Prof. univ. dr. Nicolae Iuga: Ucraina divizată – Dezbinarea religioasă (II)
06/02
De ce Putin acordă rar interviuri presei ruse
06/02

Dmitri Peskov: ”Putin este un președinte care a intrat deja în istorie”

Dmitri Peskov la forumul ”MediaDen”/Foto: RIA Novosti

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, consideră că muncă alături de Vladimir Putin reprezintă ”o oportunitate unică”.

”E ceva unic și, nu ascund, ar fi o prostie să încerc să plec, pentru că este o oportunitate unică prin esența ei, este unică pentru că, în cazul meu, sunt alături de Putin”, a spus reprezentantul Kremlinului la forumul ”MediaDen” (Ziua Mediei – n.r.), organizat de cotidianul Kommersant. În opinia lui, ”Putin este un președinte neobișnuit, unic, un președinte care a intrat deja în istorie, nu doar în cea a Rusiei, dar și a umanității”.

”Să spun că m-am săturat, ar însemna să mă prefac, și nu mă ocup cu așa ceva”, a asigurat purtătorul de cuvânt. Peskov spune că, ”dacă te-ai plictisit, pleci”, dar că el ține la ceea ce face.

Peskov crede că persoana care, pe viitor, îi va lua locul trebuie să fie mai modern. ”Cel care va veni după mine (în funcția de purtător de cuvânt al șefului statului), trebuie să fie mai bun decât mine, mai modern decât mine, el trebuie, cel puțin, să compenseze analfabetismul meu în privința noilor mijloace de informare în masă”, a enumerat Peskov calitățile pe care trebuie să le posede viitorul purtător de cuvânt al președintelui rus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 122515