Serghei Strokani: Momentul adevărului pentru ucraineni
29/05
”Socar” vrea să cumpere active în Rusia
30/05

Evaluare a amenințării militare pentru Podul Crimeii

Foto: RIA Novosti

În cazul în care, autoritățile de la Kiev decid să organizeze, cu ajutorul navelor americane, o nouă provocare împotriva Podului Crimeii, poate apărea pericolul unor acțiuni militare de amploare în regiune, scrie analistul Aleksandr Artamonov, în paginile săptămânalului ”Zvezda”, publicație a Ministerului rus al Apărării.

El amintește că, în noiembrie 2018, comandantul marinei militare a Ucrainei, amiralul Igor Voroncenko, a confirmat că partea ucraineană a primit o propunere din partea Statelor Unite de a preda flotei ucrainene două fregate de tip Oliver Hazard Perry.

”Folosirea fregatelor ar putea marca începutul unor ample acțiuni militare, cu posibilitatea unui răspuns asimetric, pentru că va fi vorba despre o agresiune armată împotriva Rusiei”, a subliniat analistul.

Artamanov amintește, de asemenea, că, la rubrica ”Opinii”, ziarul The Washington Examiner a publicat, la 15 mai 2018, un comentariu semnat de Tom Rogan. Catalogând Podul Crimeii drept ”o insultă revoltătoare la adresa autorității Ucrainei ca națiune”, autorul estima că autoritățile de la Kiev sunt obligate să atace podul cu forțele aviației militare a țării, iar SUA ar putea oferi susținere conducerii ucrainene.

Potrivit lui Artamanov, constructorii podului au prevăzut pericolul ca stâlpii de susținere ai construcției să fie loviți cu ajutorul unor ambarcațiuni pline cu material exploziv sau substanțe periculoase. De aceea, podul a fost dotat cu așa-zisele paluri – garduri speciale, obstacole din oțel, beton și cauciuc, destinate să oprească, să devieze nava în lateral și să prevină orice contact direct al stâlpilor cu navele care trec pe dedesubt.

El a menționat, totodată, că Podul Crimeii este permanent păzit de sisteme de rachetă ”Tor”, ”Panțîri”, Buk-M2 și S-400, care apără construcția pe cale aeriană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 579380