Sisteme de recunoaștere facială în orașele din Rusia
17/02
Rusia va construi un „Iaht spațial Selena”
18/02

Alexander Rahr: Cine strânge cioburile

Politologul german Alexander Rahr /Foto din arhiva personală

Politologul german Alexander Rahr despre principalele tendințe ale Conferinței de la München și despre poziția cancelarului Merkel.

Raportul pregătit pentru Conferința de la München de organizatorii ei si destinat discuțiilor în format de ”mic dejun”, s-a intitulat ”Marea durere de cap: cine va aduna fragmentele?” În limba rusă însă, cuvântul ”a aduna, a pune laolaltă” are două sensuri care se potrivesc pentru cazul analizat: ”a strânge cioburile” sau ”a găsi elementele lipsă”. Care dintre cele două sensuri s-a potrivit cel mai bine celor petrecute la München, este întrebarea la care a răspuns pentru ”Rossiiskaia Gazeta”, politologul german Alexander Rahr, participant permanent la Clubul ”Valdai”.

– Cred că organizatorii Conferinței de la München au încercat să-i confere imaginea de ”Mare joc”. Asta înseamnă că nu este încă război, dar există confruntare, când toți trag plapuma pe partea lor. Lumea se schimbă. Vechea lume s-a prăbușit cu adevărat, resturile ei zac pretutindeni și trebuie acum strânse la loc. Unele țări vor să le adune cum au fost, pentru că totul să fie ca înainte. Altele însă, precum Rusia, China, India, Iran, nu mai vor să refacă vechiul puzzle.

În zilele cât a durat Conferința de la München, toate aceste probleme au ieșit în mod deosebit în evidență. În comentariile lor, jurnaliștii germani au constatat că numeroși participanți la discuții au fost îngrijorați de tonul și forma de discurs a vicepreședintelui Statelor Unite, Mike Pence. A fost tonul unui șef militar, care îl lăuda pe președintele Trump, dând ordine europenilor, nici gând să le solicite colaborarea. Mai mult, ordine absolut fără drept de apel. Pence susținea că America are dreptate și că toate celelalte țări nu au dreptate. Iar spre final, a amintit că lui Dumnezeu îl place libertatea, iar cum în America sunt cele mai multe libertăți, înseamnă că Dumnezeu iubește America. Este o viziune asupra lumii deosebit de periculoasă și europenii încep să înțeleagă acest lucru. De aceea, la Conferința de la München, europenii s-au străduit mult să-și demonstreze nemulțumirea față de linia promovată de Trump. Ei special i-au invitat la München pe liderii Partidului Democrat din SUA, aflat în opoziție față de Trump. A fost mult aplaudat discursul lui Jo Biden, fostul vicepreședinte din mandatul Obama, care a promis celor prezenți că acest coșmar (cu președintele Trump – n.r.) va lua sfârșit, că europenii vor vedea din nou vechea Americă, ”a lui Obama” și că în relațiile dintre Uniunea Europeană și Statele Unite totul va reveni la locul lui.

Dar, desigur, toți realizează că totul bine nu va mai fi. Viitorul relațiilor transatlantice a fost principala problemă a conferinței, pentru că Europa vrea să devină independentă de teama față de Trump, dar nu este în stare. În această privință, Uniunea Europeană pare neputincioasă, într-atât de legată de Statele Unite în domeniul securității, încât nu este capabilă să se așeze singură pe drumul ei. De aceea, toți liderii europeni care au luat cuvântul la München, inclusiv cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au vorbit mai puțin despre crearea unei armate europene proprii, dar mai mult despre faptul că Europa trebuie să devină un pol independent în lume. Acum, ei vor ca relațiile transatlantice să revină în planul în care ele au evoluat după cel de-al Doilea război mondial, unde America joacă rol de șef, dar europenii nu devin vasalii ei, ci rezolvă ceva împreună cu americanii. Dar așa ceva nu se va întâmpla, după părerea mea, pentru că Trump cere supunere totală. Pentru ca Europa să plătească pentru alianța cu SUA, el vrea să alunge gazul rusesc de pe Bătrânul continent, pentru a vinde gazele lichefiate americane.

O ambiție de care toți sunt conștienți, dar europenii se tem să se pronunțe deschis împotriva acestor planuri. Trump își amenință aliații occidentali: dacă veți cumpăra armament din Rusia sau din China, vă vom pedepsi, așa cum vă vom pedepsi si pentru că ați cumpărat gazul ”greșit”. Trump cere ca europenii să cumpere produse americane, pentru că SUA îi apără, pentru că SUA au câștigat și războiul rece, dar și cel de-al Doilea război mondial.

Washingtonul are aliații lui, propria ”coloană a cincea” în Europa. Secretarul de stat, Mike Pompe se afla destul de aproape de München, în Polonia. Împreună cu polonezii, cu românii, cu balticii, americanii vor construi propria lor axă, a așa numitei Europe noi, încercând să izoleze Germania, Franța, și o serie de alți foști aliați mai neascultători. Acesta este adevăratul tabloul al relațiilor transatlantice, este haotică și este neclar în ce direcție evoluează lucrurile. Legăturile transatlantice sunt mult prea strânse. Mijloacele de informare în masă, toate elitele, toate aceste organizații de club de tipul podului atlantic, etc., luptă din toate puterile pentru restabilirea acestor legături, pentru păstrarea lor. În Europa, argumentele Rusiei și ale Chinei nu sunt acceptate. Acolo mulți vor să salveze vechea ordine mondială, să se revină vechiul status-quo și speră că vor reuși. Aceasta este concluzia dezbaterilor de la Conferința de la Munchen.

Germania și Franța nu mai sunt deja în stare să schimbe Europa. Slăbesc. Președintele Franței se confruntă cu probleme interne colosale, cancelarul german se pregătește să iasă din scenă. La Conferința de la München nu a fost nici un discurs care să cheme Europa să devină independență față de America, descriind conceptul unei Europe noi, de sine stătătoare, care să întrețină, pe de o parte, relații bune cu Statele Unite, dar, în același timp, să nu se afle în conflict cu Rusia. Singurul care a propus un astfel de scenariu, nu unul nou, ci mai degrabă, unul vechi, care să prevadă un spațiu unic de la Lisabona la Vladivostok, a fost ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov. Dar reacția majorității participanților la conferință a părut previzibilă: cu Rusia suntem, acum, în stare conflictuală, suntem de partea Ucrainei, iar atâta timp cât această chestiune nu va fi rezolvată în interesul Kievului, nu vrem să vorbim despre spații comune. Rusia înțelege, desigur, că Ucraina este folosită ca un berbec pentru a descuraja Moscova. În politicile europeană și americană, dacă este să vorbim în terminologie geopolitică, esențial este de a nu permite Rusiei să-și recapete forța în Europa și pe arena mondială. De aceea, Ucraina este un instrument comod care poate fi mereu utilizat pentru slăbirea Rusiei, pentru ca țările europene și Rusia să nu se apropie, pentru ca Germania și Rusia să nu își construiască alianța, de care se tem polonezii, americanii, balticii. Asta e realitatea. Și cred că actuala generație de politicieni nu poate să o schimbe.

Din discursul doamnei Merkel de la München s-a înțeles că ea vrea să păstreze măcar posibilitatea de a lucra și pe viitor cu Rusia. Dar în același timp, ea se teme foarte tare să nu piardă locul de lider în interiorul Europei, pentru că înțelege că toate capricioasele țări est-europene vor începe să acționeze împotriva Germaniei numai pentru că au suspiciuni că Berlinul ar dori să stabilească relații speciale cu Rusia. Iar pentru Merkel este un moment foarte dificil, când trebuie să aleagă între apropierea de Rusia, așa cum cer unele forțe din UE și distanțarea de Moscova, linia majorității europene, susținută aprig de SUA, când Germania va participa la tot felul de restricții îndreptate împotriva Moscovei. Pentru Merkel este o situație aproape fără ieșire, dar ea trebuie să jongleze un an sau doi până la plecare. Ce va fi după ea, este un mare semn de întrebare.

Sondajele de opinie arată că, după retragerea SUA din Tratatul privind rachetele cu rază medie și mai scurtă de acțiune, în Germania a crescut puternic sentimentul anti-american. Dar în alte țări UE acest lucru nu se întâmplă. Actuala generație de politicieni europeni a crescut, ca să spun așa, într-o lume virtuală. Dar ei consideră că asta e, de fapt, lumea reală. Ei nu își pot imagina că cineva ar putea folosi arma nucleară. Și am sentimentul că țările aflate acum la estul Uniunii Europene ard, pur și simplu, de nerăbdare să fie state ale liniei de front, să lupte pentru Europa și să se răzbune pe Rusia. Acesta este principalul scop al acestor state. Într-o astfel de situație și cu o asemenea structură de leadership în interiorul Europei, nu poate fi vorba despre o apropriere de poziții, de înțelegere și nici de dorința de a auzi alt punct de vedere. Ceea ce s-a și demonstrat, de altfel, la Conferința de la München.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 75700