Valentin Vasilescu: Generalii venezueleni, obiectul atenției maxime din partea americanilor
07/05
Părerea rușilor despre arestarea înalților funcționari
08/05

Corneliu Vlad: Tragicomedia Ucrainei

Corneliu Vlad

Corneliu VLAD

După aproape 30 de ani de existență, Ucraina rămâne un stat precar, debusolat și fără proiect de viitor. Cea de a doua încercare istorică a ucrainenilor de a se constitui în stat (după aprecierea majorității istoriografilor) întârzie să aibă rezultate încurajatoare. Ucraina nu a reușit să aibă prieteni și aliați siguri și de nădejde pentru momente critice nici în Est și nici în Vest, iar relațiile cu statele vecine sunt tensionate, abrazive sau chiar de beligeranță nedeclarată. “Ucraina, țara cu frontierele cele mai nesigure”, titra de curând o publicație vesteuropeana. Nimănui nu-i convine că un stat european atât de mare, așezat între Rusia și limitele estice ale Uniunii Europene, să se afle într-o stare de incertitudine și imprevizibilitate cronică. Prin politica liderilor săi succesivi din ultimele câteva decenii, Kievul n-a reușit, din păcate, decât să-și atragă neîncredere și în Est, și în Vest: ostilitate în relațiile cu Rusia și distanțare crescândă în raport cu țările occidentale și instituțiile lor. Iar un partener sau aliat nesigur, șovăitor, este în cel mai bun caz, de evitat.

Cum au reacționat până acum guvernanții care s-au perindat la Kiev? Aproape întotdeauna în formulele cele mai nefericite: și cu Rusia, și cu Polonia, și cu Ungaria, și cu România. Relații bilaterale tot mai compromise, care, în loc să fie reparate, au fost încărcate de alte și alte acțiuni apreciate ca răuvoitoare de statele vecine; discriminare sporită a minorităților naționale, rigiditate în tratarea altor probleme litigioase din raporturile bilaterale etc. Ucraina a ajuns să capete tristul calificativ de interlocutor intratabil, cu care nu se poate discuta în termenii uzuali ai dreptului și relațiilor internaționale. Iar varianta pe care a mers de obicei Kievul a fost fuga înainte spre complicarea situației. În speranța, poate, că Vestul va aprecia atitudinea.

Dar Occidentul are propriile sale probleme. Cea ucraineană este tot mai stânjenitoare. Nici SUA, nici Europa occidentală nu prea mai sunt dispuse la o relație deteriorată cronic cu Rusia din cauza Ucrainei, mai ales că liderii de la Kiev nu dau măcar semnale că ar fi dispuși să intră în consonanță cu criteriile, rigorile și valorile occidentale. Oricum, nici NATO, nici UE nu au de gând că, în viitorul previzibil să ia în discuție aderarea Ucrainei la structurile lor, în ciuda staruintelor si gesticulatiilor inutile iar prin această și ridicole ale Kievului.

Baletul mecanic proocidental al elitei politice de la Kiev a atins însă penibilul prin “experimentul Zelenski”, astfel numit căci numai opțiune responsabilă nu poate fi desemnarea și alegerea ca șef al statului a unui actor de variete fără cea mai mică pregătire sau competență în materie. Ce s-a urmărit, se va vedea, deși explicația cea mai la îndemână este preluarea influenței supreme în stat de către sponsorul viitorului președinte, oligarhul Kolomoiski. Un actor hazliu, total novice în ale politicii, ca șef al unui stat est-european, e poate o formulă a Vestului de a se despărți de trecut râzând (cum ar fi spus Marx). Momentul, însă, nu pare a fi cel mai oportun pentru un astfel de experiment. Fără a cădea în capcane conspiraționiste sau catastrofice, nu se poate trece cu vederea faptul că Ucraina se apropie de alternativa A fi sau a nu fi stat (cel puțin în formula sa actuală). Tânărul stat ucrainean ar putea dispărea sau supraviețui amputat teritorial. Rusia dă acum cetățenie oricărui locuitori al Ucrainei care o solicită, dar și ucrainenii dau cetățenie rușilor. Iar așa se va ajunge la o “cetățenie comună”, remarca, cu o ironie reținută, președintele Putin. Apoi, presa vest-europeană începe să ventileze scenarii care ar putea părea incredibile dacă n-ar fi avut precedente în ultimele decenii. Majoritatea speculațiilor occidentale de acest tip creditează ideea secesiunii, de fapt a împărțirii Ucrainei: partea orientală Rusiei, cea occidentală – Poloniei, Ungariei și României, iar “zona Niprului” –areal tampon. O bloggerița Matberg Kate, colaboratoare a site-ului francez Mediapart, se hazardeaza mai mult în previziuni. Sub titlul “Ucraina încetează să există cu încuviințarea tacită a Vestului”, ea scrie, între altele, că din Ucraina vor mai rămâne doar regiunile sale centrale, care vor avea statut de membru al NATO. Deocamdată, Washingtonul privește aparent placid la mișcările din zona, capitalele europene au propriile interese, dar Rusiei nu îi este deloc indiferent dacă Ucraina ar rămâne întreagă sau nu. Oricum, presa occidentală evita să abordeze acest subiect ultrasensibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 140492