Cum arată angajatorul perfect în accepțiunea rușilor
04/12
De ce a eșuat misiunea SUA în strâmtoarea Kerci?
05/12

Triunghiul scalen Moscova-Beijing-Washington nu trebuie forțat

Corneliu Vlad

Corneliu VLAD

Președinții Putin și Trump nu au avut o întâlnire “adevărată” (V. Putin) nici la G-20 din Argentina. Au schimbat doar câteva vorbe, “formal”, “în picioare”, despre tensiunea creată de incidentul din Azov, pe care președintele SUA a pus-o pe seama Rusiei. Motiv șubred, căci, spunea un consilier rus, între cei doi există probleme mult-mult mai importante de discutat și de reglat.

De ce, atunci, acest balet politico-diplomatic? Pentru că președintele american practică o manieră imprevizibilă de abordare a convorbirilor? În niciun caz, pentru că, așa cum s-a dovedit, atunci când consideră că trebuie vorbit serios, pe fond, o face. Pentru că nu e pregătit pentru o discuție temeinică, substanțială, așa cum susține un oficial rus? Mai degrabă. Altă ipoteza, mult mai serioasă, pe care însă mai toți cei ce o comentează public o cam ocolesc: președintele SUA este din nou supus unei presiuni puternice la Washington din cauza pretinselor relații ascunse (din trecut) ale unor apropiați ai săi cu Moscova. În sfârșit, încă ceva, despre care chiar nimeni nu vorbește: pentru moment, cel puțin, Casa Albă pare a privilegia relațiile cu China și ține “la frigider” relațiile cu Rusia. Triunghiul scalen America-China-Rusia își scurtează latura Washington-Beijing în dauna laturii Washington-Moscova, pe care o lungește, îndepărtând cele două capitale. Tactică veche. Dar păguboasă, neproductivă, dacă nu chiar potențial riscantă. Trecutul apropiat a dovedit-o de altfel. Relațiile ruso-chineze sunt tot mai temeinice, iar cele americano-chineze într-un moment de “armistițiu” (în războiul lor comercial), dar e vorba mai degrabă de o pauză, condiționată, precară și cu multe complicații și obstacole.

Revenit la Washington, președintele Trump a mitraliat pe twitter câteva fraze flatante pentru China. Dar și una, mai semnificativă decât toate celelalte, oarecum protocolare: “Sunt sigur că, după un timp, în viitor, președintele Xi și cu mine, împreună cu președintele Putin al Rusiei, vom începe să vorbim despre stoparea semnificativă a ceea ce a devenit o cursa majoră și incontrolabilă a cursei înarmărilor. SUA cheltuiesc în acest an 716 miliarde de dolari (pentru înarmare – n.n.). O nebunie!”.

Triunghiul celor trei mari nu este, așadar, neluat în seama de președintele Trump. De Rusia, în viața internațională și echilibrul, securitatea ei, nu se poate face abstracție. Cum spunea un articol de pe site-ul geopolitica.ru, “războiul cu Rusia și demonizarea lui Putin nu e obiectivul principal al politicii lui Trump și el a spus-o clar. Sunt multe probleme unde Rusia poate ajuta Statele Unite”.

Președinții Trump și Putin se vor întâlni, cu siguranță, din nou, la următorul summit G-20 din Japonia, în iunie 2019, dar poate chiar mai devreme, căci se vor depune eforturi în acest sens, a informat un consilier prezidențial rus după Buenos Aires. Esențial este ca în triunghiul celor trei, fie el cu laturi inegale, disproporțiile să nu depășească un nivel care ar pune în pericol echilibrul global.

Declarația finală G-20 din Argentina “este generală, rotunjită, dar și bună”, a apreciat președintele Putin. O întâlnire „adevărată” cu Donald Trump este “într-adevăr necesară”, a conchis președintele Rusiei. Într-o altă formă, mai estompat dar în același sens, s-a pronunțat pe twitter și președintele Trump. La o relație ruso-americană “rotunjită” se străduiesc să se ajungă, fiecare în felul sau, și Moscova, și Washingtonul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 45151