Mercedes-Benz își înaugurează fabrica în Rusia
04/04
Câți bani asigură un trai decent în Rusia
04/04

Nikolai Gogol – un diamant spiritual rusesc! Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

Portretul lui Nikolai Gogol, realizat de F.Moller, în 1841

În urmă cu 210 ani, la 1 aprilie 1809, la Sorocinţii (Regiunea Poltava din Imperiul Ţarist), s-a născut Nikolai Vasilievici Gogol – una dintre faţetele briliantului care este spiritul rus (şi, fiind vorba despre spirit, nu ne limităm doar la cele 57 de faţete ale bijuteriei materiale, ci vorbim despre nelimitat!). Scriitor (colecţiile de nuvele şi povestiri “Mirgorod”, “Arabescuri”, dar, în primul rând, ”poemul” nemuritor ”Suflete moarte”), dramaturg (“Revizorul, “Căsătoria”, “Jucătorii de cărţi”), poet, critic, publicist, Gogol deschide o dimensiune nouă în literatura rusă, fiind promotorul realismului.

Nikolai Gogol (numit astfel după icoana făcătoare de minuni a Sf. Nicolae din biserica aflată într-un sat învecinat, Dikanka), îşi începe educaţia acasă (tata său este un bun cunoascător al artei); continuă cu frecventarea cursurilor de la Colegiul Districtual din Poltava iar, la 12 ani, ajunge la Gimnaziul din Nejin. Aici, tânărul Gogol se remarcă – este talentat la desen şi la pictură, participă la teatrul şcolar, scrie proză şi poezie, cântă la vioară… Energie creatoare din plin, din filonul existent pe linia paternă a familiei cu rădăcini cazace.
În iunie 1828, după absolvirea gimnaziului, Gogol pleacă la Sankt-Petersburg, căutându-şi o slujbă la stat (ca şi funcţionar), dar, constată că fără… p.c.r. (adică: pile, cunoştinţe şi relaţii – nu-i aşa că sună cunoscut?), nu-l bagă nimeni în seamă. După mai multe încercări (actorie, etc.), publică “Hans Küchelgarten”, un poem din perioada liceului, sub pseudonim (V. Alov), dar critica nu-i este favorabilă. Decepţionat, va arde copiile poemului, gest pe care îl va relua de-a lungul vieţii. Vrea să emigreze în America, dar ajunge în Germania (pe care o vizitează) şi se întoarce în Rusia. De fapt, toate călătoriile sale, de-a lungul vieţii, nu sunt decât expresia fizică a călătoriei interioare, a căutării neîncetate a misiunii personale (trebuie spus că Nikolai Gogol a fost un spirit mare, un iniţiat, care ştia şi afirma că fiecare om are o misiune personală, un rost pe pământ).
În luna noiembrie, 1829, Gogol deja lucrează la Departamentul proprietăţilor statului şi clădirilor publice din Ministerul Afacerilor Interne (sau Administraţiei Interne); asta doar pentru un an de zile, fiindcă nu-şi află locul în această postură.
Anul 1831 îi aduce cunoştinţa cu marele Puşkin, cu care Gogol va lega o prietenie foarte productivă; Poetul îl introduce în cercurile literare şi artistice ale vremii, îi recunoaşte talentul şi îl încurajează să se exprime, să scrie, furnizându-i şi idei care se vor materializa în “Revizorul” şi “Suflete moarte”, mai târziu.
Gogol publică “Serile din cătunul de lângă Dikanka” (1831-1832), două volume de povestiri inspirate din exprienţa copilăriei, având ca personaje ţăranii, cazacii, peisajele de excepţie, dar şi demonii, vrăjitoarele, toate creaturile fantastice din folclor.
Între 1833-1834, Nikolai Gogol este profesor asistent la Departamentul de Istoria lumii, la Universitatea din Sankt-Petersburg şi valorifică această experienţă, făcând o temeinică documentare istorică pentru romanul “Taras Bulba”. Anul următor va părăsi universitatea şi se va dedica scrisului şi publicării.
Astfel, în 1835, Gogol publică “Mirgorod” şi “Arabescuri”, colecţii de nuvele şi povestiri. “Mirgorod” este, cumva, continuarea “Serilor”, dar, spre deosebire de prevalenţa romantismului din lucrarea anterioară, acum se observă falia (din ce în ce mai evidentă) dintre Gogol romanticul şi Gogol realistul, pesimistul ancorat în prezent. El baleiază între două lumi, face o echilibristică mentală şi spirituală riscantă pe graniţa dintre dimensiunea reală şi cea asociată “nebuniei”. Minunatul “nebun”, cel ce are acces atât de lejer la dimensiuni şi entităţi care refuză să se arate celui, zis, normal.
Simultan, scrie teatru – apare “Revizorul”, piesă care va avea premiera la 19 aprilie 1836, la Moscova. Capodoperă a teatrului, “Revizorul” descrie magistral corupţia (cu care inclusiv Gogol s-a confruntat) din acele vremuri; fireşte, s-a lăsat cu scandal mare, oficialităţile simţindu-se ofensate. Gogol pleacă din ţară, într-un lung exil autoimpus (cu dese reveniri în Rusia), nu înainte de a publica în “Contemporanul” lui Puşkin o satiră cu o supradoză de umor, “Caleaşca”. Tot în 1836 apare şi “Nasul”, o povestire care, poate, i-a făcut invidioşi pe maeştrii suprarealismului (de mult mai târziu), Kafka şi Fellini…
Din 1836, Gogol străbate Elveţia, trăieşte la Paris şi mai ales la Roma, unde scrie cea mai mare parte din “Suflete moarte”, roman care va fi publicat în 1842, în Rusia, cu ajutorul criticului Vissarion Belinski (prietenul său, splendidul poet Puşkin, plecase la Cer în 1837, în urma unui duel). “Suflete moarte” este primul volum dintr-un proiect amplu, conceput ca o trilogie (asemănătoare Divinei Comedii doar structural – Iad, Purgatoriu, Paradis), în care este descrisă, printr-o serie de întâmplări, condiţia ţăranilor din Imperiul Ţarist la ora respectivă. Dacă acest prim volum are corespondent în Infern, celelalte două urmau să creioneze regenerarea spirituală şi morală a principalului personaj dornic de îmbogăţire (nu contează pe ce cale). Romanul este şi o colecţie de înţelepciune, Gogol demonstrând încă o dată, din plin, că dispune de cunoaşterea profundă, în amănunt a fiinţei umane. Tot în 1842 apare şi “Mantaua”, ultima capodoperă a lui Nikolai Gogol.
În 1848, Gogol face un pelerinaj la Ierusalim, căutând, probabil, răspunsuri la problemele existenţiale care l-au frământat întreaga viaţă, apoi se întoarce în Rusia, pentru totdeauna. Îşi impune un trai ascetic şi lucrează asiduu la cel de-al doilea volum al “Sufletelor moarte”, din care citeşte, fragmente, prietenilor săi. La începutul lui 1852 îşi anunţă cunoscuţii că a finalizat lucrarea, dar, criza spirituală care nu-i dă pace îl determină la îndoieli iar, la 24 februarie 1852, va arde acest volum. Doar cinci capitole, neterminate, au fost recuperate din diferitele ediţii-proiect şi publicate în anul 1855.
Nikolai Gogol pleacă în lumea spirituală la 4 martie 1852 şi este înhumat, iniţial, la Mânăstirea Sf. Daniil din Moscova. În 1931 (când mânăstirea a fost dărâmată), rămăşiţele sale sunt mutate în Cimitirul Novodevici. S-a spus despre Gogol că a murit aproape nebun… Cât de nebun este un om care, pe patul morţii, comunică, testamentar – “Fiţi suflete înviate şi nu suflete moarte! Nu există altă poartă decât cea arătată de către Iisus Hristos!” şi care, în clipa morţii, cere o scară… Parcursul spiritual a fost mereu ascendent pentru Gogol!

Neliniştitul spirit al lui Nikolai Gogol îşi extrage energia prin apartenenţa la două zodii de Foc (Berbecul natal şi Leul ascendent). Leul este responsabil cu creativitatea şi cu dramatismul (ştim că a cochetat cu teatrul în postura de actor, dar expresia plenară a fost cea a condeiului). Tot de artă se leagă şi poziţia lui Marte (stăpânul Berbecului natal) în Balanţa dominată de Venus – astrul artelor. Iar Balanţa ocupă casa a III-a (a comunicării, a exprimării), deci nu este de mirare că Gogol a făcut performanţă.
Nativ Berbec, a fost deschizător de drumuri… Drumurile i-au jalonat întreaga existenţă, atât în plan spiritual, cât şi fizic. Faptul că mereu a călătorit, a explorat, crizele spirituale (o permanentă căutare) se văd foarte bine în prezenţa Soarelui în casa a IX-a (a spiritualităţii şi a călătoriilor lungi), mai ales că astrul diurn este conjunct cu Jupiter (stăpânul natural al casei a IX-a); stelele au întărit astfel dubla ipostază de căutător al adevărului şi de explorator al spaţiilor fizice.
În plus, gradul sabian al Soarelui: “Un stol de gâşte sălbatice”, surprinde iarăşi călătoria, dar şi ideea libertăţii (în exprimare, a spiritului eliberat de dictatura materiei) şi a alinierii la vibraţiile planetelor.
“Complicitatea” Soarelui cu Jupiter [întărită benefic de trigoane cu Saturn şi cu Neptun din Săgetător (semnul lui Jupiter) din casa a V-a (a creaţiei)] mai explică şi postura de înţelept, de iniţiat, de profesor. Nikolai Gogol a predat studenţilor istorie, dar, mai important, a deschis perspectiva realismului în literatură, iar Feodor Dostoievski (un alt titan al literaturii ruse şi universale!) declara că “toţi realiştii ruşi au venit de sub “Mantaua” lui Gogol”! Ca să nu mai spunem că şi Bulgakov, Nabokov, Alehem au fost influenţaţi, ba, mai mult, şi l-au asumat pe Gogol.
Celebritatea şi perenitatea i-au fost asigurate de stele fixe, multe şi faste. Luna şi Marte din casa a III-a (a comunicării) activează Spica şi Arcturus (glorie, onoruri, bunăstare, inspiraţie, beneficii din călătorii), Mercur (astrul comunicării) activează Achernar (succes public brusc, acces la celelalt tărâm), Neptun în casa a V-a (astrul inspiraţiei în casa creaţiei) activează Antares , stea regală (spirit de aventură, onoruri).
Sensibilitatea extremă, problemele de adaptare la lumea materială şi pesimismul, interesul perpetuu pentru fiinţa interioară (duhul omului), credinţa, empatia, compasiunea, inspiraţia artistică le regăsim în poziţia lui Mercur în Peşti, în trigonul Soarelui cu Neptun (patronul Peştilor), dar şi în patronajul Lunii asupra gradului solar. Cel care crede că “lumea este o mulţime de oameni fără simţăminte” nu poate fi un optimist, iar cel ce spune că “nu există o legătură mai sfântă decât frăţia între oameni” este un spirit înalt care înţelege că legătura spirituală este mult mai valoroasă decât cea de sânge. Acesta este Gogol!
Interesant este că Nikolai Gogol nu este un blând sau, cel puţin, nu verbal. Dimportivă, taie precum laserul, fără anestezie, analizând fără menajamente toate metehnele şi apucăturile societăţii, la toate nivelurile. Scrierile sale sunt universale în timp şi în spaţiu geografic, actualitatea lor demonstrând că omul nu se prea schimbă, din păcate. Ca un adevărat arhanghel, Gogol luptă cu pana pentru a arăta Calea de a trăi frumos într-o lume a urâtului, tocmai arătând, ridiculizând, deplângând acest urât. Gogol este creştinul perfect, care preferă să se roage pentru mântuirea întregului pământ.
După felul în care abordează păcatul şi îl analizează, ai spune că este Scorpion (Dostoievski, de ex., este nativ Scorpion!). Nu, Gogol are altă nativitate (totuşi, Berbecul îl are pe Marte în comun cu Scorpionul, adică duritatea, spiritul tăios şi înţepător), dar are Sensul Vieţii în semnul amintit! Prin urmare, este şi puţin Scorpion, astfel explicându-se “paternitatea” spirituală în ceea ce-l priveşte pe Dostoievski! În plus, Marte este retrograd, în casa comunicării!
De la Scorpion, Gogol a avut rezistenţa interioară care i-a permis performanţa (în ciuda unei sănătăţi delicate), acea determinare de a merge înainte, specifică celor de pe pământurile Rusiei – “în clipa hotărâtoare, rusul ştie întotdeauna ce are de făcut”, dar şi capacitatea de reconfigurare şi evoluţie despre care vorbea, descriindu-l pe Puşkin – pe care îl identifică cu spiritul rusesc – “omul în dezvoltarea sa infinită”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 112373