Iuri Gagarin de bronz, la București
14/04
Ucraina și NATO, speriate de Rusia în Marea Neagră
15/04

Ce riscă Rusia în cazul altor sancțiuni?

Foto: TASS

Dacă Statele Unite vor introduce sancțiuni nu împotriva uneia, ci a mai multor bănci de stat, va fi o lovitură puternică și un motiv pentru reevluarea situației de pe piață, consideră președintele Curții de Conturi a Rusiei, Alexei Kudrin, citat de RIA Novosti.

În opinia oficialului rus, piața a luat deja în considerare riscurile minimale ale unor eventuale sancțiuni și, după toate probabilitățile, va fi vizată o singură bancă. ”Riscul minimal a fost luat în calcul. Poate acest lucru va antrena o mică zvâcnire, dar, pe ansamblu și pe termen mediu, el nu va avea o influență prea puternică”, a spus Kudrin adresându-se ziariștilor la Washington.

”Dacă va fi o singură bancă, mai puțin implicată în programele de rețea, piața ”înghite”, practic, acest risc. Dar, dacă vor fi mai multe bănci, la așa ceva piața, desigur, nu a reacționat încă”, a spus el.

Pe de altă parte, fostul ministru de finanțe a estimat că, după toate probabilitățile, planul de creștere a investițiilor, până la 25% din PIB, nu va fi îndeplinit. Planul a fost aprobat în iulie anul trecut de către Guvernul rus. În 2018, raportul investițiilor în capital fix la PIB a fost de 20,6%, potrivit Rosstat (Institutul pentru statistică, n.r.). În iunie 2018, ministrul dezvoltării economice, Maxim Oreșkin, spunea că o creștere a investițiilor în economia Rusiei de 25% din volumul PIB, până în 2024, este posibilă doar dacă vor crește creditarea bancară, investițiile fondurilor de pensii și se vor reduce retragerilor de capital.

Referindu-se la necesitatea de a spori ritmul de creștere a PIB, Kudrin a arătat că, pentru a realiza acest lucru, este nevoie de tehnologii noi. ”Se pun mari speranțe în investiții. Știți care este obiectivul guvernului – 25% din PIB”, a spus Kudrin. ”Primul an – 2018 – s-a dovedit destul de slab, chiar sub nivelul celui din anul anterior. Acest volum, acest plan nu va fi îndeplinit, după toate probabilitățile. Din diferite motive – climatul investițional general, sancțiunile, o oarecare prudență în derularea unor reforme structurale. Și-a spus cuvântul inclusiv creșterea impozitelor. De aceea, acest an nu va fi unul de progres pe partea de intensificare a ritmului de investiții”, a explicat șeful Curții de conturi a Rusiei.

În altă ordine de idei, Kudrin a constatat că în Europa crește nemulțumirea față de politica Statelor Unite și nu a exclus ca, pe acest fundal, relațiile economice dintre UE și Rusia să se întărească. ”Europa este principalul nostru partener, mai mare decât China. Tot ce are legătură cu Europa, ne va influența mult mai mult… Explicația este simplă: Europa poate importa mai multe de la noi decât puteau SUA înainte, să spunem”, a explicat Kudrin.

Principalul scop al vizitei lui Kudrin în SUA a fost întâlnirea cu omologul său american. De asemenea, Kudrin a făcut parte din delegația rusă la reuniunea de primăvară a Băncii Centrale și a Fondului Monetar Internațional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 88871