Corul Vocile Rusiei Ortodoxe la București și Constanța
14/12
”Nu am ales profesia de președinte”
14/12

Anexare sau aderare?

Vyacheslav Samoshkin

În zilele Centenarului Marii Uniri, atenția mea a fost atrasă de un scandal provocat de mass media germană. Postul de televiziune ZDF, iar după el și agenția DPA au spus că românii sărbătoresc Centenarul ”anexării” Transilvaniei luate de la Ungaria. Bineînțeles, MAE român s-a revoltat și a publicat o declarație privind denaturarea istoriei ori premeditată, ori făcută din ignoranță ș.a.m.d. Ambasada germană s-a grăbit să asigure că mediile germane nu reflectă poziția oficială a Berlinului. Ca rezultat, ZDF și DPA și-au cerut scuzele, rectificând știrea și înlocuind cuvântul ”anexare” prin ”aderare”. Astfel, incidentul a fost închis.

În această ordine de idei, vreau să-i invit și pe colegii mei români să nu folosească cuvântul ”anexare” când ei scriu sau vorbesc despre reîntoarcerea Crimeii în componența Rusiei din aprilie 2014.

Care sunt motivele mele?

În primul rând, există similitudini clare între aderarea Transilvaniei la România în 1918 și aderarea Crimeii la Rusia în 2014. Și mai ales, voința populară și predominarea etniei românești în Transilvania și, pe de altă parte, predominarea și mai mare, chiar covârșitoare a etniei ruse în Crimeea.

Dar exisă și deosebiri substanțiale care vorbesc, mai curând, în favoarea Crimeii și Rusiei. Astfel, până în anul 1918, Transilvania nu aparținuse niciodată României – Crimeea aparținuse Rusiei timp de aproape două secole.

Deosebirea a două: decizia privind unirea Transilvaniei cu România a luat-o doar o Adunare Populară care număra 100.000 de oameni, fie ei și reprezentând toate stratele din populația provinciei, în timp ce decizia privind reîntoarcerea Crimeii la Rusia a fost adoptată în cadrul unui referendum la care a participat toată populația peninsulei, dintre care peste 95 la sută s-au pronunțat pentru reunirea cu Rusia.

Mai există încă un aspect important. În 1954, hotărârea privind includerea Crimeii în componența Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene a fost luată de regimul totalitar comunist în persoana lui Nikita Hrușciov care nici nu a catadicsit să respecte Constituția URSS: modificarea granițelor dintre republicile unionale (cazul Federației Ruse și RSS Ucrainene) era doar în competența Plenarei Sovietului Suprem, Plenară care niciodată nu a avut loc, decizia cu pricina fiind semnată de câțiva membri ai Prezidiului Sovietului Suprem. Deci, în afară de faptul că decizia a fost luată în mod voluntarist și samavolnic, ceea ce este caracteristic pentru regimul totalitar comunist, și din punct de vedere juridic acea decizia era lovită de nulitate.

De aceea, cel mai ușor lucru ar fi fost reglementarea problemei Crimeii în Pădurea Belovejskaia Pușcia în decembrie 1991, în momentul desființării Uniunii Sovietice (tot ilegală!) de către trei lideri, foști înalți funcționari comuniști, Boris Elțin, Leonid Kravciuk și Stanislav Șușkevici. Problema, însă, era în faptul că președintele Federației Ruse, Boris Elțin, în loc să se prezintă ca un avocat al interesului național al Rusiei și să pună problema retrocedării Crimeii, nu se gândea la altceva, decât la preluarea deplină a puterii în Rusia. În plus, s-a îmbătat la acea întrevederea de taină ca un cizmar. Deci, prestația lui penibilă este încă un ghinion, încă o nenorocire căzută pe capul rușilor…

Prin urmare, în primăvara 2014, poporul Crimeii, nefiind de acord cu o lovitură de stat de la Kiev, a hotărât să-și ia soarta în propriile mâini. Voința poporului Crimeii exprimată în cadrul unui referendum general poate fi considerată drept un act de refacere a dreptății istorice încălcate de regimul totalitar comunist, precum și un act de decomunizare.

Cei care nu recunosc reîntoarcerea Crimeii în componența Rusiei, nu respectă voința poporului acestui ținut și se agață de rămășițele construcției comuniste, care a fost prea generoasă față de Republica Sovietică Socialistă Ucraineană…

Deci, toate elementele consemnate în cazul Crimeii și reunirii ei cu Federația Rusă, după părerea mea, conduc la concluzia că, în legătura cu acest caz, ar fi cea mai potrivită și corectă folosirea cuvintelor ”aderare”, ”reunire”, ”reîntoarcere”, dar în niciun caz, ”anexare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 75700