Timp, înapoi! Vyacheslav Samoshkin (XXXVII): Ultimul bolșevic
11/04
Compania elvețiană ABB, în premieră la Kaliningrad
11/04

Rușii aproape că i-au egalat pe cetățenii din UE la numărul de carduri bancare

Foto: RIA Novosti

Numărul cardurilor bancare, pe cap de locuitor, se apropie de media europeană – câte două carduri pentru fiecare cetățean, a anunțat Maria Krasenkova, director de departament în cadrul Băncii Centrale a Rusiei.

”Se poate observa cum cresc în ritm rapid plățile fără numerar, în special cu cardul. Anul trecut, spre exemplu, peste 56% dintre aceste operațiuni, înregistrate în domeniul comerțului, au fost astfel efectuate. Numărul cardurilor se apropie de media europeană – practic, câte două carduri de locuitor”, a spus oficialul Băncii Centrale, la un forum de specialitate.

În plus, rușii folosesc cu plăcere aplicațiile de pe telefonul mobil, pentru plata produselor și a serviciilor. Ținând cont de această tendință din comportamentul consumatorilor, Maria Krasenkova a subliniat importanță dezvoltării sistemului plăților rapide.

Sistemul, care permite cetățenilor ruși să transfere bani către un număr de telefon, a fost lansat în februarie anul curent, astăzi numărul băncilor-participante la acest sistem ajungând deja la 12: VTB, Tinkoff Bank, Promsviazbank, Rosbank, SKB-bank, Gazprombank, Alfa-bank, Ak Bars, Reiffaisenbank și altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 109086