Rușii trebuie să simtă avantajul fondurilor de pensii
29/11
Prețul la petrol, renunțarea la dolar: Putin despre dezvoltarea economiei
29/11

Timp, înapoi! Vyacheslav Samoshkin (XXIII): Debut

Vyacheslav Samoshkin

În toamna aceea din anul 1976, au avut loc trei evenimente importante pentru mine: în septembrie, prima mea deplasare de documentare prin România, în cadrul unui grup de ziariști străini acreditați la București, și anume, în județul Buzău; în octombrie, prima mea deplasare de documentare, data această de unul singur, în județul Tulcea și, în sfârșit, vizita la București, în noiembrie, a lui Leonid Brejnev, Secretarul General al CC al PCUS. Trei evenimente cu al căror prilej am debutat în calitate de corespondent permanent.

Dar a fost și un preludiu amuzant. Imediat după sosirea mea la post, am apucat și ziua de 23 august, cu a cărei ocazie trebuia să scriu un material ”obligatoriu”, dedicat principalei sărbători socialiste a poporului român, Ziua Eliberării, pentru buletinul agenției ”Mejdunarodnaia Informația”. L-am și scris și l-am întitulat ”Sub stelele balcanice”, folosindu-mă de titlul celebrului cântec rusesc din timpul războiului. ”Nu e bun titlul”, mi-a spus șeful, Efim Romanciuk. ”România nu e o țară balcanică”. I-am dat dreptate: într-adevăr, poate doar Dobrogea, o parte din România, ar putea fi catalogată drept balcanică, pentru că ea se află dincolo de Dunăre, restul României, nu. Atunci i-am dat articolului un alt titlu care și astăzi mă face să mă distrez: ”August când a venit primăvara”… Adică un fel de clișeu, caracteristic pentru acea epocă. În continuare, încercam în munca mea de corespondent să evit asemenea locuri comune de exprimare…

Adaptare la viață din București

Dar, în primul rând, era o perioadă de adaptare, a mea și a familiei mele, la viața de aici, la București. Fiica Marina, de 14 ani, a fost înscrisă la școala rusă de pe lângă Ambasada URSS de pe strada Docenților, frecventată și de copiii diplomaților din celelalte țări socialiste. Iar micuțul Denis a fost dat la grădinița care a funcționat tot pe lângă Ambasadă, pe strada Tuberozelor, vizavi de consulat.

Biroul agenției avea la dispoziție patru mașini, o ”Volgă” neagră, folosită de șef, o ”Ladă” a adjunctului său, un UAZ, jeep de teren – a domnului Leonida Gavrilovici, administrator și expeditor, și un ”Moskvici” combi de culoarea bej, destinat mie. Pentru a mă adapta la condițiile de circulație din București, ieșeam cu ”Moskvici”-ul, aproape zilnic, împreuna cu domnul Leonida care stătea în dreapta mea, pe străzile orașului, în primul rând, cele ”dificile”, pe care circulau tramvaie. Pe drum, însoțitorul și instructorul meu îmi povestea tot felul de istorii din viața sa. Așa am aflat că, în 1945, a lucrat ca ucenic pe moșia unui boier, conducând tractorul ”Kiroveț”, de producție sovietică, și într-o zi, arând pământul, a intrat din greșeală cu un metru în terenul vecinului. Pedeapsa nu a întârziat să vină: boierul care mergea alături călare l-a biciuit peste cap atât de tare, încât băiatul s-a ales cu o cicatrice la ceafă, rămasă pentru restul vieții – și domnul Leonida mi-a arătat-o. ”Așa au fost pentru noi boierii!”, mi-a spus el cu năduf. Mesajul era clar: iată din ce mocirlă burghezo-moșierească am ieșit noi, românii, ţintind spre o viață dreaptă și demnă. Nu țin minte dacă am folosit această poveste relatată de Leonida în reportajele mele, dar am observat și mai demult acest devotament față de ideile socialiste, pe care îl întâlneam atunci chiar la români cei mai rafinați.

Dar nu la toți. Lumea începuse deja, pe ascuns, doar într-un cerc restrâns, printre cei apropiați, să îi ironizeze pe Ceaușescu și pe soția lui. Au apărut și bancuri pe măsură, al căror număr creștea cu anii. Dar încă nu dispăruseră din magazine produse alimentare, viața oamenilor, din punct de vedere material, era bine organizată. Puteai să-ți privatizezi apartamentul primit de la stat. Puteai să cumperi un automobil, o ”Dacie”, în rate – o facilitate care n-a existat niciodată în URSS.

Altă dată, Leonida mi-a povestit despre ai săi, mama şi bunicul care proveneau din Basarabia. Om simplu, uneori Leonida mă amuza cu niște fraze, gen: ”Un ziarist trebuie să fie mândru, sărac și al dracului!”…

Iar seara, când mă întorceam acasă de la serviciu, ne delectam, împreuna cu soția, cu televiziunea română care era atunci destul de interesantă și variată, începând cu interminabilul și captivantul serial american ”Dallas”, cu personajele lui de neuitat, Bobby, J.R. și alții, și terminând cu emisiunile lui Tudor Vornicu, o televiziune de bună calitate, cu Corina Chiriac, Angela Similea, Margareta Pâslaru, Marina Voica, Anda Călugăreanu… Aveau ce să urmărească la televizor și copiii noștri, o sumedenie de desene animate, precum ”Povești din pădurea verde” sau aventurile lui Tom și Jerry sau ”Muppet show” sau ”Popeye marinarul” sau povestea drăguței fetițe Heidi…

Acolo unde Carpații se întâlnesc cu câmpia

Deplasarea noastră, a corespondenților străini, în județul Buzău a fost organizată în septembrie de secția de presă a Ministerului de Externe și am călătorit cu autocarul. În afară de ziariști ruși, de la ”Pravda”, ”Izvestia”, ”Novoie Vremea”, Radio Moscova și TASS, țin minte că au mai fost polonezul Leon Gus de la ”Trybuna Ludu”, sârbul Alexandr Markovici de la TANIUG, cehul Ian Kokeș de la CTK, germanul Joachim Sohnnenberg de la ADN… A fost cu noi și un reprezentant al MAE, simpaticul F. Borz care va muri de infarct imediat după cutremurul din martie 1977.

Dintre toți ziariștii ruși, personalitatea cea mai interesantă pentru mine a fost Leonid Toporkov, corespondent al cotidianului ”Izvestia”. El avea în spate o vastă experiență de jurnalist – a lucrat ca trimis permanent al ziarului său la Așhabad, capitala Turkmeniei, la Tașkent, capitala Uzbekistanului, și la Alma-Ata, capitala Kazahstanului. A scris și câteva cărți de reportaje. Și una despre… orez, fiind inspirat de cultivarea lui în regiunea Rostov-pe-Don unde, de asemenea, a apucat să fie corespondent. Acuma, având postul la București, se deplasa periodic la Belgrad, acoperind și Iugoslavia, ca trimis al ziarului său. Scria frumos, cu un limbaj bogat și alert, și pentru mine era un model al felului în care trebuie scris pentru presa noastră. Eu mergeam  de la românistica la ziaristică, el, invers, de la ziaristica la românistică, deși știa română nu foarte bine și o vreme, inițial, trebuia să recurgă la serviciile unui traducător. În orice caz, era un om haios, plin de umor, relata tot felul de povești. Nu e întâmplător faptul că peste câteva timp ne-am împrietenim foarte mult.

Rodul acestei călătorii în Buzău au fost două materiale scrise de mine, un interviu cu secretarul de partid al Comitetului Județean Buzău, Lazăr Buciucu, întitulat ”Acolo unde Carpații se întâlnesc cu câmpia” și un reportaj despre muzeul sub cerul liber sau, mai bine zis, tabăra de sculptură ”Măgura”. Îmi placea faptul că tabăra era situată într-un loc pitoresc din preajma Carpaților, în vecinătatea unei mănăstiri de călugări – era să spun ”o mănăstire în funcțiune”, în ceea ce se manifestă un tic sovietic care înseamnă că, în perioada aceea, majoritatea construcțiilor mănăstirești din URSS care au supraviețuit de pe urma cruciadei bolșevice împotriva bisericii se foloseau în alte scopuri decât slujirea Domnului, fiind transformate în depozite, grajduri, locuințe sau chiar închisori. În România, după cât știu, așa ceva n-a existat, aproape toate mănăstirile și-au păstrat destinația și erau ”în funcțiune”.

Această vizită colectivă la Buzău mi-a rămas în memorie și datorită vizitării centrului vinicol ”Valea Călugăreasca” unde eu mi-am făcut primii pași în materie de degustare a vinurilor românești…

Iar vizita mea la Buzău a urmat să aibă și o continuare peste decenii: la începutul anilor 2000, în Piața Ateneului Român, m-am reîntâlnit cu domnul Lazăr Buciucu, era la pensie, îmbătrânit, și făcea parte din grupul nostru de membri și prieteni ai Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni conduse de Dr. Victor Crăciun care se deplasa în acea dimineața la Alba Iulia, la aniversarea Marii Uniri…

(Va urma)

Citiți celelalte părți din amintirile corespondentului rus în România, Vyacheslav Samoshkin, aici:

http://www.vestidinrusia.ro/2018/06/19/timp-inapoi/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/06/27/timp-inapoi-ii/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/05/timp-inapoi-amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-iii/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/12/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-iv-deodorant-si-lenin/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/19/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-v-omar-khayyam-in-loc-de-ostasul-sovietic/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/26/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vi-conditii-mai-omenesti-decat-in-gulag/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/02/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-vii-o-veste-groaznica-venita-din-chile/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/09/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-viii-suflet-de-jucator/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/16/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-ix-o-poveste-trista/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/23/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-x-un-sentiment-de-gratitudine/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/08/30/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xi-initiere-intr-o-romanie-profunda/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/09/06/4388/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/09/13/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xiii-cu-rucsac-alaturi-de-andrei-rubliov/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/09/20/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xiv-o-medalie-cu-bucluc/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/09/27/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xv-subiecte-de-contact/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/10/04/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xvi-la-marin-preda-in-vara-fierbinte-1975/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/10/11/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xvii-sa-fii-darz/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/10/25/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xviii-caii-postali-ai-progresului/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/11/01/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xix-lumina-vine-dinspre-moldova/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/11/08/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xx-o-incercare-de-schimbare/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/11/15/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xxi-deschizand-un-capitol-nou/

http://www.vestidinrusia.ro/2018/11/22/amintirile-unui-corespondent-rus-in-romania-vyacheslav-samoshkin-xxii-bucurestiul-ma-ia-in-brate/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 45176