A apărut imaginea primei drone de spațiu hipersonice din Rusia
06/02
Dmitri Peskov: ”Putin este un președinte care a intrat deja în istorie”
06/02

Prof. univ. dr. Nicolae Iuga: Ucraina divizată – Dezbinarea religioasă (II)

Lavra Pecerskaia din Kiev, leagănul creștinității ruse

Continuăm publicarea articolului semnat de prof. univ. dr. Nicolae IUGA, preluat din revista ART-EMIS (www.art-emis.ro)

Am făcut foarte sumara schiță istorică doar cu scopul de a înțelege mai bine cum anume situația religioasă a Ucrainei contemporane se suprapune peste cea geopolitică. În Ucraina de azi este de presupus că putem întâlni statistici deformate, în mod interest, privind structura numerică a populației, în cifre absolute sau în procente, pe confesiuni religioase. Putem face, totuși, anumite aproximări destul de apropiate de realitate. După cifrele oficiale disponibile pe internet, populația totală a Ucrainei era, la rencesământul din 2001, 48,4 milioane locuitori, iar o estimare de dată mai recentă, din 2016 (fără Crimeea), ne dă 42,6 milioane total locuitori[5]. În ceea ce privește apartenența confesională, trebuie să avem în vedere eventualele fluctuații care vor apărea după evenimentul din 16 decembrie 2018, când a fost proclamată o Biserică Ortodoxă Ucraineană Autocefală, adică independentă de Patriarhia Moscovei, respectiv trecerea unor credincioși, de bună voie sau siliți, de la Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei) la Biserica Ortodoxă Ucraineană subordonată Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. De aceea nu vom utiliza estimări statistice actuale, care pot fi volatile, ci vom recurge la Rencesământul oficial al Ucrainei pe confesiuni religioase din anul 2003.

Potrivit Raportului din anul 2004 al acestui recensământ oficial[6], situația este, în linii mari, următoarea:
– Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei): 52,2% din total populație, adică aprox. 25 milioane de credincioși, cifră pe care conducerea acestei biserici o umflă în prezent, fără nici o bază, la 35 de milioane[7].
– Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Kievului), adică Biserica transformată de către Patriarhul ecumenic în decembrie 2018 în Mitropolie subordonată Constantinopolului: 14,3% din total populației, aprox. 7 milioane, cifră pe care și această biserică o umflă exagerat, fără să dea însă nici o estimare mai precisă.
– Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană: 4%.
– Biserica Greco-Catolică Ucraineană: a treia forță confesională din Ucraina, aprox. 11%, 5,2 milioane de credincioși localizați în vestul țării. Apoi ateii și așa-zișii neafiliați religios și neoprotestanții de diverse denominațiuni sunt disipați aleatoriu cam peste tot în teritoriu, dar bisericile ucrainene tradiționale, ortodoxă și greco-catolică, evidențiază o anumită distribuție geografică relativ clară.

Influența spirituală este și aceasta exercitată pe plan teritorial, greografic. În vestul Ucrainei, Biserica Greco-Catolică este dominantă, se declară „pro-europeană” și este percepută ca atare. În timpul protestelor din iarna 2013-2014 din Piața centrală a Kievului împotriva președintelui ales Viktor Ianukovici, reprezentanți ai acestei biserici, a treia forță confesională a țării, cu aprobarea arhiepiscopului lor Sviatoslav Șevșciuk, au participat activ la proteste și au amenajat în Piață corturi destinate oficierii serviciilor religioase[8]. Dar această Biserică, în istoria ei, a mers și mai departe cu „pro-europenismul”. La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, naționaliștii ucraineni organizați ca Armată Revoluționară Ucraineană erau conduși de către Stepan Bandera (fiul unui preot greco-catolic din Vestul Ucrainei) și au luptat alături de „europeanul” Hitler împotriva U.R.S.S. Pe 30 iunie 1941 a fost dată publicității o Declarație de constituire a unui stat ucrainean independent cu sprijinul lui Hitler, declarație semnată de către Stepan Bandera. Această Declarație „s-a bucurat de sprijinul imediat al mai multor lideri religioși ucraineni, printre ei numărându-se mitropolitul greco-catolic Andrei Șeptițki și episcopul greco-catolic Grigorii Homișin. Mitropolitul Șeptițki a scris și o scrisoare pastorală în care îndemna populația să sprijine noul guvern”[9]. În realitate, liderii Bisericii Greco-Catolice Ucrainiene și credincioșii acestei Biserici au fost oameni de bună-credință, ei au crezut că Hitler se va ține de cuvânt și că va fi de acord cu edificarea unei Ucraine independente. Numai că, după evacuarea sovieticilor din Ucraina dincolo de Nipru, inclusiv cu ajutorul ucrainenilor lui Bandera, Hitler i-a tras pe sfoară, le-a desființat statul independent proaspăt proclamat și i-a arestat pe membrii guvernului, pe care i-a deportat în Germania.

În al doilea rând, zonele din Centrul și din Estul Ucrainei sunt ortodoxe, dar divizate între cele două biserici Ortodoxe, cea subordonată Patriarhiei Moscovei, recunoscută ca atare pe plan internațional, și cea subordonată unei autodeclarate Patriarhii a Kievului, care până de curând nu era recunoscută de nimeni. Am avea astfel o imagine a hărții unei țări, în care cele trei forțe religioase principale trag în trei direcții diferite: greco-catolicii spre Vest, Estul rusofon spre Est, spre Moscova, în timp ce zona centrală năzuiește spre recunoașterea internațională a unei Patriarhii ucrainene proprii a Kievului.

Sigur, din punct de vedere geopolitic, într-o Ucraină independentă ar fi de dorit să fie eliminată influența spirituală a Federației Ruse, exercitată prin intermediul Patriarhiei de la Moscova, dar acest lucru nu este posibil în totalitate. În Estul rusofon această influență spirituală a Moscovei oricum nu va putea fi eliminată niciodată și nimeni nu este atât de naiv, încât să creadă că va putea fi eliminată vreodată. În Ucraina de azi trăiesc aproximativ 9 milioane de cetățeni care se declară de etnie rusă[10], dar vorbitorii efectivi de limbă rusă în mod curent, rusofonii cum mai sunt numiți, sunt în număr de aprox. 15 milioane de suflete (29,6%), potrivit recensământului din 2001, dintru-un total de 48,4 milioane[11]. Deci, în Mitropolia Ucraineană aflată sub ascultarea Moscovei există 15 milioane de rusofoni, dintr-un total de 25 de milioane de credincioși. Înființarea unei Biserici Autocefale Ucrainene nu are cum să mizeze pe trecerea celor 15 milioane de rusofoni de la Mitropolia de sub ascultarea Moscovei la cea a Kievului, ci va fi o bătălie de durată și care foarte probabil va cunoaște și episoade violente, pentru cucerirea parțială a diferenței de maximum de 10 milioane de suflete, pe care în parte ar fi posibil să le piardă Moscova și, eventual, să le câștige Kievul. Peste conflictul militar și politic înghețat din Estul Ucrainei se va suprapune un conflict, de asemenea înghețat, de natură religioasă.

Conflictul nu va fi unul propriu-zis religios, între dogme religioase și ascultări canonice între Moscova și Kiev, ci va privi o latură pur materială. Unele parohii și eparhii se vor diviza între Moscova și Kiev, și atunci vor începe polemicile și luptele pentru împărțirea patrimoniului, case parohiale, terenuri, sedii, mănăstiri etc., cam așa cum s-a întâmplat și în alte părți cu conflictele pentru moștenirea patrimoniului bisericesc între greco-catolici și ortodocși. Cine ce pierde și cine ce câștigă? Să le luăm pe rând. Mai întâi, Patriarhia Moscovei va pierde câteva milioane de credincioși, un număr imposibil de prevăzut cu exactitate, undeva între un minimum neglijabil și un maximum de zece milioane de credincioși, fără să câștige nimic în schimb, în afară de o slăbire și mai accentuată a Ucrainei inamice. Pierderea numerică nu este gravă pentru Patriarhia Moscovei, care este cea mai mare din lume, cu cei peste 150 milioane de credincioși ai săi[12], dar pierderea de ordin simbolic este mai importantă. Patriarhia Moscovei pierde în Ucraina o parte a teritoriului său canonic vechi de peste trei sute de ani, pierde influență geopolitică, prestigiu și putere simbolică.

Patriarhia Kievului nu câștigă aproape nimic sigur, dar pierde perspectiva de a deveni în viitorul apropiat o patriarhie recunoscută pe plan internațional și a pierdut deja diaspora ucraineană în favoarea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Inițial, patriarhul autoproclamat Filaret era mitropolit al Kievului și a candidat pentru funcția de patriarh al Moscovei, în 1990, dar a pierdut în fața Patriarhului Moscovei Alexei al II-lea. Atunci, de supărare, Filaret a proclamat o Biserică Ortodoxă Ucraineană cu sediul la Kiev ca Patriarhie a Kievului, iar pe sine s-a proclamat patriarh, statut nerecunoscut de nimeni și, se înțelege, nici de către Constantinopol. După cum se știe, în vara anului 2016 a avut loc un Sinod Ortodox în Creta, care ar fi putut să fie ecumenic dar a ratat această țintă, prin refuzul de a participa al Patriarhului Moscovei, reprezentatul majorității ortodocșilor pe plan mondial, 150 de milioane, dintr-un total de 274 milioane[13]. După acest Sinod, patriarhul ecumenic al Constantinopolului Bartolomeu a decis să intervină în problemele interne ale Patriarhiei Moscovei, respectiv în Ucraina, pentru a încuraja schisma, prin recunoașterea unei Biserici Ortodoxe Ucrainene Autocefale, cu sediul la Kiev.

La Sinodul numit impropriu „de unificare” a bisericilor ortodoxe din Ucraina, ținut pe 14 decembrie 2018 în Catedrala Sf. Sofia din Kiev în prezența președintelui Ucrainei Petru Poroșenko, s-a derulat o confruntare surdă între felonia bizantină a patriarhului ecumenic Bartolomeu și viclenia asiatică a autointitulatului patriarh al Kievului Filaret Denisenko. A câștigat categoric patriarhul ecumenic Bartolomeu. Acesta a prezidat Sinodul, a impus votul secret asupra unei liste pe care erau trecuți toți episcopii Bisericii, la care Mitropolitul Filaret ajuns deja la 89 de ani a pierdut încă o dată șansa de a deveni patriarh, în favoarea unei episcop foarte tânăr, Epifanie, de 39 de ani. Apoi, în ciuda faptului că le-a promis patriarhie, Sanctitatea Sa Bartolomeu a anunțat Sinodul că nu se pune problema ca la Kiev să se înființeze o Patriarhie Ortodoxă Ucraineană Autocefală, ci doar o Mitropolie subordonată Patriarhiei ecumenice, adică lui însuși, iar liderul acestei Biserici, foarte tânărul Epifanie, va purta titlul de Mitropolit, nu de Patriarh, deși cu câteva luni mai înainte clerului și poporului ucrainean propaganda din toate părțile le-a spus clar că ar fi vorba de o Patriarhie a Kievului. Totodată, patriarhul ecumenic a mai anunțat că preia sub directa lui subordonare și pe ortodocșii ucraineni din diasporă.

Astfel, Patriarhul ecumenic și-a adjudecat încă o Biserică de vreo zece milioane de credincioși, cu diasporă cu tot, intrată în subordinea Patriarhiei sale, deși se pare că nu a fost neapărat inițiativa sa personală și că nici nu a fost cumpărat în acest sens de către președintele Poroșenko, așa cum a insinuat președintele rus Putin de curând. Ci mai degrabă „Sanctitatea sa” pur și simplu ar fi executat un ordin. Surse foarte informate și credibile din mediile diplomatice din S.U.A., de exemplu fostul ambasador american Arthur H. Hughes, arată că Patriarhia ecumenică este prea importantă pentru a nu fi controlată informativ și financiar de către Israel și S.U.A. Finanțarea vine din S.U.A. și „nivelul finanțării este legat direct de gradul în care patriarhia reușește să îndeplinească cu succes misiunile primite de la supervizorii săi americani” [14]. Iar în ceea ce privește provocarea în plus a unei falii inter-confesionale în Ucraina, sub pretextul cinic al „unificării”, putem spune că aceasta este o misiune pe care patriarhul Bartolomeu a îndeplinit-o cu succes.

Câștigat de aici a ieșit nu doar patriarhul Constantinopolului, care i-a păcălit pe ucraineni la fel ca odinioară Hitler, ci și președintele Ucrainei Petru Poroșenko, care a marcat importante puncte electorale. Acesta din urmă a făcut personal demersuri și vizite la Constantinopol pentru înființarea unei patriarhii ucrainene la Kiev. A fost nevoit să înghită pilula amară, aceea că nu este vorba de o Patriarhie ucraineană pe deplin independentă, ci numai de o nouă Mitropolie dependentă de Constantinopol, că nu s-a realizat altceva decât o schimbare de stăpân, că a luat o parte a Bisericii Ortodoxe de la Moscova și a predat-o S.U.A., prin intermediul Patriarhiei ecumenice. Poroșenko nu mai putea să dea înapoi, nu mai putea să protesteze, pentru că mașinăria de propagandă era demult pusă în mișcare în favoarea sa și el însuși, Poroșenko, a fost numit un eliberator al poporului de sub influența Moscovei și, în stilul unei demagogii deșănțate, a fost comparat cu Kneazul Vladimir, care i-a creștinat pe ruși și a fondat Rusia Kieveană în urmă cu mai bine de o mie de ani.

Singurul perdant sigur din afacerea asta este poporul ucrainean însuși, care trăiește tot mai prost, și țara Ucraina care, prin recentul Tomos din Fanar, a mai primit încă o tăietură în profunzime în unitatea sa spirituală. De aici înainte este posibil orice, inclusiv un conflict intern, fratricid, cu o motivație religioasă fanatizată, cum nu s-a mai văzut din Evul Mediu.
———————————————
[5] https://ro.wikipedia.org/wiki/Ucraina
[6] http://web.archive.org/web/20041204115821/www.derzhkomrelig.gov.ua/info_zvit_2003.html
[7] https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Ortodox%C4%83_Ucrainean%C4%83_(Patriarhia_Moscovei
[8] https://www.mediafax.ro/externe/kievul-avertizeaza-biserica-greco-catolica-activa-in-cursul-miscarii-de-contestare-proeuropene-11899383
[9] https://ro.wikipedia.org/wiki/Declara%C8%9Bia_de_Independen%C8%9B%C4%83_a_Ucrainei,_1941
[10] https://web.archive.org/web/20111217151026/http://2001.ukrcensus.gov.ua/eng/results/general/nationality
[11] https://ro.wikipedia.org/wiki/Ucraina
[12] https://moldova.europalibera.org/a/autocefalia-bisericii-ucrainene-%C8%99i-ce-%C3%AEnseamn%C4%83-asta-pentru-moldova/29540638.html
[13] Atlas of Global Christianity 1910-2010, Edinburgh University Press, 2009.
[14] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/fost-ambasador-american-patriarhul-ecumenic-este-supervizat-de-serviciile-secrete-americane-sinodul-de-la-creta-realizat-la-presiunile-lobbyului-americano-israelian-si-a-cia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 88917