Conferința de presă a ministrului Serghei Lavrov
17/01
Putin așteaptă fapte, nu cifre
17/01

Cine va conduce delegația rusă la Forumul de la Davos

Delegația rusă la Forumul economic mondial de la Davos, care se va desfășura în perioada 22-25 ianuarie, va fi condusă de ministrul dezvoltării economice, Maksim Oreșkin, a anunțat premierul Dmitri Medvedev.

La începutul lunii noiembrie, organizatorii reuniunii de la Davos au refuzat participarea oamenilor de afaceri Oleg Deripaska și Viktor Vekselberg, dar și a șefului VTB, Andrei Kostin, care, în primăvară, au fost incluși pe lista sancțiunilor americane. Pe acest fundal, premierul Dmitri Medvedev a declarat că Rusia va renunța la deplasarea la Davos, dacă aceste restricții vor fi menținute.

Ulterior, aceste măsuri au fost anulate, fiind, în schimb, formulate o serie de pretenții. Organizatorii au afirmat că vor lua măsuri ca prezența la forum a rușilor care sunt supuși sancțiunilor ”să corespundă în totalitate actualelor norme legislative”.

Mediul de afaceri va fi reprezentat, la Davos, inclusiv de proprietarul AFK Sistema, Vladimir Evtușenkov, întreprinzătorul Viktor Vekselberg, șeful Sberbank, Gherman Gref, șeful VTB, Andrei Kostin, omul de afaceri Oleg Deripaska, coproprietarul Lukoil, Vaggit Alekperov, fondatorul USM Holdings, Alișer Usmanov, dar și de președintele corporației de stat ”Rosnano”, Anatoli Ciubais.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 67323