O piedică în calea ”tranziției puterii” în 2024?
12/04
The Wall Street Journal: un apel pentru revizuirea relațiilor cu Rusia
12/04

Unde se trăiește cel mai mult în Rusia

Șeful administrației Regiunii Tambov, Alexandr Nikitin/ Foto: RIA Novosti

În regiunea Tambov (sud-estul din patrea europeană a Rusiei), durata medie de viața a populației a atins, în 2018, un maximum istoric – 73,9 ani, cu aproape 1 an peste media națională la nivelul Rusiei, a anunțat în raportul său anual guvernatorul regiunii, Aleksandr Nikitin, citat de agenția RIA Novosti.

Potrivit afirmațiilor sale, acest indicator este rezultatul acțiunilor potrivite desfășurate în sfera socială, în condițiile în care îmbunătățirea situației demografice reprezintă o prioritate absolută a politicii de stat la nivel de regiune.

”După numărul de nou-născuți, regiunea ocupă locul al treilea în Districtul Federal Central. Un mare rol l-a jucat deschiderea centrului de nașteri, dotat cu aparatură medicală modernă”, a spus Nikitin. El a arătat că un rol aparte în creșterea duratei de viață l-au jucat noile demersuri întreprinse în domeniul sănătății”.

”Într-un an a scăzut numărul de avorturi, iar ajutorul acordat cuplurilor care nu pot face copii a dobândit un plus de eficiență. De asemenea, au fost luate măsuri concrete în privința principalelor cauze ale mortalității, rezultate bune fiind înregistrate în lupta împotriva tuberculozei”, a enumerat guvernatorul.

În plus, în zonele rurale s-au construit, în 2018, patru noi case de nașteri, au fost achiziționate aparatură modernă pentru spitale și două sisteme mobile de diagnosticare. În patru policlinici de pediatrie au fost introduse tehnologii prietenoase, au fost create condiții de confort pentru micii pacienți și părinții acestora, au fost organizate registraturi deschise, call-center-uri, locuri de joacă și pentru alăptarea nou-născuților, săli de mese și multe altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 109087