De ce și-a amânat Mike Pompeo vizita la Moscova
14/05
China și Rusia, pentru o economie mondială deschisă
14/05

Ce vrea să afle Lavrov de la Pompeo

Foto: RiA Novosti

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a declarat că în cadrul întâlnirii cu omologul american, Mike Pompeo, stabilită pentru 14 mai, la Soci, speră să obțină de la interlocutorul său clarificări despre modul în care Washingtonul intenționează să iasă din criza creată în jurul Planului global de acțiune comună (Joint Comprehensive Plan of Action, JCPoA) privind problema iraniană după ce SUA s-au retras din această înțelegere și au reimpus sancțiuni împotriva Teheranului, scrie ”Rossiiskaia Gazeta”.

”Mâine, vom încerca să clarificăm de la Pompeo cum și-au planificat americanii să iasă din această criză, generată de decizia lor unilaterală. Contez pe o discuție deschisă cu colegul meu”, a spus Lavrov.

Declarația vine în contextul în care Pompeo a luat parte la ședința miniștrilor de externe ai UE dedicată problemei iraniene. Șeful Departamentului de Stat s-a dus acolo anulând etapa moscovită a vizitei sale în Rusia.

”Sper că europenii vor rămâne fideli prevederilor înscrise în rezoluția Consiliului de Securitate al ONU, care a aprobat JCPoA. Și nu am nici o îndoială că Pompeo va încerca să exercite presiuni asupra lor, dar în direcție inversă”, a afirmat Lavrov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 122627