Te-ai urcat băut la volan? Ți se confiscă mașina
21/05
Kosaciov: Zelenski are șansa de a intra în istorie ca un pacifist
21/05

Corneliu VLAD: Presa rusă, prima putere in… alte state?

Corneliu Vlad /Foto din arhiva personală

Corneliu VLAD

Dacă Uniunea Europeană este un format multi-statal, mai altfel decat altele oarecum asemănătoare din istorie, alegerile europarlamentare devin, și ele, din ce în ce mai originale. În campaniile lor electorale (totuși naționale) se vorbește infinit mai puțin de problemele comune ale statelor membre, dar sunt aduse și menținute în prim plan eternele subiecte de dispută politicianistă locală. În România, bunăoară, europarlamentarele sunt hibridate în această ediție de un referendum pe o temă de politică (și controversă) internă, în alte state membre ale UE scrutinul european a fost, de asemenea, “personalizat” în diverse modalități, iar ca o tema cvasiprezenta în dezbaterea din mediul politic și de presă din intreg spatiul integrat european (si nu numai) se impune tot mai sonor ceea ce se numește interferența Rusiei în procesul electoral, prin influențarea alegătorilor, susținerea/denigrarea/șantajarea/cumpărarea candidaților și partidelor angajate în campania electorală etc.etc. Și așa se face că, afirmă politologul francez Didier Chaudet, “Moscova l-ar fi ales pe Trump și ar fi influențat rezultatele referendumului asupra Brexitului în favoarea euroscepticilor. Ba, mai rău, rușii s-ar pregăti acum, după unii, să influențeze apropiatele alegeri europene”.

Adevărate laitmotive ale mediei occidentale în această perioadă preelectorală, susținerile de acest tip eclipsează și chiar elimină complet din dezbaterea politică și civică a momentului marile probleme și provocări care stau în fața Europei Unite, a continentului în ansamblu și a relațiilor acestei părți de lume cu ceilalți poli de putere mondială. În schimb, campania de înfierare (cel mai adesea nefundamentata pe argument, dar generoasă în formulări propagandistice și pompieristice), pe lângă faptul că decredibilizează propriul demers și așterne o perdea de fum pe adevăratele și spinoasele probleme din relațiile cu Rusia, sporește și coeficientul de virulență a rusofobiei, și așa în creștere spectaculoasă de pe fondul (ori sub pretextul) crizei ucrainene, încarcă și toxicizeaza în plus atmosfera europeană și internațională.
Discuția pe tema interferenței Moscovei în diferitele alegeri din spațiul euroatlantic și, în general, occidental, s-ar putea dezvoltă și prelungi la nesfârșit. Rusia ar putea riposta, de pildă, chiar cu afirmația din periodicul american “The Atlantic”, care amintea că, grație influenței lui Bill Clinton, FMI a acordat Rusiei un împrumut de 10 miliarde de dolari, care l-au sprijinit pe liderul de la Kremlin în alegeri și l-au înduplecat apoi să accepte extinderea spre Est a NATO. Alții, tot în presă occidentala, numără câte imixtiuni ale SUA s-au înregistrat în țări din America Latină. Alții ar putea adaugă că, în lumea tot mai interdependentă și mai “comunicantă” în care trăim, imixtiunile, ingerințele, amestecul mai mult sau mai puțin discret, influențarea din partea unor state puternice și în competiție sau confruntare cu altele, sunt tot mai frecvente și practic de neevitat.

Ar fi însă descalificant și chiar jignitor pentru un stat să susțină – cum se procedează frecvent în diverse organe de presă – că rețelele media rusești Sputnik și Russia Today l-au instaurat sau l-au înlăturat pe X de la putere în țara Y. O fi presa a patra putere în stat, dar nu și … prima putere în alte state.
“E adevărat că Rusiei i se atribuie o formă de eficientă demnă de cei mai buni șahiști (…) Totuși, nu trebuie atribuită Rusiei mai multă importantă decât are în realitate” – scrie universitarul francez Florent Parmentier. Rusia, exemplifica el, nu creează opoziții și crize în Europa, ci le oferă noi mijloace de exprimare și o vizibilitate sporită, în vremea numericului. Așa se explică, între altele, desigur, și ampla mediatizare a “vestelor galbene”, Brexit-ului, Alternativei de stânga din Germania, audienței lui Salvini în Italia etc. – vedete ale actualității europene necreate, dar mediatizate (și) de ruși.
Și iarăși revenim la vorbele bătrânului Bismarck: “Rusia nu e niciodată nici atât de puternică, dar nici atât de slabă pe cât o credem”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 140492