Care sunt limitele influenței SUA asupra energiei mondiale
04/01
Cui va ceda Usmanov conducerea USM Holdings
04/01

Alexander Rahr: „Rusia va supraviețui în orice caz”

Nimeni nu va reuși să distrugă sau să izoleze Rusia, este sigur expertul din Germania, Alexander Rahr, care a acordat un interviu săptămânalului ”Argumentî i Faktî”.

– Alexander, cum evaluați conflictul de frontieră dintre Rusia și Ucraina din zona Strâmtorii Kerci?

– Țara care controlează Strâmtoarea Kerci controlează și Marea Azov. La început era Ucraina, acum Rusia. Acesta este un conflict datorat geografiei în sine. Și, se pare, urmează negocieri lungi și complicate cu privire la statutul strâmtorii și al Mării Azov, pentru a cărei parte Ucraina are dreptul să pretindă. Actuala agravare a situației, cred, este legată de alegerile prezidențiale din Ucraina. Poroșenko vrea să le câștige cu orice preț. Și faptul că ar începe niște provocări în jurul Podului Crimeii a fost evident pentru mine. Poroșenko pierde rapid sprijinul populației, are nevoie să-și consolideze imaginea, să-și dirijeze campania electorală în calitate de „comandant suprem”. Dar sarcina principală este de a atrage Vestul în conflictul său cu Rusia cât mai mult posibil. Înainte de aceasta, el spera că, la sfârșitul lunii noiembrie, americanii ar impune sancțiuni noi, cele mai severe împotriva Federației Ruse. Dar Trump nu s-a grăbit cu ele. Și atunci, Kievul, se pare, a decis să ia inițiativa în propriile mâini – să se expună ca victimă a încă unei „agresiuni” din partea Federației Ruse, care, chipurile, amenință nu numai Ucraina în sine, ci întreaga „lume civilizată”.

– Occidentul ar putea să-i acorde lui Poroșenko asistență militară?

– Cred că acesta ar dori să-i atragă pe membrii NATO nu numai în Marea Neagră, ci și în Marea Azov, astfel încât navele lor să treacă din când în când pe sub Podul Crimeii. Kievul se va strădui cu tot dinadinsul să obțină acest lucru și cu orice ocazie să provoace Rusia în apele din jurul Crimeii, astfel încât Occidentul să fie de partea lui.

– Din cauza acestui conflict, Trump a anulat o întâlnire cu Putin în Argentina. Se aștepta că vor discuta, printre altele, și soarta Tratatului privind rachetele cu rază medie și mai scurtă de acțiune (INF). Dacă Statele Unite vor pune capăt acestui acord, își vor desfășura rachetele nucleare în Europa? Și cum vor percepe europenii înșiși acest lucru?

– Din păcate, acest scenariu este posibil. În țările „vechiului Occident”, în aceeași Germania, publicul va fi, cu siguranță, împotriva desfășurării rachetelor americane. Dar țări, precum Polonia sau România, sunt pregătite în mod voluntar să devină o astfel de rampă de lansare. Din păcate, într-o Europă unită, astăzi nu există o mișcare atât de puternică pentru pace, ca în anii 80, când milioane de oameni ieșeau pe străzi pentru a protesta împotriva cursei înarmărilor. Washingtonul înțelege că este posibil să nu se țină seama de europeni și își vor face treaba.

– Ați spus odată că NATO va fi dizolvată, mai devreme sau mai târziu.

– Da, dar probabil mai târziu, decât mai devreme. NATO nu se destramă încă, dar există deja fisuri. Americanii încearcă să-i facă pe europeni să cheltuiască mai mult pentru securitatea lor, dar pentru multe țări acest lucru este insuportabil. Europenii speră că americanii vor uita de cererea lor și îi vor lăsa în pace. Și dacă nu? Pe de altă parte, ce au de făcut SUA acum în Europa? După cel de-al doilea război mondial, au rămas acolo pentru a reface Europa, prin planul Marshall, și pentru a crea o rampă de lansare pentru a lupta împotriva Uniunii Sovietice. Dar URSS a dispărut de mult timp, iar Rusia nu este o amenințare, majoritatea europenilor înțeleg acest lucru, cu excepția, poate, a polonezilor și a balticilor. Da, ea este, desigur, un partener dificil, dar nu o amenințare. Acum, America este mult mai îngrijorată de noua superputere, China. Ori vor deveni prieteni și se vor înțelege cu China, ori va începe un nou război rece între aceste două țări, precum între SUA și URSS în secolul XX. Și atunci pentru americani va fi mai important să se înțeleagă cu Japonia, Coreea de Sud, India… Centrul contradicțiilor și conflictelor mondiale se va deplasa în Asia și tocmai acolo se vor încheia noi alianțe militare. Iar NATO, unde europenii nu plătesc nici măcar pentru securitatea lor, își va pierde sensul. Îmi amintesc cum norvegienii au oprit bombardarea la două zile după începerea operațiunii în Libia – s-a terminat kerosenul pentru avioane. Ce fel de aliați sunt aceștia?

– Asta înseamnă că NATO este ca o valiză fără mâner, care este greu de transportat, dar e și păcat s-o arunci?

– Da. Apropo, același lucru se spune despre Ucraina. În vorbe, toată lumea o susține, dar este puțin probabil să fie acceptată la NATO. Germanii și francezii sunt împotrivă. Pentru că, în ochii lor, Ucraina nu se reformează în direcția spre Vest. Mai recent, toți au crezut cu sfințenie că „ucrainenii blânzi“ au dus lupta pentru valorile democratice, iar deodată a venit „ursul rus rău“ și a început să-i sfâșie. Dar acum toată lumea își dă seama că nu intrigile Rusiei sunt problema, ci ucrainenii înșiși, care nu sunt în stare să construiască la ei un sistem cu adevărat democratic. Occidentalii nu vor să spună acest lucru deschis, pentru a nu slăbi Ucraina în conflictul ei cu Rusia.

– În cartea dumneavoastră „2054. Decodându-l pe Putin”, care va fi lansată în curând în Rusia, ați făcut multe predicții interesante. Apropo, de ce ați ales această dată ciudată? Ce se va întâmpla în 2054?

– Este imposibil să înțelegi Rusia, pornind doar de la subiectele zilei de azi. Am încercat să pun totul pe rafturi și într-o formă artistică să transmit cititorului european viziunea mea asupra evenimentelor istorice, pentru a-l ajuta să înțeleagă Rusia lui Putin, care atât sperie, cât și atrage omul occidental de rând. Mi-am asumat curajul de a descrie dezvoltarea sa de-a lungul istoriei de peste 500 de ani, începând cu mijlocul secolului al XVI-lea. În epoca lui Ivan cel Groaznic există paralele izbitoare cu timpul de astăzi. Eliberându-se de jugul mongol, Rusia a făcut prima încercare de a deschide o fereastră în Europa – cu 150 de ani înainte de Petru. Atunci nu a reușit. Europenii au avut nevoie de Rusia doar ca de un tampon care să-i despartă de Imperiul Otoman. În plus, manufacturile care s-au născut atunci în Europa au vrut să importe din Rusia resursele necesare lor, lemn, blănuri, cânepă etc.

– Se pare că în cei 500 de ani, puține lucruri s-au schimbat – numai că locul cânepei și blănurilor astăzi este ocupat de petrol și gaze… În carte vă folosiți de diferite profeții – de la Ioan Teologul la Michel Nostradamus și concluzionați că Uniunea Europeană va înceta să existe, iar în Orientul Mijlociu se va întâmpla un conflict nuclear. Ce o așteaptă pe Rusia?

– Chiar nu exclud faptul că într-unul din statele musulmane care dețin astăzi bomba atomică, aceste tehnologii vor cădea în mâinile forțelor radicale. Și islamiștii nebuni, gata să distrugă jumătate din lume pentru a merge la cer, ar putea să folosească această armă. În general, principalele conflicte mondiale nu vor avea loc între Est și Vest, ci între Nord și Sud. Deoarece problemele și provocările venite dinspre sud doar vor crește. Migrația, de exemplu. Caravanele de imigranți care atacă astăzi frontierele sudice ale Americii sunt unul dintre semnalele care prevestesc o nouă mare migrare a națiunilor. Am văzut procese similare în această vară în Spania și nu mai spun despre afluxul de imigranți în Germania în 2015. Datorită schimbărilor climatice dramatice, oamenii nu vor mai putea trăi acolo unde au trăit timp de secole și se vor bate cu arma în mână pentru a pătrunde acolo unde viața pare să fie mai bună pentru ei.

În cel mai bun caz, UE va rămâne un fel de o uniune vamală. Statele Unite ale Europei, la care au visat elitele occidentale după Războiul Rece, nu vor exista. Toată lumea se ceartă cu toată lumea, Marea Britanie pleacă din UE, UE impune sancțiuni împotriva propriilor membri – Ungaria, Polonia și, în curând, poate împotriva Italiei și Austriei. Ce fel de uniune este aceasta?

În ceea ce privește Rusia, aceasta, respinsă de Occident, va fi forțată, din motive tactice, să încheie o alianță cu China. Aceasta nu înseamnă absorbția ei, dar în această alianță va fi, bineînțeles, un partener mai mic. Va trebui să facă multe compromisuri, dar Rusia va supraviețui în orice caz.

Această țară nu poate fi nici distrusă, nici izolată. Și populația rusă nu este precum locuitorii Europei de Vest, este mult mai robustă. În Rusia, nu există generații obișnuite cu o viață luxoasă și confortabilă, cei mai mulţi trăiesc cu conștiința că astăzi pot să piardă totul, iar mâine să recupereze totul din nou. În Occident, dacă o persoană începe să-și piardă averea, ea este cuprinsă de panică. Respingând pentru sine liberalismul postmodern al Occidentului, Rusia va fi un pol independent care se opune globalizării occidentale. În cartea mea, ea se regăsește chiar în rolul unui apărător și nu al unui dușman al Europei, în fața sudului agresiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 55302