Timp, înapoi! Vyacheslav Samoshkin (XXIX): La Breaza, cu vedere spre Bucegi
17/01
Cine va conduce delegația rusă la Forumul de la Davos
17/01

Conferința de presă a ministrului Serghei Lavrov

Foto: RIA Novosti

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a susținut, miercuri, o amplă conferință de presă, în cadrul căreia a făcut un bilanț al anului 2018. Șeful diplomației de la Moscova a vorbit despre relațiile Rusiei cu SUA și NATO, de disputa din jurul Insulelor Kurile, despre situația rușilor reținuți peste hotare, dar și despre criza din Ucraina și Siria.

Despre relațiile cu Occidentul și disputa privind Kurilele

”Ordinea bazată pe reguli” (nu pe dreptul internațional – n.r.) promovată de Occident presupune decizii conjuncturale la probleme mondiale și presiuni asupra țărilor intrate în dizgrație, a spus Lavrov. El a precizat că, în 2018, situația din lume a fost una complicată, a crescut potențialul conflictual. Lavrov a cerut statelor Occidentale să renunțe la tentativele de concurență neloială cu ajutorul sancțiunilor.

Șeful MAE a calificat pretențiile de a ceda Japoniei teritoriile sudice ale Insulelor Kurile ca venind în contradicție cu obligațiunile asumate de țări conform statutului ONU, unde unul dintre articole spune că rezultatele celui de-al Doilea război mondial sunt inviolabile. Potrivit spuselor sale, Moscova și Tokyo trebuie să mai facă încă multe pentru a deveni parteneri reali pe arena internațională.

Despre relațiile cu SUA

Lavrov a vorbit despre ilegalitatea tentativelor Congresului american de a-l împiedica pe președintele Donald Trump să-și promoveze politica externă. El a recunoscut că îi este ”pur și simplu dificil să comenteze ceea ce se întâmplă în Statele Unite în legătură cu acuzațiile formulate la adresa președintelui Trump că ar fi agent rus”.

Ministrul a arătat că ancheta procurorului special Robert Muller despre un presupus complot între liderul american și autoritățile ruse nu a scos la iveală fapte care să confirme această versiune.

Consultațiile de la Geneva legate de Tratatul de lichidare a rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune (INF) au confirmat cursul SUA de rupere a instrumentelor de stabilitate strategică, a afirmat ministrul rus al afacerilor externe, subliniind că Moscova este gata să lucreze și mai departe pentru salvarea INF.

Lavrov a declarat că Rusia speră că SUA nu intenționează să iasă din Tratatul vizând măsuri de reducere și limitare a armamentului strategic ofensiv. În același timp, Moscova are întrebări pentru partea americană în privința îndeplinirii START-3.

Ministrul și-a exprimat speranța că maniera SUA de a crea tensiuni suplimentare în diferite colțuri ale lumii nu-și va face apariția și în Arctica.

Despre Brexit și extinderea NATO

Moscova este gata să colaboreze cu Bruxelles și Londra indiferent de evoluția Brexitului, a afirmat Lavrov. Potrivit spuselor sale, Rusia va continua să reacționeze în mod adecvat la intensificarea activității NATO și la apropierea infrastructurii militare a Alianței de granițele ruse. În același timp, el a arătat că Moscova este în continuare ”interesată de restabilirea unor relații normale cu SUA și cu Uniunea Europeană pe principii de egalitate și respect reciproc al intereselor”.

Lavrov a subliniat că Rusia nu poate fi de acord cu primirea Bosniei și Herțegovinei în NATO. El crede că regulile care sunt promovate în Balcani sunt ”destul de periculoase și reflectă obsesia de a împinge” toate țările balcanice în Alianța Nord-Atlantică.

Îndemnurile adresate Serbiei de a alege între Uniunea Europeană și Rusia reflectă ”vechile obiceiuri coloniale” ale Europei, crede șeful MAE rus. El a mai afirmat că Rusia nu se pronunță împotriva noului nume al Macedoniei, dar pune la îndoială legitimitatea acestui proces.

Despre reținerea rușilor peste hotare și cazul Paul Whelan

Lavrov a acuzat Washingtonului că promovează o politică a dublului standard în legătură cu cazul Maria Butina. În opinia lui, rusoaica este ”un simplu om care vrea să studieze și să comunice cu americanii și cu alți colegi străini”.

Referindu-se la un eventual schimb al redactorului șef al agenției RIA Novosti, Kirill Vîșinski, aflat acum în arest la Herson (Ucraina), șeful diplomației a declarat că Moscova nu este de acord să facă din jurnaliști o monedă de schimb.
Reținerea lui Paul Whelan pentru suspiciunea de spionaj împotriva Rusiei nu are legătură cu dorința de a-l schimba cu unul dintre cetățenii ruși reținuți peste hotare, a spus ministrul. El a adăugat că noua solicitare a ambasadei SUA de a-l vizita pe Whalen va fi aprobată. În același timp, Lavrov a subliniat că informațiile privind circumstanțele cazului americanului sunt mult mai multe decât cele despre locul unde se află rușii Serghei și Iulia Skripal.

Despre situația din Ucraina

În opinia lui Lavrov, ar fi mult mai bine dacă autoritățile ucrainene și-ar respecta propriile obligații și constituția țării. El a atras atenția asupra faptului că legea fundamentală a statului și obligațiile ei internaționale sunt direct încălcate de legea ucraineană din domeniul educației și de proiectul de lege vizând statutul limbii ucrainene ca limbă de stat. Șeful MAE rus a concluzionata că respectarea obligațiunilor ”este o chestiune care confirmă bunăvoința oamenilor”.
Lavrov consideră că partea ucraineană nu dă dovadă de o poziție constructivă la negocierile privind schimbul prizonierilor din Donbas. Totodată, el a arătat că dialogul legat de situația ucrainenilor reținuți în Rusia este purtat de ombudsmanii celor două țări.

Rusia solicită partenerilor occidentali, inclusiv SUA, să asigure, mai întâi, convorbiri între Kiev, Donețk și Lugansk cu privire la îndeplinirea acordului Minsk-2, nu să mizeze pe faptul că Donbassul  va ceda, a adăugat Lavrov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 67338