Putin avertizează Europa
25/10
Bolton: noi sancțiuni împotriva Rusiei nu se planifică
25/10

Timp, înapoi! Vyacheslav Samoshkin (XVIII): ”Caii poștali ai progresului”

Vyacheslav Samoshkin

Alexandr Pușkin spunea că traducătorii cărților sunt ”caii poștali ai progresului”.

În revista ”Aurora” noi prezentam, periodic, cititorilor români pe cei care îndeplineau această misiune nobilă – de a transpune literatura română în limba rusă. Nu mai trăia Anna Ahmatova care a lăsat adevărate capodopere de arta traducerii, poeziile lui Mihai Eminescu și Tudor Arghezi în versiunea rusă. Dar a mai existat o pleiadă întreagă de traducători străluciți care în primele decenii postbelice a dăruit cititorului rus aproape tot ce este mai valoros în literatura română.

Am relatat despre ei și munca lor ori sub forma unui interviu, ori sub forma unui eseu scris chiar de traducător. Aceștia puteau fi împărțiț în două categorii: unii erau ruși-ruși, ceilalți, basarabeni.

În prima categorie intra și profesorul meu de limba română, Iuri Petrovici Zaiuncikovski, participant la război ca pilot de avioane de luptă.

Iuri Zaiuncikovski

După război, i s-a propus să intre la Institutul Militar de Limbi Străine și să studieze limba română. Deși a tradus și el câteva cărți din română, s-a afirmat mai mult ca profesor de limba română, autor al unor manuale și metodici, dar și fondator al secției de limbă și literatură română la Universitatea de la Moscova, care era în devenire în anii studenției mele.

Să-l descopere și rușii

Atunci, Iuri Petrovici, văzând că mă interesează literatura română, m-a sfătuit să mă întâlnesc cu colegul său, Iuri Alexeevici Kojevnikov care a intrat și el, după război, la insitutul menționat, și a devenit reputatul filolog și celebrul traducător al lui Mihai Eminescu, despre care a scris o monografie.

M-a primit la el acasă, mi-a făcut o listă de cărți pe care mi-a recomandat să le citesc, mi-a vorbit și de munca grea de traducător. Potrivit lui, ”arta traducerii este o artă a pierderilor”, îndeosebi atunci când este vorba de traduceri poetice. I-am spus că îmi place foarte mult George Bacovia și ce bine ar fi dacă i-aș traduce câteva din poeziile sale, ca și cititorii ruși să descopere pe acest mare și minunat poet.

– Să-l descopere și rușii… – îngândurată, a repetat gazda, aplecându-se și scoțând dintr-un sertar inferior al biroului său o mapă groasă, cu panglici. Le-a dezlegat, a deschis mapa și am văzut un manuscris bătut la mașina de scris cu un titlu: ”George Bacovia. Poezii”. – Să-l descopere și rușii…

Mi-a povestit atunci cu o ușoară ironie că, deocamdată, manuscrisul nu a avut cum să vadă lumina tiparului – în virtutea unor obstacole știute de ordin ideologic. În România, abia începuse perioada de deschidere, de scoatere de sub index a multora dintre poeții și prozatorii declarați, în epoca proletcultistă, drept aparținând culturii burgheze și fiind străini aspirațiilor poporului român. La noi, această deschidere avusese loc in anii‘50 sub forma ”dezghețului”, dar a și trecut. Chiar pe unii dintre marii poeți ruși, precum Nikolai Gumiliov și Osip Mandelștam (primul, impușcat de bolșevici în 1921, al doilea, arestat și mort în gulag în 1938) îi vom vedea publicați, după o pauză de decenii, abia în anii prestroikăi, ca și când puterea sovietică din anii ’60-’80 se identifica cu călăii din anii ’20-’30 și se solidariza cu faptele lor…

Iuri Kojevnikov

Peste câțiva ani, Iuri Alexeevici a povestit, într-un eseu scris pentru revista ”Aurora”, despre munca lui de traducător și istoric de literatură romînă. S-a născut la Moscova, în 1922, în familia scriitorului Alexei Kojevnikov. A participat la război. La Institutul Militar de Limbi Străine, a fost ”repartizat” la limba română după ”ordinea alfabetică”. Dar, la urma urmei, nu a regretat acest lucru. Într-o zi, a auzit versurile lui Mihai Eminescu și s-a îndrăgostit de poezia marelui poet, această pasiune, schimbându-i toată viața. A tradus opera poetică completă a lui Eminescu, iar ”Luceafărul”, în tălmăcirea lui magistrală, a intrat în fondul de aur al poeziei ruse. A mai tradus și ”Miorița” și ”Enigma Otiliei” și proza lui Caragiale și opera lui Blaga și creațiile poeților din generația nouă, precum Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Veronica Porumbacu… N-a existat aproape o ediție de proză sau de poezie românescă fără să aibă o prefață, o prezentare, un comentariu scris de Kojevnikov…

”Cealaltă strună”

Însă Bacovia în rusă, din mapa aceea din sertar, care, în sfărșit, a apărut la editura ”Minerva” în 1978 (cu titlul ”Scântei galbene”, în ediția bilingvă, cu prefața lui) are o valoare deosebită. Pe lângă faptul că sunt foarte apropiate și fidele originalului, aceste traduceri s-au înscris frumos în stihia limbii și tradiția poeziei ruse…

„Contactul emoțional și spiritual este momentul cel mai important în activitatea de traducere. Poate fi numit un moment de inspirație. Dacă aranjați două strune în același mod la diferite instrumente, atingeți una și cealaltă va suna. Traducătorul este „cealaltă strună”. Și dacă nu sună, atunci trebuie să fie adaptată la nota și tonalitatea corespunzătoare”, scria Kojevnikov desptre arta traducerii. Se pare că în cazul lui Bacovia, traducătorul însuși, prin natura sa, a cântat în unison cu poetul român. În Rusia, cartea sa de traduceri din Bacovia a apărut în 1990…

El a murit în 1993. Peste doi ani a apărut un volum, într-o ediție de lux, сu Francois Villon complet, în traducerea lui Iuri Kojevnikov. Specialiștii spun că l-a tradus pe Villon dumnezeiește. Astfel, talentul marelui traducător s-a prezentat într-o postură nouă și neașteptată.

Cazul lui Iuri Kojevnikov ca traducător de poezie este relevant și prin faptul că în secolul XX, în Rusia și Uniunea Sovietică, s-a format o școală mare de traducere artistică. Printre corifeii acestei școli se numără asemenea poeți și traducători ca Boris Pasternak, Anna Ahmatova, Arseni Tarkovski, Mihail Lozinski, Nikolai Zaboloțki, Mihail Sinelnikov și mulți alții.

Succesul lui Iuri Kojevnikov ca traducător de poezie a fost asigurat și prin faptul că el însuși a fost poet. Sub impresia vizitelor sale în România, a scris și multe poezii despre țara lui Bacovia. Mai târziu, am publicat în ”Aurora” și unele dintre aceste poezii care au fost traduse în română de Igor Bloc, un vechi basarabean care a lucrat la Biroul Agenției ”Novosti” din București și traducea texte pentru ”Aurora”. După dispariția lui Iuri Alexeevici, cauza sa a fost continuată de fiica sa, Marianna Kojevnikova, care și ea traduce din română…

”Venea o moară pe Siret”

Mihail Vladimirovici Fridman a fost un om cald, povestea tot felul de istorioare legate de București și de scriitori români, fiind cunoscut cu mulți dintre ei, dar mai mult, despre Mihail Sadoveanu, cu care a fost prieten.

Mihail Fridman

Mihail Fridman a tradus, practic, opera completă a lui Mihail Sadoveanu. ”Venea o moară pe Siret”, ”Nicoare Potcoavă, ”Viața lui Ștefan cel Mare”, ”Frații Jderi”, ”Baltagul”… Știa româna din copilărie. S-a născut în satul basarabean Drăgușenii Noi, tot în 1922. A absolvit liceul la București. În anii războiului, a fost pe front, pe urmă a absolvit Institutul pedagogic din Moscova, a lucrat ca profesor de limba și literatura rusă la școala medie. După ce a susținut teza de doctorat dedicata creației lui Mihail Sadoveanu, a lucrat mulți ani la Institutul de Slavistică și Balcanistică al Academiei de Știință din Moscova. S-a făcut mare specialist în literatura română, a pregătit mai multe antologii de literatura română, a publicat o serie de cărți despre aceasta și a scris două romane autobiografice, ”Cartea lui Iosif” și ”A doua carte a lui Iosif”. În timpul războiului, părinții lui și sora de șase ani au murit în ghetoul din Chișinău… Soția lui, Nina Șulghina, a lucrat la redacția revistei ”Inostrannaia literatura” și era specialistă în literatura cehă și slovacă, a tradus șapte romane lui Milan Kundera. Mihail Vladimirovici a murit în 2005.

De la povești la ”Răscoala”

La Agenția ”Novosti”, pentru cunoașterea unei limbi străine se plătea un spor de  10% la salariu, iar pentru o limbă ”mai rară”, precum maghiara, 20%. Însă o dată la doi ani trebuia să-ți confirmi cunoștințele și să treci un examen. Pentru a te pregăti de examen și a-ți perfectiona limba, cu trei luni înainte de examen aveai dreptul să începi cursurile cu un profesor – câte patru ore pe săptămână, mai mult, în timpul programului de lucru. Așa am făcut cunoștință cu profesoara de limba română, fermecătoare și grațioasă, Aida Samoilovna Sadețkaia. Soțul ei, Alexandr Sadețki, era autorul principalului manual de limba română care exista atunci. Prin profesoara mea am intrat în contact cu el, întrucât a fost și un reputat traducător de literatură română. El a avut ce să povestească pe paginile ”Aurorei” despre munca sa. El a dat viață în limba rusă numeroaselor povești populare românești și creației lui Ion Creangă pe care le citise în copilărie, pe timp când învățase la un gimnaziu din București. Nu de o mai mica importanță este contribuția sa la traducerea operei lui Liviu Rebreanu, ”Răscoala” editată la Moscova în 1976, reprezentând valoarea unei traduceri clasice a celebrului roman-epopee. Cu mulți ani mai târziu, am aflat că familia Sadețki a plecat în Israel.

Poet și formator de poeți

Încă un basarabean (născut în 1930, a copilărit la Kahul și Cetatea Albă) care a făcut mult pentru ca poezia română să răsune în limba lui Pușkin a fost poetul Kiril Kovalgi.

Kiril Kovalgi

El a absolvit Institutul de literatură din Moscova în 1954. A lucrat la prestigioase reviste literare, precum ”Iunost” și ”Literaturnoie obozrenie”, a condus studioul de poezie, a crescut o generație întreagă de poeti ruși. Dar, în primul rând, s-a afirmat ca important poet rus. De asemenea, de-a lungul anilor a tradus și a promovat în spațiul rus atât poeți moldoveni, cât și români. Printre aceștia: Mihai Eminescu, George Coșbuc, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Mircea Dinescu, Leo Butnaru… Cu Kiril Vadimirovici mă întâlneam și la Moscova, în anii ‘80 (amândoi eram membrii conducerii centrale a Societății de Prietenie Sovieto-Română) și în Crimeea (la Festivalul Internațional de Poezie ”Voloșin” din Koktebel) și la târgul de carte ”Gaudeamus” din București, la lansarea cărții mele de poezii ”Poștașul nocturn”… În urma cu câțiva ani, mi-a publicat poeziile în revista moscovită ”Kolțo A”, condusă de el. Kiril Vladimirovici a fost foarte activ în viața literară a noii Rusii. Era iubit de multă lume. Din păcate, anul trecut ne-a părăsit pentru întotdeaună…

Îmi aduc aminte și de Zlata Mihailovna Potapova (născută în 1918) care a lucrat la Institutul de Literatură Universală și a fost ”principala” traducătoare din limba italiană (Gianni Rodari, Alberto Moravia), dar a tradus și romanele lui Cezar Petrescu și schițele lui Sadoveanu. N-am reținut de unde știa limba română, probabil, a studiat-o, în paralel cu limba italiană, la Institutul de Filozofie și Literatură din Moscova (celebrul IFLI) pe care l-a absolvit în 1941…

Anii trec, se schimbă și generații de traducători. Astăzi, a ieșit, de exemplu, în primul plan Anastasia Starostina cu traducerile ei pasionate a operei lui Mircea Eliade și a lui Emil Cioran…

O contribuție modestă

Dacă a venit vorba de traduceri, pot să spun câteva cuvinte și despre contribuția mea modestă pe acest tărâm. Pe lângă traduceri poetice (Ion Gheorghe, Gheorghe Pituț, Nicolae Dragoș, George Arion), în 1981 am tradus romanul ”Ciulandra” de Liviu Rebreanu (pentru revista ”Румынская литература”) care mai târziu, în 2003, a fost publicat la Chișinău. În 1985, la inițiativa editurii ”Progress”, am tradus o carte fantastic de interesantă despre Siberia semnată de ziaristul Florea Ceaușescu, care a fost de două-trei ori oaspetele Agenției de presă ”Novosti” și cu sprijinul acesteia a călătorit mult prin Siberia… În plus, anul trecut, la Sankt-Petersburg, la editura ”Limbus-Press” a apărut în traducerea mea o carte impresionantă și tragică, ”Robi pe Uranus. Cum am construit Casa Poporului” de Ioan Popa.

 (Va urma)

Citiți primele părți din amintirile corespondentului rus în România, Vyacheslav Samoshkin, aici:

http://www.vestidinrusia.ro/2018/06/19/timp-inapoi/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/06/27/timp-inapoi-ii/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/05/timp-inapoi-amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-iii/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/12/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-iv-deodorant-si-lenin/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/19/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-v-omar-khayyam-in-loc-de-ostasul-sovietic/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/26/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vi-conditii-mai-omenesti-decat-in-gulag/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/02/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-vii-o-veste-groaznica-venita-din-chile/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/09/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-viii-suflet-de-jucator/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/16/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-ix-o-poveste-trista/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/23/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-x-un-sentiment-de-gratitudine/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/30/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xi-initiere-intr-o-romanie-profunda/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/09/06/4388/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/09/13/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xiii-cu-rucsac-alaturi-de-andrei-rubliov/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/09/20/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xiv-o-medalie-cu-bucluc/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/09/27/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xv-subiecte-de-contact/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/10/04/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xvi-la-marin-preda-in-vara-fierbinte-1975/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/10/11/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xvii-sa-fii-darz/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 144734