Abramovici și-a vândut o parte din acțiuni
08/03
În Statele Unite au fost apreciate mașinile rusești Aurus
09/03

Pe aripile filmului

Festivalul de film al țărilor CSI – ARIPI, ediția a III-a, va avea loc la București între 12 și 15 martie 2019, informează organizatorul evenimentului, Centrul Rus de Știință și Cultură din București. Festivalul are și în acest an un program bogat, de 16 filme, scurtmetraje, documentare, animații și filme de lungmetraj din Armenia, Azerbaijan, Kazahstan, Federația Rusă și Republica Moldova, alături de partenerul tradițional, România și țara invitat de onoare a acestei ediții, Israel.

Filmul de deschidere este un documentar regizat de Catherine Laurie despre călătoria epică și comemorativă a 11 motocicliști, din Israel spre Berlin, creuzetul ”soluției finale” hitleriste – „Înapoi la Berlin”. Vizionarea va avea loc în prezența domnului Maximillian Marco Katz, unul dintre cei 11 protagoniști, la sala de cinema ”Horia Bernea” a Muzeului Țăranului Român, pe 12 martie, de la ora 18.00.

România va fi reprezentată de două documentare și un scurtmetraj multipremiat. În prima zi a festivalului, exact la data aniversării a 90 de ani de viață, 12 martie, un documentar emoționant despre domnul Nussbaum, supraviețuitor al lagărului de exterminare Auschwitz, în regia lui Csibi Laszlo – „Nussbaum 95736”. Regizoarea Armine Varujan, alături de producătoarea ei, Anda Cruceanu propun povestea incredibilă a lui Hartin Fringhian, un film inspirat din romanul ”Cartea Șoaptelor”, de Varujan Vosganian – „Când moartea întârzie să apară”. Cel mai premiat scurtmetraj românesc în 2018 și 2019, câștigătorul Marelui Premiu la Clermont Ferrand, „Cadoul de Crăciun”, va fi proiectat în prezența autorului, Bogdan Mureșanu.

Rusia este prezentă în prima zi de festival cu o producție Lenfilm 2017, „Mai sunt trei zile până la primăvară”, un film bazat pe fapte reale, despre onoare, curaj și iubire în timpul Blocadei Leningradului, de la a cărui eliberare s-au aniversat în luna ianuarie 75 de ani. Pentru copii și nu numai, am pregătit un basm cunoscut într-o adaptare foarte amuzantă și aparte, „Cenușăreasa”, o producție Lenfilm 1947. Filmul de închidere este o comedie dinamică și foarte actuală în regia Tigran Keosaian. Acțiunea are loc în zilele noastre, într-o vară fierbinte, pe o mare liniștită. Podul Crimeii e în plină construcție la Kerci și totul ar fi fost bine dacă nu era moscovitul de la PR. El aduce pe șantier o echipă de televiziune din America și, evident, o carieristă de clasă, pentru a cărei inimă eroii filmului vor începe să se bată – „Podul Crimeea. Construit cu iubire!”.

Republica Moldova este la prima participare cu un scurtmetraj în cheie comică, regizat de Valeriu Andriuță, cu o distribuție de zile mari – „Chers Amis”.

„Holy Cow” – filmul care reprezintă Azerbaijanul în această ediție a festivalului ARIPI, este un documentar plin de umor și sensibilitate, regizat de Imam Hasanov, despre frumusețea și dificultățile vieții într-un sat azer. Filmul este o coproducție Azerbaijan-Germania-România.

Kazahstan oferă spectatorilor documentarul realizat de Ambasada Republicii Kazahstan în parteneriat cu TVR, „Astana – capitala măreței stepe”, alături de două filme artistice cu distribuții internaționale binecunoscute: „Nomad”, un epic istoric și „Așa s-au aliniat stelele”, bazat pe fapte reale din viața primului președinte al Republicii, domnul Nursultan Nazarbaev.

Armenia prezintă 3 scurtmetraje în alb-negru, selectate la prestigioase festivaluri internaționale: „Bojo” – o animație despre prietenie, „Breaking Silence” – despre arhitectura tradițională și „Adiere de vânt” sau ce surprize poate ascunde o scrisoare, alături de un lungmetraj „Ioana și Vocile” – o călătorie simbol prin Armenia. Actrița și regizoarea Armine Anda va susține un masterclass de actorie pe metoda Mihail Cehov pentru care locurile sunt deja complet ocupate.

Conferința de presă va avea loc pe data de 11 martie, la sediul Centrului Rus pentru Știință și Cultură, în București, Bd. Lascăr Catargiu nr. 50, de la ora 15.00. La întâlnirea cu reprezentanții mass-media vor participa Directorul Centrului Rus pentru Știință și Cultură – doamna Natalia Mujennikova, Președintele Festivalului de Film ARIPI – Ruxandra Cernat, precum și regizorii și producătorii filmelor ce vor fi prezentate în cadrul acestei ediții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 122625