Medvedev a promis să sprijine marile companii
07/11
Ministerul de Finanțe despre noile sancțiuni
08/11

Timp, înapoi! Vyacheslav Samoshkin (XX): O încercare de schimbare

Vyacheslav Samoshkin

În 1975 s-au împlinit cinci ani de când lucram pentru revista ”Aurora”. Periodicitatea acesteia bilunară (cu două apatiții pe lună, adică) cerea de la un secretar responsabil un efort deosebit, uneori și sacrificii. Deseori, rămâneam la serviciu pănă târziu pentru a mă încadra în graficul de lucru, fiind dat că ciclul tipografic (adică perioada bucureșteană de lucru, inclusiv traducerea și pregătirea machetei tehnice) era de 45 de zile. Concomitent, în lucru se aflau câteva numere ale publicației. Uneori, atunci când expediam materialele (macheta artistică, texte și poze) la București și eram în întârziere – pentru a recupera din timp – mă foloseam de trenul Moscova-București care pleca zilnic seara, veneam la Gara Kievski și lăsam pachetul înfășurat cu hârtie Kraft la șeful trenului care, de obicei, se afla în vagonul 6. Era un procedeu normal, folosit și de colegii mei de la alte reviste, existând o înțelegere între Agenția ”Novosti” și Căile Ferate. O înțelegere asemănătoare a existat și cu ”Aeroflot” – în cazul acesta, noi trimiteam pachetele cu revistă cu așa zisa ”geantă a pilotului”. Pentru aceasta trebuia să te scoli dis-de-dimineață, să mergi cu primul tren de metrou până la stația finală ”Gara Fluvială”, de acolo iei autobuzul 551 care te ducea la aeroportul internaţional ”Șeremetievo-2”. Acolo, la ghișeul special, predai revista pentru cursa respectivă. Bineînțeles, la capătul celălalt, la București, Budapesta sau Varșovia, colegii noști din birourile ”Novosti”, fiind anunțați din timp, ridicau pachetele ori de la șeful trenului, ori de la ghișeul special, ”geanta pilotului”. În vremurile de astăzi, când există pericolul terorist, e greu de imaginat că o asemenea metoda de expediere ar putea funcționa…

Colegul meu isteț

Bineînțeles, aceste preocupări și uneori chiar situații stresante se acumulau în mine și îmi venea din ce în ce mai des ideea de schimbare. Chiar de schimbare a locului de muncă. Într-un asemenea moment de ezitări și îndoieli, discutam cu unul dintre colegii mei de redacție, Oleg Soloviov care se ocupa de revista pentru Bulgaria, ”Dnes i utre” (”Azi și mâine”) și cu care eram în relații amicale. El era ceva mai mare ca mine și cu o experiență la agenție mai îndelungată, în orice caz, era mai isteț decât mine. Mi-a spus atunci că există o posibilitate de a se angaja la revista ”Probleme ale păcii și socialismului”, o revistă internațională de teorie și practică a socialismului care apărea la Praga, în 40 de limbi străine.

Oleg mi-a sugerat și calea de atac. Conducerea redacției cerea de la noi, secretarii responsabili, ca, periodic, să-i vizităm pe referenții sau instructorii de la Secția Internațională a CC al PCUS, adică pe cei care erau responsabili pentru relațiile cu țările socialiste respective. Instructorii ”mei” care se ocupau de România erau Vladimir Ilici Potapov și Nikolai Aleksandrovici Rembievski, amândoi foarte buni vorbitori de limba română ceea ce făcea ca ei să fi fost chiar traducătorii lui L. I. Brejnev în timpul întâlnirilor sale cu Nicolae Ceaușescu… La cei doi se acumulau toate informațiile politice, economice și altele legate de România și relațiile sovieto-române. Scopul vizitelor noastre la aceștia era de a ne actualiza cunoștințele despre țara pentru care lucram. Aceste discuții cu experții de la CC erau foarte utile pentru fiecare dintre noi. Eu, de pildă, aflam de la Vladimir Ilici Potapov, cu care mă întâlneam mai des, decât cu celălalt, o mulțime de lucruri și nuanțe noi privind cursul politic de independență promovat de Nicolae Ceaușescu, inclusiv și ce accente economice și sociale face, care sunt ultimele isprăvi ale acestuia în relația cu URSS, CAER sau Tratatul de la Varșovia. Aceste informații mă ajutau la alegerea unor sau altor teme care ar trebui să fie abordate în primul rând pe paginile revistei ”Aurora”, evitându-se însă o confruntare sau o polemică directă cu pozițiile conducerii române…

– Vorbește cu el, mi-a sugerat colegul meu Oleg, avându-l în vedere pe Potapov. Spune-i că de multă vreme visezi să lucrezi la revista ”Probleme ale păcii și socialismului”, că știi engleza, dar că și româna îți va fi acolo de folos. Cere-i ca el să te prezinte coordonatorului revistei, care are biroul la același etaj. Scopul tău este să fii trecut în rezerva de personal a acestei reviste…

Și am făcut exact cum mi-a sfătuit Oleg.

Pe covorul roșu din CC

Într-o zi, după ce l-am sunat pe Vladimir Ilici, m-am dus la Staraia Ploșciad (Piața Veche) din centrul Moscovei, nu departe de Kremlin. Împunătoarea clădire de mai multe etaje în stilul ”modern rus” de la începutul sec. XX în care se afla Secția Internațională a Comitetului Central, găzduia un hotel de lux înainte de revoluția bolșevică. Iată de ce, primind permisul de intrare și urcând la etajul 1 mergeam pe un coridor lung pe un covor roșu și vedeam pe ușile fostelor camere de hotel plăcuțele strălucitoare de bronz cu numelele stăpânilor birourilor. Vedeam acolo, între altele, și plăcuța șefului-adjunct al Secției Internaționale: ”Șahnazarov Gheorghi”, tatăl lui Karen Șahnazarov care urma să devină celebrul regizor de cinema, autorul ”Tigrului alb”…

Ca de obicei, i-am înmânat lui Vladimir Ilici câteva exemplare ale proaspătului număr al revistei ”Aurora”. El, la rândul său, mi-a dat un exemplar al cărții, îndrumarului ”Republica Socialistă România” scris de el și abia apărut la editura ”Politizdat”. De atunci, după cât țin minte, această carte a mai avut 3-4 ediții. I-am cerut să-mi scrie și o dedicație. Știam puțin despre el, poate că zidurile acestei instituții mă intimidau și nu îndrăzneam nici măcar să-l întreb pe Vladimir Ilici de unde știe el limba română. Cu toate că întotdeauna a fost drăguț cu mine și răspundea cu plăcere la întrebările legate de România. La sfârșitul discuției noastre i-am spus și de revista ”Probleme ale păcii și socialismului”. El m-a ascultat cu atenție și mi-a promis că va vorbi cu coordonatorul revistei. Peste câteva zile m-am și întâlnit cu acesta – din păcate, nu mai țin minte numele lui. Era de vârstă medie și mi-a povestit despre redacția de la Praga, unde a lucrat și el înainte. Potrivit lui, specificul muncii ziaristice la ”Probleme ale păcii și socialismului”, în linii mari, consta în deplasările permanente în diferite țări ale lumii – în Europa, America Latină, chiar în Australia, unde trebuia să te întâlnești cu liderii mișcării comuniste și socialiste, să le iei interviuri sau să pregătești și să redactezi articolele lor. Am completat și am lăsat coordonatorului un formular amănunțit în care am arătat și faptul că sunt membru al Uniunii Ziariștilor, în care am intrat atunci. O interesantă caracterizare a revistei ”Probleme ale păcii și socialismului” a făcut-o mult mai târziu cunoscutul protodiacon și scriitor Andrei Kuraev, care a lucrat acolo și el: ”Este destul de bine știut faptul că aceasta a și fost statul major și creierul de unde a pornit ideologia perestroikăi”.

Prin urmare, am fost inclus în rezerva de personal a acestei reviste și am început să aștept. I-m rămas foarte recunoscător lui Vladimir Ilici Potapov pentru intervenția sa. Acum, am încercat să găsesc cel puțin câteva informații despre el pe Internet și nu am descoperit aproape nimic, doar mențiuni referitoare la cartea lui despre România și o fotografie a locotenentului Potapov Vladimir Ilici, născut in 1920, care seamănă foarte mult cu omul din Secția Internațională al CC al PCUS pe care l-am cunoscut. În timpul războiului, a fost cercetași militar.

                                                                                               Locotenentul Vladimir Potapov, 1945.

Și totuși România!

Au trecut câteva luni. Între timp, m-am abonat la revista ”Probleme ale păcii și socialismului”, pentru a mă familiariza cu publicația. Însă, la începutul anului 1976, m-a chemat la biroul său șeful meu, redactor-șef Iuri Nikolaevici Jdanov și mi-a propus să plec în România, la biroul agenției ”Novosti”, în calitate de corespondent permanent. Bineînțeles, am acceptat: am vrut o schimbare și iată, schimbarea a și venit. În lunile care au urmat, am primit aprobările de rigoare de la toate instanțele, inclusiv pe linie de partid – la organizația de bază, la comitetul de partid al agenției și, firește, la Secția Internațională a CC al PCUS. În plus, comisia medicală și școala de șoferie – obținerea permisului de conducere era obligatorie, la fel ca și cunoașterea limbii…

Așa s-a terminat aventura mea nereușită cu revista ”Probleme ale păcii și socialismului” care mi-a confirmat încă o dată faptul că soarta mea nu era Praga cu mișcarea ei comunistă, ci Bucureștiul și România.

În luna august 1976, eu, împreună cu familia mea, soția și doi copii, coboram din trenul Moscova-București pe peronul Gării de Nord…

(Va urma)

Citiți celelalte părți din amintirile corespondentului rus în România, Vyacheslav Samoshkin, aici:

http://www.vestidinrusia.ro/2018/06/19/timp-inapoi/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/06/27/timp-inapoi-ii/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/05/timp-inapoi-amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-iii/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/12/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-iv-deodorant-si-lenin/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/19/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-v-omar-khayyam-in-loc-de-ostasul-sovietic/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/26/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vi-conditii-mai-omenesti-decat-in-gulag/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/02/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-vii-o-veste-groaznica-venita-din-chile/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/09/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-viii-suflet-de-jucator/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/16/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-ix-o-poveste-trista/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/23/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-x-un-sentiment-de-gratitudine/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/30/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xi-initiere-intr-o-romanie-profunda/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/09/06/4388/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/09/13/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xiii-cu-rucsac-alaturi-de-andrei-rubliov/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/09/20/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xiv-o-medalie-cu-bucluc/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/09/27/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xv-subiecte-de-contact/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/10/04/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xvi-la-marin-preda-in-vara-fierbinte-1975/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/10/11/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xvii-sa-fii-darz/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/10/25/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xviii-caii-postali-ai-progresului/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/11/01/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xix-lumina-vine-dinspre-moldova/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 144734