Xi Jinping l-a numit pe Putin prietenul său cel mai apropiat
06/06
La Forumul economic din St.Petersburg sunt așteptați oaspeți din 140 de țări
06/06

Aleksandr Sergheevici Pușkin. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

Portretul lui Aleksandr Pușkin, de V.Tropinin. 1827

Cel mai mare poet al Rusiei şi fondatorul literaturii ruse moderne, Aleksandr Sergheevici Puşkin, s-a născut în urmă cu 220 de ani (6 iunie 1799), la Moscova, într-o familie aristocrată (cu rădăcini nobiliare vechi şi solide, din partea ambilor părinţi).

Micul Aleksandr creşte învăţând franceza (la vremea respectivă, în aristocraţia rusă era la modă cultura franceză), engleza şi, mai puţin, germana; limba rusă (despre care va spune, mai târziu: “ca material literar, limba rusă este incomparabil superioară tuturor limbilor europene…”) o deprinde din folclorul rusesc, cu care ia contact prin povestirile dădacei sale, Arina Rodionovna şi din ceea ce-i povestea bunica maternă, despre antecesorii săi. Vacanţele de vară, în special, când merge la domeniul bunicii sale (lângă Moscova) sunt, pentru Aleksandr (copil precoce, foarte receptiv, cu o imaginaţie vie ), tot atâtea ocazii de a sta de vorbă cu ţăranii şi de a experimenta, de a se familiariza foarte bine cu dialectele locale, cu limba vorbită curent de către popor (pe care o va folosi în opera sa).
La 12 ani (în 1811), împreună cu alţi 30 de tineri (proveniţi tot din familii nobile), tânărul Puşkin este admis la “Imperial Lyceum”, o şcoală exclusivistă din Ţarskoe Selo (lângă Sankt Petersburg), care oferea educaţie pe măsura condiţiei elevilor săi. Aleksandr îşi uimeşte profesorii cu talentul său poetic şi curând, în 1814, prima sa poezie apare în “Mesagerul Europei” – o epistolă versificată, numită “Prietenului meu, Poetul” (sau “Amicului versificator”). Anul 1815 îi aduce lauda şi preţuirea lui Gavriil Derjavin, cel mai influent poet al timpului, la prezentarea unui poem – “Amintiri despre Ţarskoe Selo”, cu ocazia unei examinări cu public.
Doi ani mai târziu, în 1817, după absolvirea liceului, Puşkin ajunge să obţină o sinecură la Colegiul Afacerilor Străine din St. Petersburg. Destinul este, deocamdată, generos cu tânărul poet, care este imediat remarcat şi acceptat în cercurile literare din oraş. Astfel, va face parte din exclusivistul cerc literar “Arzamas”, dar şi din asociaţia “Lampa Verde”, unde, pe lângă discuţiile despre literatură şi istorie, se pun la cale planurile unor schimbări sociale. Tot acum începe să lucreze la “Ruslan şi Ludmila”, un poem romantic, al cărui acţiune îşi are inspiraţia în bogatul folclor rusesc (Ruslan, prototipul eroului epic, îşi salvează soţia, adică pe Ludmila, din ghearele maleficului vrăjitor Cernomor, pe parcursul unor aventuri de excepţie).

Viaţa boemă, cu baluri, femei frumoase şi vin bun nu îi tulbură lui Puşkin crezul interior – necesitatea unei reforme sociale, chiar a unei revoluţii! Pentru că, da, Aleksandr Puşkin a fost revoluţionarul perfect, care a contribuit atât la transformarea societăţii cât şi a culturii ruse. Întrucât mulţi dintre foştii colegi de la “Lyceum” (cu care legase prietenii trainice) erau, acum, angrenaţi în ceea ce va fi Mişcarea Decembristă, li se alătură, nefăcând, totuşi, parte, din “nucleul dur” (cei care s-au revoltat împotriva Ţarului Nicolae I, la 26 decembrie 1825).
Până atunci, Puşkin îşi pune pana şi sufletul de rus autentic, iubitor de libertate, în slujba idealurilor revoluţionare, scriind poeme mobilizatoare (“Satul”, “Odă ţarului” – care l-a înfuriat la culme pe Alexandru I), epigrame, etc. Într-un fel, este purtătorul de cuvânt al decembriştilor, prin scrierile sale critice, dure, tăioase la adresa autocraţiei şi a nedreptăţilor sociale (iobăgia). Aceste demersuri îi aduc interdicţia de a mai sta în St. Petersburg – putem vorbi despre un prim exil, pentru Puşkin. Iniţial, poetul pleacă la Ekaterinoslav, în luna mai, 1820. Apoi, va călători în Caucaz şi în Crimeea, locuri superbe care îi furnizează “material”, pentru mai târziu. Va fi transferat, ulterior, la Chişinău (aflat, la momentul respectiv, sub administraţie rusească) pentru trei ani, prolifici din punct de vedere creativ [scrie “Prizonierul din Caucaz” (tradus, în română, de către Costache Negruzzi, care-l numea pe Puşkin “Byron al Rusiei”), ”Fântâna din Bahcisarai”, “Fraţii haiduci”, “Pumnalul”, etc.].
În 1823, graţie intervenţiei unor prieteni influenţi, Puşkin este transferat la Odessa. Aici, pe lângă viaţă boemă şi dueluri, începe să scrie “Ţiganii” şi primul capitol din opera “Evgheni Oneghin”, o nuvelă în versuri despre un tânăr nobil care nu preţuieşte dragostea unei femei decât atunci când aceasta se mărită cu altcineva.
Atunci când, o scrisoare de-a sa, adresată unui prieten, este interceptată (de către poliţia care îl supreveghea, se pare), Aleksandr Puşkin este trimis din nou în exil, la domeniul mamei sale de la Mihailovskoe, în nordul Rusiei. Cei doi ani de izolare (între 1824-1826), departe de forfota marilor oraşe şi de toate tentaţiile acestora, sunt ocazia perfectă pentru Puşkin să adopte un ton şi mai incisiv, mai auster, diametral opus celui din senzualele “poeme sudice”. Completează “Ţiganii”, scrie cel de-al doilea capitol din “Evgheni Oneghin” (cel în care acţiunea se desfăşoară la ţară), dar şi “Contele Nulin” şi “Boris Godunov”, o tragedie istorică ce tratează problema relaţiilor dintre conducători (ţarul) şi popor.

După ce Revolta Decembriştilor (26 decembrie 1825) eşuează, în sfârşit, lui Aleksandr Puşkin i se acceptă revenirea la St. Petersburg (1826). După o foarte atentă verificare a activităţii poetului, Ţarul Nicolai I devine cenzorul personal al lui Puşkin – nimic nu poate fi publicat fără aprobare de la Împărăţie! Puşkin nu este liber decât oficial – de fapt, el nu are voie să călătorească fără permis, nu poate publica şi nu poate scrie la gazetă fără girul Ţarului.
Urmează “perioada Boldino” – Aleksandr pleacă la o moşie de-a părinţilor săi pentru o lună şi rămâne trei luni (din cauza carantinei introduse cu prilejul epidemiei de holeră). Deşi este un interval scurt, Puşkin îl exploatează la maxim şi scrie “Povestirile răposatului Ivan Petrovici Belkin”, “Căsuţa din Kolomna” (o poveste în versuri), micile tragedii (“Cavalerul avar”, “Mozart şi Salieri”, “Oaspetele de piatră” şi “Ospăţ în vremea ciumei”), ultimul capitol din “Evgheni Oneghin”, plus multe poeme.
În 1831, Puşkin se căsătoreşte cu frumoasa Natalia Goncearova, pe care o curtase vreo doi ani. Cei doi se mută la St. Petersburg şi sunt prinşi în vârtejul vieţii mondene. Cu toate că Aleksandr nu este încântat (viaţa socială începe să-l epuizeze atât material cât şi psihic), continuă să scrie. Până în 1836, apar “Fata căpitanului”, inspirată din răscoala lui Pugaciov (pentru această nuvelă istorică, Puşkin a făcut, mai întâi, un studiu – “Istoria lui Pugaciov”, în care este tratat amplu subiectul rebeliunii din 1773/1775), “Dama de pică”, “Kirdjali”.
Cheltuielile cu mondenităţile şi cu cele două surori ale Nataliei (nemăritate, vin să locuiască le ei) îl determină pe Aleksandr să facă împrumuturi; domeniile familiei sunt defectuos gestionate şi nu furnizează capital, iar ziarul “Contemporanul”, pe care Puşkin îl înfiinţează, nu se bucură de succes financiar. Peste toate, zvonurile referitoare la o relaţie a soţiei sale cu un regalist francez, un aventurier, aciuat pe la curtea Ţarului, George d’Antes… Puşkin îl provoacă pe francez la duel (astfel se apăra onoarea pe-atunci, când mai exista ceva de apărat) şi, la 8 februarie 1837, este împuşcat mortal. Rebelul Puşkin moare două zile mai târziu, la 10 februarie 1837, la doar 37 de ani. Va fi înmormântat, în secret, alături de mama sa, la Mânăstirea Sviatie Gori, de lângă Mihailovskoe. Statuile sale, de pe tot teritoriul Rusiei, au flori proaspete, în fiecare zi.

Harta natală a lui A.S.Pușkin

Dacă ar fi avut habar de astrologie (cu toate că, de regulă, capetele încoronate aveau/au astrolog personal), Ţarul Nicolai I şi şeful jandarmeriei, contele Benkendorf, ar fi ştiut că nu au cum “să-i îndrepte condeiul şi vorba” lui Puşkin. Harta astrală a Poetului născut la 6 iunie 1799 arată foarte clar că cei doi îşi făceau vise deşarte – un nativ Gemeni cu Ascendent în Fecioară şi, mai ales, cu Uranus pe Ascendent, nu are cum să primească un căpăstru!
Soarele lui Puşkin stă frumos, în conjuncţie cu Jupiter, chiar pe Meridianul din casa a X-a (a rolului social), ceea ce explică atât ascendenţa sa nobiliară cu rădăcini prin străinătate (mama sa avea strămoş un prinţ abisinian, pe care îl găsim imortalizat în “Arapul lui Petru cel Mare”) – Jupiter este stăpân al casei a IV-a (a mamei, casei şi familiei) din Săgetător – , cât şi succesul său, reuşita, proeminenţa de care Aleksandr s-a bucurat.

Zodia natală i-a dat lui Puşkin harul scriitoricesc, abilitatea de a baleia între stiluri şi afirmarea timpurie, precocitatea exprimării. Stăpânul decanului (al doilea) care găzduieşte Soarele este Marte, astru energic şi belicos, care i-a pus Poetului foc şi sabie în pană, pistol la brâu şi poftă de duel, i-a dat capacitatea de a trăi… Nu, Aleksandr Puşkin nu a trăit, ci a ars, intens, până la final, exprimentând tot ceea ce a dorit şi exprimând tot ceea ce a trebuit.
Sensibilitatea sa, tipică spiritului rusesc, îşi are expresia astrală în semnul Racului, care găzduieşte, generos – Luna (puternică, în domiciliu), Saturn, Marte şi Venus, într-o complicitate desăvârşită. Puşkin a iubit Rusia, poporul rus şi limba rusă, tumultul de la oraş şi viaţa tihnită de la ţară; a luptat pentru toate, cu credinţa că “totul poate fi creat din nou, în această Rusie şi în această limbă rusă”. Beneficiarul unei intuiţii rafinate şi al unui “canal” de comunicare cu îngerii creaţiei (Uranus în trigon cu Mercur şi Neptun în trigon cu Luna), Puşkin a înţeles plenar spiritul de Phoenix al Rusiei şi al poporului său.
Vocaţia de revoluţionar este dată de Uranus, rebel şi nesupus, care vrea progres pentru toată lumea, care insuflă spirit umanist. Trigoanele lui Uranus cu Mercur şi cu Sensul Vieţii explică originalitatea exprimării (iniţial, “Ruslan şi Ludmila” a provocat scandal şi revoltă din partea “clasicilor”, dar le-a trecut), dar şi revoluţia pe care Puşkin a provocat-o în literatura rusă, noul drum pe care l-a deschis. Şi, fireşte, simpatia şi suportul pentru Decembrişti, pentru idealul lor, dragostea de libertate. Libertatea spiritului şi cea a Omului.
Şi-a îndeplinit Puşkin misiunea lui personală? Mercur (stăpânul Gemenilor) şi astrul condeiului, conjunct cu Sensul Vieţii, a predispus, iar Poetul a dispus! Lumea întreagă este mai bogată, graţie lui Aleksandr Puşkin, talentului său uriaş şi Rusiei care l-a născut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 214142