Curtea Constituțională a Moldovei a transferat atribuțiile Președintelui către prim-ministrul interimar, Pavel Filip
09/06
Apelul premierului Moldovei către cetățeni
09/06

Sergiu Bălan: Ziua Rusiei, la Muzeul Satului din Bucureşti

Foto: Centru Rus de Știință și Cultură din București

Sergiu Bălan

Cine a avut determinarea de a se smulge, ieri, din confortul domiciliului cu aer condiţionat şi de a merge la Muzeul Satului, a tras biletul câştigător. Fiindcă a călătorit, nici mai mult, nici mai puţin, decât în… Rusia! Nu a fost chiar o plimbare pe Arbat-ul moscovit, ci o călătorie spirituală, iniţiatică (pentru unii), o dulce revedere (pentru alţii)…

Întrucât, la 12 iunie este ziua naţională a Federaţiei Ruse, Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti şi Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură au organizat, împreună cu parteneri din România, o serie de evenimente, de promovare a culturii ruse, întru cunoaştere şi apropiere. Fiindcă, este ştiut, cultura nu are graniţe şi politici; cultura oricărui popor se adresează direct sufletului, iar arta este un produs eminamente spiritual – cu acces pentru orice doritor de îmbogățire interioară. Evenimentul de ieri, 8 iunie, organizat în parteneriat cu Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” este, deja, la a doua ediţie şi a beneficiat de prezenţa unei delegaţii din Regiunea Iaroslavl (se cuvine a menţiona Guvernul Regiunii Iaroslavl, în calitate de co-organizator), a ansamblului folcloric “Serpantin” din Iaroslavl, a meşterilor de artă populară de la “Atelierul cadourilor” – cu celebrele lor figurine “Berendeika”, a companiei “Olimp” – cu jucării din lemn, modelate şi pictate în stil tipic rusesc, de prezenţa grupurilor de cântece şi de dansuri “Surpriz”, “Belka-Strelka” şi “Molodţi” – din partea puternicei Comunităţi a Ruşilor Lipoveni din România, cu ale lor cântece şi dansuri tradiţionale, care te conectează direct la fiorul rusesc.

Admirabilă şi prezenţa studenţilor-voluntari de la Universitatea Bucureşti (secţia limbi străine), de la U.N.A.T.C. “I.L.Caragiale” şi a elevilor de la Şcoala “Pavel Kiseleff”, din cadrul Centrului Rus pentru Ştiinţă şi Cultură. Oficiile de gazdă au fost făcute de D-na Natalia Muzhennikova, director al Centrului Rus, care, după deschiderea oficială a evenimentului, a prezentat fiecare moment artistic. De remarcat prezenţa Excelenţei sale, D-nul Valeri Kuzmin, Ambasadorul Federaţiei Ruse în România.

De la primele acorduri de balalaică, spiritul Rusiei ne-a luat în braţe, tandru şi protector, prin cântecele artiştilor ansamblului “Serpantin”, din Iaroslavl. De fapt, ce cântece? Veritabile declaraţii de dragoste, pentru frumoasa şi măreaţa lor ţară, Rusia, mama mult-iubită a tuturor. Cum Dumnezeu să nu crească o astfel de ţară, dacă este hrănită energetic, cu suflet şi din suflet, mângâiată şi apărată de fiecare etnic şi locuitor al ei?!? “Katiuşa” a energizat toată suflarea şi vedeai cum mai toţi, indiferent de vârstă, femei şi bărbaţi, se mişcau în ritmul muzicii şi murmurau “Rasțvetali iabloni i gruşî…”, cu gândul pe malul Volgăi, poate… Sau, mai aproape, la Jurilovca, purtaţi de inconfundabilele cântece lipovene, intepretate de artiştii de la “Nuferii albi”.

“Roata istoriei”, un proiect artistic interactiv despre Rusia secolului al XX-lea, i-a introdus pe cei prezenţi în principalele evenimente care jalonează istoria recentă, din ultimul secol, a ţării vecine – Primul Război Mondial, Revoluţia Bolşevică, trecerea de la Imperiul Ţarist la URSS, Marele Război pentru Apărarea Patriei, reconstrucţia, puternica industrializare postbelică, zborul lui Gagarin în Cosmos, Olimpiada din 1980 cu simpaticul ursuleţ Mişa, până la naşterea Rusiei actuale. A fost evocat şi zborul cosmic Popov-Prunariu şi nu poţi să nu te gândeşti la ce relaţii strânse au fost, nu prea demult, între Rusia şi România. Artiştii, tineri şi vârstnici, au întruchipat personaje din toate epocile; au fost, pe rând, aristocraţi, revoluţionari, soldaţi, muncitori, sportivi, etc. Muzica a jucat un rol foarte important, fiecare cadru artistic fiind acompaniat corespunzător evenimentelor – ne-am “reântâlnit” cu Muslim Magâmaev şi Alla Pugaciova, cu teribilul Vâsoţki (şi, aici, trebuie spus că, pentru un moment măcar, artistul – care i-a interpretat cântecele – s-a contopit cu spiritul Maestrului). A fost prezent la eveniment şi marele Tarkovsky, cu una din creaţii, celebrul “Stalker” (“Călăuza”), prin monologul personajului – Profesor. Deosebit de emoţionant momentul artistic prin care s-a exprimat armonia în care trăiesc, laolaltă, toate popoarele Federaţiei Ruse.

S-a dansat şi s-a cântat mult pe scena de la Muzeul Satului din Bucureşti, ieri. S-au spus poveşti şi s-a recitat – copiii au avut “partea” lor de contribuţie în proiectul artistic ruso-român. A fost un spectacol total, de sunet şi de culoare, la care au contribuit şi interesantele şaluri din Pavlovski-Posad, ca să nu mai vorbim de “Kokosnik” – frumoasa podoabă a oricărei rusoaice. Că evenimentul a avut şi rol educativ, nu încape nici o îndoială – au fost concursuri, cu premii, l-a care s-au pus întrebări din prezentările făcute fiecărui moment artistic. Ba, a mai fost şi un concurs numit “Limba rusă pentru toţi”, la care au participat cunoscători ai limbii ruse, de toate nivelurile.
Şi, pentru ca exprienţa să fie completă, a fost prezentă şi o parte a bucătăriei ruse (cu tradiţie, extrem de variată şi, mai ales, gustoasă!). Pentru mulţi participanţi a fost momentul declanşării unei regresii, în copilărie, când erau răsfăţaţi de bunici cu pelmeni şi kvas, pentru alţii, o nouă cunoştinţă gastronomică.

Vom aştepta, cu nerăbdare şi interes, şi următoarele ediţii ale Zilei Rusiei, la Muzeul Satului din Bucureşti.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 112367