Fiodor Koniuhov a suportat o furtună de gradul 12, în Pacific
24/03
În 2018, Ucraina a cumpărat 130.000 de tone de benzină din Rusia
25/03

Rusia, superputere energetică

Foto: lenta.ru

Rusia a fost recunoscută drept superputere energetică. Este calificativul acordat de World Energy Council (WEC), cea mai importantă organizație internațională necomercială din domeniul energiei. Rusia este bogată în resurse naturale și surse regenerabile, putând oferi lumii noi tehnologii, au declarat specialiștii organizației. În plus, WEC are o părere bună și despre proiectul Nord Stream-2, pentru că poate oferi Europei un gaz ieftin.

”Eu cred că Rusia dispune de uriașe posibilități. Indiferent de modul în care se va schimba sectorul energetic, Rusia a fost și va fi o superputere energetică”, a spus Christoph Frei, secretarul WEC (în foto), citat de RIA Novosti.

În opinia lui, Rusia rămâne unul dintre lideri nu doar pentru că deține uriașe rezerve de resurse naturale, dar și pentru că poate propune lumii noi tehnologii în domeniul energetic. În prezent, lumea depinde în proporție de 80% de energia fosilă, iar trecerea la surse regenerabile va lua câțiva ani.

”Este imposibil ca într-o singură zi să treci de la un carburant la altul”, a spus Frei. Referindu-se la Nord Stream-2, el a apreciat că proiectul va fi unul benefic Europei, din cauza prețului scăzut, dar din motive politice, UE ar putea să nu dorească să excludă din tranzitul de gaze anumite țări.

”În contextul în care Europa vrea diversificarea livrărilor, dar și un gaz ieftin, Nord Stream-2 este acel proiect care poate oferi un gaz ieftin”, a spus Frei. Un gaz care ar putea fi folosit, spre exemplu, pentru înlocuirea cărbunelui, a continuat el.

Gazoductul Nord Stream-2 va traversează Marea Baltică, de pe malul rus pe cel german, având o lungime de 1200 kilometri. Capacitatea proiectată este de 55 miliarde metri cubi pe an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 463264