă organizată etc.) – este nevoie de un dialog, deoarece niciuna dintre aceste probleme nu poate fi rezolvată în mod adecvat de un cel mai mare și puternic stat sau de un grup de state suficient de puternice. Aceasta necesită o abordare globală. Ne pronunțăm doar pentru acest lucru, având un scut nuclear, care ne permite să cerem un dialog egal și respectuos de la toți. Aceasta este credința noastră, filosofia politicii noastre externe. Sperăm că, în evaluarea a 140 de ani ai relațiilor noastre diplomatice cu România, această poziție de a nostră va fi percepută cu înțelegere la București.

Președintele Putin, într-un interviu recent, s-a exprimat în sensul că oamenii care admit izbucnirea unui conflict nuclear global contează poate pe fapul că vor putea să creeze o lume nouă, o nouă ordine mondială fără Rusia. Noi, în Rusia, nu avem nevoie de o astfel de lume și de ordine mondială… Aproximativ același gând, dacă ar fi interpretat în termeni tehnici militari, ar trebui să fie constant prezent în mintea strategilor militari occidentali și orientali, în mintea politicienilor și diplomaților noștri. Diplomații ruși au acest raționament în capul lor – noi propunem în mod insistent să reluăm dialogul și cooperarea, însă ce vedem ca răspuns? Injectarea constantă a tensiunilor: cazul absolut umflat a lui Skripal și expulzarea diplomaților, la care, din solidaritatea cu Marea Britanie, s-a alăturat și România, mitul ingerinței rusești în alegerile americane, îngrămădirea acuzațiilor împotriva Rusiei cu privire la doborârea Boeing-ului malaezian…

Este deosebit de interesant să facem lumina în ceea ce privește faimosul amestec în alegerile americane. Pe de o parte, aceasta este o acuzație politică, care rămâne pe conștiința politicienilor americani, pasionați de lupta politică internă. Pe de altă parte, există o dimensiune tehnologică: asigurarea securității informatice. Ne-am oferit în mod repetat să cooperăm cu americanii în acest domeniu, pe scena internațională, inclusiv în cadrul ONU, promovăm rezoluțiile respective. Adunarea Generală le acceptă, dar americanii refuză să se implice în dialogul pe tema prevenirii criminalității informatice. Statele au mijloacele necesare pentru a face acest lucru. Deși, desigur, Internetul și spațiul cibernetic nu sunt pur publice, formează o zonă separată în care o persoană poate realiza asemenea lucruri care nu puteau fi făcute anterior nici cu ajutorul unor armate uriașe – tulburînd, de exemplu, siguranța centralelor nucleare. Or, acest lucru ar putea deveni un adevărat dezastru, asemeni unui atac nuclear.

Accesul la informații despre Rusia

– Atunci când în România s-au făcut încercări de a organiza canale de informare astfel încât adevărul despre Rusia să ajungă la cititorul român – aici putem menționa revista ”Noua Rusie”, agențiile ”Rusia la zi” și ”Inforusia”, acestea fiind inițiative din partea românească, Rusia nu le-a susținut financiar în niciun fel. De ce atâtă indiferență din partea Rusiei?

– Nu mă pot pronunța în detaliu față de ceea ce a fost cu zece sau mai mulți ani în urmă. Dar acum, apariția unor mass-media serioase pe bani rusești în România ar provoca o reacție foarte neplăcută aici. Vedem ce reacție față de canalul TV ”RussiaToday” are astăzi așa-numita comunitate civilizată a lumii. ”Russia Today” este blamată, în primul rând, pentru faptul că primește bani de la stat, de la guvernul rus. În acest sens, aș dori să întreb: dar cine finanțează corporația BBC sau Deuche Welle? Deci, acolo e totul în regulă? Dar în cazul ”Russia Today”, nu?

– Totuși, se poate spune că din punct de vedere informațional, România este părăsită de Rusia. În prezent, românii nu au acces la sursele de informații din Rusia…

– Suntem în favoarea dezvoltării schimbului de informații în domeniul mass-media  între noi. La începutul lunii iunie a acestui an, de exemplu, i-am transmis directorului general al agenției Agerpres propunerea agenției de știri ”Rusia de Azi” privind  semnarea unui protocol cu privire la schimbul de informațții. Deocamdată, nici un răspuns. Din punctul de vedere al deschiderii surselor ruse, aceasta există. Problema constă în limbă. Română aparține categoriei de limbi europene rare. Prin urmare, în aceeași agenție ”Rusia de Azi” nu există o redacție specială română. În parte, această problemă este rezolvată prin existența portalului ”Sputnik” în Republica Moldova. Acolo există o audiență bilingvă puternică și un corp de jurnaliști bilingv destul de puternic. Prin urmare, textele rusești apar acolo rapid în traducere în limba română. Aceasta nu este o activitate subversivă, este utilizarea cu costuri minime a realităților care s-au dezvoltat. De exemplu, materialele „Sputnik-Moldova” în limba română apar și în spațiul informațional al României. Pentru a crea aici un alt astfel de birou – costă bani, iar UE, inclusiv și România, introduc sancțiuni împotriva noastră. Dacă sancțiunile vor fi ridicate, vor fi mai mulți bani, vor exista mai multe oportunități de cooperare în domeniul informațiilor. 

– Cu toate acestea, românii nu prea au poftă să intre pe un site „.md” …

– Aceasta este problema României. Dar atunci îmi nu este clar de ce românii tot mă întreabă: cum putem să ne unim cu Moldova și ce gândesc moldovenii despre aceasta…

– Ce simte românul, de exemplu, atunci când urmărește un meci de fotbal în liga germană, văzând că ”Gazprom” se prezintă acolo ca un sponsor active? În ce privește România, ”Gazprom” nu a sponsorizat nicio echipă de fotbal …

– Dar, la urma urmei, România dorește să fie independentă de livrările de resurse rusești de energie, încercând să reducă la minimum achizițiile de gaze rusești. Germania cumpără cantități mari de gaze de la ”Gazprom” și sponsorizează cluburile de fotbal.

– Da, dar totuși cifra de afaceri dintre Rusia și România depășește 4 miliarde de dolari…

 – Acesta este volumul livrărilor reciproce, profitul fiind mult mai mic. Volumul schimburilor cu Germania este mult mai mare. Există și multe proiecte comune. Pentru sponsorizări mari, la nivelul Germaniei, poate că este nevoie de un nivel mult mai ridicat de relații. În acest sens, următorul fapt este semnificativ: Germania are baze militare americane pe teritoriul său, deoarece le-a moștenit de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Iar România invită trupele străine pe teritoriul său în mod voluntar …

Repet încă o dată: considerăm că este necesar să dezvoltăm relații economice și comerciale, culturale, umanitare și științifice pragmatice… De exemplu, am avut întotdeauna contacte bune între oamenii de știință, acest lucru a fost reciproc avantajos. Deocamdată, ne confruntăm cu situația despre care am vorbit în detaliu și anume: suntem departe de situația ca toate eforturile noastre să se întâlnescă cu voința politică corespunzătoare a partenerilor noștri. În ceea ce privește dorința de a obține mai multă sponsorizare, aș dori și eu, de asemenea, să o obțin, să zicem, pentru activitatea culturală a Ambasadei, dar acest lucru nu este întotdeauna posibil. Lumea de afaceri își face banii. Deși nu se poate spune că business-ul rusesc care funcționează aici nu oferă sponsorizare. Două companii rusești, alături de Ambasadă, au participat, de exemplu, la sponsorizarea unui concurs literar-istoric pentru cel mai bun eseu despre diverse episoade ale relațiilor noastre bilaterale, inclusiv premiul principal, o călătorie turistică la Moscova și Sankt-Petersburg …

Trebuie să lucrăm!

– Dacă luăm istoria multiseculară a relațiilor dintre popoarele noastre, atunci vedem că patrimoniul lor pozitiv, bazat pe comunitatea civilizaţională și religioasă, bună vecinătate, totuși predomină. Având în vedere acest lucru, există vreo speranță că se va schimba ceva în relațiile dintre cele două țări și că aceste relații se vor întoarce, după cum se spune, în matcă lor firească?

– Ne întoarcem la punctul de plecare al conversației noastre, la gândul principal pe care îl am și cu care am venit aici: trebuie să lucrăm! Nimeni nu ne-a promis o viața ușoară. Orice ameliorare a relațiilor interstatale este posibilă atât teoretic, cât și practic numai dacă există voința politică reciprocă în primul rând, dar și alți factori care sunt numeroase. Suntem vecini geografici, avem multe tradiții istorice comune. În acest sens, există  complementaritatea structurilor economice fie ea și incompletă. Există în mod obiectiv oportunități de cooperare. Acum principala problemă este cea a voinței politice. Și dacă nu schimbăm cu locurile cauza și efectul, atunci, din păcate, constatăm că acest lucru deocamdată lipsește… Și punem aici puncte de suspensie constructive…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 836779