Putin: Fără suspiciuni în privința Rusiei, la JO din 2020
28/03
Băncile rusești se conectează la analogul chinez al sistemului SWIFT
28/03

Timp, înapoi! Vyacheslav Samoshkin (XXXVI): Chilieni, ajutați de români

Vyacheslav Samoshkin

Timp, înainte!                                                                                                                                                                                                                                                                  Valentin Kataev

Chilienii veneau la Biroul agenției ”Novosti” pentru revista ”Aurora” și altă ”literatură” – broșuri și cărți editate de ”Novosti” în limba română și prezentând informații despre viața din URSS. Veneau persoane mai curând în vârstă decât tineri. Toți chilienii care s-au refugiat în România, după puciul fascist din septembrie 1973, erau de orientare de stânga, preponderent socialiști. Tocmai ei (dar și comuniștii, care erau mult mai puțin numeroși) erau persecutați de junta lui Pinochet venită la putere.

Familia Sanchez

Într-o zi, chilienii ne-au invitat pe mine și pe colegul meu Vladimir Gubanov în comunitatea lor, cu ocazia unei sărbători. Ne-au explicat cum putem să ajungem la ei. Stăteau în două blocuri mari, în zona căii ferate care separa două cartiere bucureștene, Militari și Drumul Taberei. Aveau acolo și clubul lor. După o ședința solemnă din sala de activităţi, unde au vorbit și tinerii și pe urmă au răsunat cântecele în interpretarea lui Victor Jara, poet și cântăreț chilian, torturat și ucis de puciști (portretul lui, alături de cel al lui Salvador Allende, au fost afișate pe scenă) a urmat un coctail, muzică și dansuri.

În seara aceea, am făcut cunoștință cu mulți dintre chilienii refugiaţi în România, dar, în primul rând, cu familia Sanchez. Luis Sanchez, capul familiei, prezentat mie ca artist plastic, avea în jur de 58-60 de ani. Era un om îndesat, oacheș, având trăsăturile evidente ale unui amerindian, incaș, în schimb, soția lui, Maria, tot pictoriță, semăna mai mult cu o spaniolă, europeană. După cum am aflat mai târziu, așa și sunt chilienii: o parte dintre ei seamănă cu indienii, incașii, o parte, cu spaniolii. Tocmai așa erau și cei cinci copii ai lor, patru fete și un băiat, cu vârstele cuprinse între 15 și 27 de ani: Sira, cea mai mare dintre fete, 23-24 de ani, ca și cea mai mică, Mersedes semănau cu europenele, iar Consuela, Tereza și fratele lor mai mare, Luis jr., cu incașii.

Închisoarea l-a făcut pictor

Spre deosebire de soția sa, Luis nu a fost artist plastic profesionist. Toata viața, el a lucrat într-o uzină, având de-a face nu cu muze, ci cu motoare. Însă închisoarea, în care l-a băgat junta militară, l-a făcut pictor. Acolo, având mult timp liber, el a început să taie în lemn și pe urmă să picteze pe lemn cu culori – ceva în stilul și tradiția artei populare chiliene. Dar, fiind înzestrat cu un adevărat talent artistic, folosind motive din folclor, dar și tematica de luptă a poporului chilian pentru democrație și libertate, a ajuns la rezultate excepționale. Maniera lui originală se încadra foarte bine la genul de artă naivă, astfel încât undeva spre anul 1980, la București a fost organizată expoziția picturilor lui Luis Sanchez și nu într-o sală oarecare, ci la galeria ”Simeze”, de pe bulevardul Magheru…

Bineînțeles, am scris despre cunoștința mea Luis Sanchez, despre expoziția lui și am publicat materialul în săptămânalul ”Sovetskaia Kultura”, după care am devenit prieten al familiei Sanchez. Doamna mi-a dăruit două tablouri ale sale, peisajul cu portul Cartagena (din Columbia) și un peisaj cu cactuși mari, precum niște copaci, în lumina de asfințit…

Anti-americanismul ancestral 

Încet-încet m-am apropiat de lumea chiliană și, în general, de lumea latino-americană. Am aflat că Chile a devenit una dintre primele țări democratice din America Latină. Acest lucru s-a întâmplat chiar la mijlocul secolului al XIX-lea. Ideile de democrație, sentimentul anti-american, întruchipate de către personalități precum Simon Bolivar și, mai târziu, Jose Marti, ca și lupta lor pentru libertate, sunt unele dintre cele mai puternice și constante idei și sentimente existente în toată America Latina, chiar și până în zilele noastre. Aceasta explică și faptul că Republica Cuba, devenind simbol al luptei anti-americane, s-a bucurat mereu de sprijin ferm din partea întregii lumi latine ceea ce, alături de sprijinul acordat Cubei de către Uniunea Sovietică, explică rezistența cu succes a micuței Insule a Libertății în fața agresiunii directe sau sub formă de blocadă economică și politică impusă de un stat uriaș aflat la distanța de doar 90 de mile… În ceea ce privește Republica Chile a lui Salvador Allende, ea a devenit pentru multă lume o speranță, o posibilitate de a realiza un socialism cu adevărat democratic, lipsit de represiuni, de ”lupta de clasă” sau de manifestări ale unui regim totalitar. Însă lovitura de stat, pusă la cale de CIA, a spulberat aceste așteptări și speranțe.

Iată de ce nu este întâmplător faptul că una dintre direcțiile principale pentru emigrația chiliană a devenit țările scandinave și, în primul rând Suedia, unde ideile socialiste s-au afirmat demult…

În discuțiile purtate cu mine, Luis Sanchez își aducea aminte cum, în timpul celui de-al doilea război mondial, părinții lui și cunoștințele lor, toți chilienii ascultau la radio, cu respirația tăiată, despre desfășurarea luptelor antihitleriste pe care le ducea Armata Sovietică și cât de furtunos s-a bucurat toată lumea atunci când a venit vestea despre zdrobirea armatelor germane la îndepărtatul și eroicul oraș Stalingrad. ”Am crescut cu această bucurie și ea explică în mare măsură faptul că eu, precum și alți numeroși compatrioți ai mei, am ajuns la convingeri socialiste…”, spunea Luis.

Într-o zi, Sira, fata lui cea mai mare, care era studentă la medicină, s-a măritat cu un băiat cubanez, student și el. Eu, împreună cu soția mea, am fost invitați la nunta lor care a avut loc la căminul studențesc din Grozăvești… Mai târziu, tinerii căsătoriți au plecat în Cuba.

Familia Sanchez mă invita și la evenimentele lor de familie. De obicei, se aduna multă lume. Totul se termina cu niște jocuri populare chiliene, foarte amuzante, și, bineînțeles, cu dansuri. Niciodată n-am putut învăța ritmul sofisticat al dansurilor lor, care este ceva сu totul diferit, în comparație cu dansul european…

Din păcate, după ce am plecat din țară, în decembrie 1982, legăturile mele cu prietenii chilieni s-au întrerupt. Știu că, pe parcursul anilor, unii dintre aceștia au plecat din țară, dar foarte mulți, în primul rând, cei tineri care au crescut în România, au rămas aici, au fost naturalizaţi, devenind medici, avocați, ingineri. Îi întâlnesc în București chiar și în zilele noastre…

Un gest de omenie

Mișcarea diplomatică făcută de guvernul român, în urma puciului din 1973, de a nu rupe, spre deosebire de celelalte țări socialiste, relațiile  diplomatice cu Chile și de a nu-și închide Ambasada din Santiago de Chile, a ajutat sute și chiar mii de chilieni să scape de regimul sângeros al lui Pinochet și, trecând prin Ambasada Română (statul român a apelat și la ONU), să se refugieze ori în România, ori în alte țări.

Această mișcare politică a lui Nicolae Ceaușescu, precum și punerea la dispoziție, pentru sutele de suflete umane care au căzut la nevoie, a locuințelor, a locurilor de muncă și a tot felul de servicii, merită toată aprecierea și lauda. A fost o mână de ajutor real…

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 144747