Partidele politice, luate la puricat
13/05
Ce vrea să afle Lavrov de la Pompeo
14/05

De ce și-a amânat Mike Pompeo vizita la Moscova

Foto: Reuters

Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, și-a anulat deplasarea la Moscova, programată pentru data de 13 mai. În locul vizitei în capitala rusă, el a plecat în Europa, pentru a discuta despre Iran.

Totuși, Pompeo îl va întâlni pe omologul său rus, Serghei Lavrov, la 14 mai, la Soci. Va fi a doua întâlnire a șefilor diplomațiilor celor două țări într-un interval de timp foarte scurt. După toate probabilitățile, Pompeo va fi primit de Vladimir Putin, aflat și el la Soci.

Pompeo ar fi trebuit să ajungă la Moscova, la 12 mai, pentru ca luni să fie oaspetele personalului ambasadei SUA din Rusia, unde urmau să fie prezenți și reprezentanți ai mediului de afaceri, dar și studenți. Vizita Secretarului de Stat a fost scurtată din necesitatea deplasării la Bruxelles.

În același timp, dacă Putin îl va primi pe Pompeo, asta înseamnă că înaltul funcționar american va apărea în rangul de emisar special al președintelui SUA, Donald Trump și va transmite liderului rus un mesaj din partea omologului acestuia de la Casa Albă.

”Mi-aduc aminte că, pe vremea când eram director al CIA, colaboram strâns, cu partea rusă, în lupta împotriva terorismului. Sunt convins că acea activitate a fost importantă; ea a permis salvarea vieților americanilor și ale rușilor”, declara recent Pompeo. El a promis, de asemenea, să ”apere interesele americane”. ”În acele sfere unde putem găsi poziții și interese comune, vom lucra împreună; așa este cel mai bine, este necesar și asta este obligația mea”, afirma șeful diplomației americane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 101130