Băncile își vor verifica mai atent clienții
06/12
Cum va fi finanțată construcția noilor spărgătoare de gheață atomice
06/12

Kaspersky a depistat un nou tip de atac cibernetic

Compania Kaspersky Lab a identificat un nou tip de atacuri cibernetice sub denumirea DarkVishnya, care au vizat cel puțin opt bănci din Europa de Est, inclusiv din Rusia, scrie TASS.

Pierderile provocate de aceste acțiuni au fost estimate la zeci de milioane de dolari, precizează comunicatul emis de Kaspersky Lab, care nu dezvăluie însă identitatea instituțiilor care au avut de suferit.

Se menționează numai că respectivele atacuri s-au produs în perioada 2017-2018. Potrivit datelor companiei, infractorii au folosit gadgeturi în care au fost instalate programe malware și care au fost introduse în sediile organizațiilor vizate sau au fost fizic cuplate la rețeaua corporatistă.

Unul dintre experții Kaspersky Lab, Serghei Golovanov, spune că infractorii ar fi putut introduce respectivele dispozitive fie sub formă de colete livrate prin firme de curierat, fie de persoane care pătrundeau în instituții sub pretextul angajării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 45151