La 22 iunie, în Rusia, se marchează Ziua Memoriei și a Durerii
22/06
Președintele Cehiei a cerut Ucrainei să accepte pierderea Crimeii
22/06

22 iunie 1941: “Cauza noastră este dreaptă şi duşmanul va fi înfrânt! Victoria va fi a noastră!”

“Atenţiune, vorbeşte Moscova! Transmitem un mesaj guvernamental important. Cetăţeni şi cetăţene ale URSS! Astăzi, la ora 4.00 dimineaţa, fără nici o declaraţie de război, forţele armate germane au atacat graniţele Uniunii Sovietice. Marele război patriotic al poporului sovietic împotriva invadatorilor fascişti germani a început. Cauza noastră este dreaptă şi duşmanul va fi înfrânt! Victoria va fi a noastră!”
…este anunţul care, după acordurile cântecului “Şiraka strana maia radnaia”, de la radioul moscovit, a tulburat, pentru multă vreme, tihna ruşilor şi nu numai. Era 22 iunie 1941 şi inevitabilul se produsese – armata germană invadase URSS. De ce inevitabil? Pentru că planul acestei invazii era vechi, precum veche era pofta lui Hitler de a-şi vedea visul împlinit: ocuparea integrală a spaţiului sovietic, pentru satisfacerea “spaţiului vital” german. La aceasta, mai adăugăm euforia pe care nici un drog (natural sau sintetic) nu i-o putea provoca şi anume, reuşita militară în vestul continentului european, concretizată prin ocuparea Poloniei, Norvegiei, Danemarcei, Franţei, Ţărilor de Jos, Greciei şi Iugoslaviei. Invazia germană în URSS a deschis cel de-al doilea front al războiului – început la 1 septembrie 1939, prin invadarea Poloniei; este cel de-al doilea război mondial, iar frontul din Est va decima aproape două treimi din efectivele armatei germane.
“Planul Barbarossa” [derivat din Directiva 21 (semnată de către Hitler la 18 decembrie 1940) şi numit după împăratul romano-german Frederic Barbarossa (conducătorul celei de-a treia cruciade)], care avea drept scop final ocuparea teritoriilor până la Arhanghelsk – Volga – Astrahan, ar fi trebuit să debuteze la 15 mai 1941. Întârzierea s-a datorat intervenţiei germane în Balcani, unde grecii îi dădeau de furcă lui Mussolini (aliatul lui Hitler) şi divergenţelor de opinie dintre Hitler şi generalii săi. Primul dorea ca, în prealabil, să pună mâna pe resurse (oferite de vastele câmpii ruseşti şi de accesul la M. Baltică), ceilalţi doreau să ocupe mai întâi capitala – Moscova – urmându-şi, apoi, cursul. Până la urmă, din bătălia orgoliilor (Hitler se vedea un geniu al strategiilor militare şi nu ţinea cont de părerile generalilor săi) a rezultat un compromis şi anume atacul simultan, pe trei direcţii (nord, centru şi sud). Mai trebuie spus că militarii germani nu erau deloc încântaţi de deschiderea celui de-al doilea front, intuind necazurile care-i aşteptau.
Astfel, Grupul de Armate Nord avea drept punct terminus Leningradul şi era format din Grupul Panzer 4, Armata a 16-a şi Armata a 18-a, Grupul de Armate Centru se îndrepta spre Moscova, pe direcţia Smolensk (diviziile Panzer a doua şi a treia, Armatele a 2-a, a 4-a şi a 9-a), iar Grupul de Armate Sud viza câmpurile petroliere din Caucaz, prin Ucraina (Armata a 6-a, Armata a 11-a, Grupul Panzer 1). Foarte important, trebuie adăugată motivaţia oficială – intervenţia militară germană era preventivă, pentru a opri “marele pericol din est”. Complet aiurea! Cam greu de crezut că Stalin ar fi putut fi oprit, dacă şi-ar fi stabilit acest obiectiv, de a ajunge la Atlantic. Se discută şi despre faptul că Stalin urmărea să atace, primul, Germania nazistă (vezi pregătirile de război ale Uniunii Sovietice). Însă, pe Stalin îl putem “acuza”, aici, doar de oarece naivitate (el se baza pe Pactul de neagresiune cu Germania, semnat la 23 august 1939) şi de a fi urmat vorba latinilor “Si vis pacem, para bellum!” (dacă vrei pace, pregăteşte-te de război!).
Cert este că, la 22 iunie 1941, orele 3.15, încep raidurile aeriene ale Luftwaffe asupra teritoriilor ruseşti, iar în jurul orei 4.45 începe invazia militară terestră, prin forţarea graniţei sovietice pe toată întinderea sa, de la nord la sud. Pe lângă trupele Wehrmacht-ului, participă, cu efective importante, armatele română, italiană, finlandeză (în nord), ungară şi unităţi armate cehe, croate, slovace, albaneze, spaniole (Divizia Albastră). Operaţiunea Barbarossa a angrenat un număr uriaş de combatanţi, tancuri şi avioane din partea Axei (circa 3,5 milioane de oameni, peste 4000 de tancuri şi 3000 de avioane), dar armata rusă a oferit surprize – dacă numărul soldaţilor era sensibil egal (circa 3 milioane), cel al avioanelor şi al tancurilor depăşea cu mult efectivele invadatorilor. Ruşii aveau la dispoziţie în jur de 15 000 de tancuri şi peste 10 000 de avioane! În plus, în anii ’30, pe toată frontiera de vest a Uniunii Sovietice se construise o adevărată reţea de fortificaţii – Linia Stalin.
Cu toate acestea, iniţial, armata germană are parte de reuşite, chiar dacă nu sunt cum şi-ar fi dorit (este legendară rezistenţa, timp de o lună de zile, a celor din fortăreaţa Brest, care, în opinia nemţilor, trebuia ocupată în câteva ore – şi nu numai). Se pare că armata sovietică nu era foarte bine coagulată în momentul respectiv – Stalin nu accepta ideea atacului hitlerist, pe care îl aştepta cam peste vreo doi ani, teoretic (în ciuda avertismentelor interne şi externe). Cu toate acestea, văzând că lucrurile sunt foarte serioase, la 3 iulie 1941, ţine un discurs memorabil, transmis la Radio Moscova, în care face apel “la suflet şi la rădăcini” (după cum a arătat Preşedintele Putin, într-un interviu pentru filmul “Al doilea botez al Rusiei”)… Stalin le-a vorbit “fraţilor şi surorilor”, chemând la luptă şi la rezistenţă în faţa inamicului fascist, într-un “război al întregului popor”.
Ce s-a întâmplat mai departe, este istorie… Nemţii invadatori au reuşit să se apropie periculos de mult de Moscova, dar nu au cucerit-o. Moscoviţii au rezistat foarte bine în ceea ce a fost Bătălia Moscovei şi a reprezentat schimbarea sorţilor pentru Hitler – cel foarte sigur de victorie pe frontul rusesc; altfel, cum s-ar explica refuzul retragerii trupelor germane, total neputincioase în faţa rezistenţei armate şi a iernii ruseşti?

Este binecunoscută obsesia naziştilor pentru mistică şi ezoterism şi, dacă luăm în considerare acest aspect, nu miră deloc faptul că invazia împotriva Uniunii Sovietice a avut loc tocmai la 22 iunie! Este ziua solsiţiului de vară, când Soarele intră în semnul zodiacal al Racului. Este o zi cu o energetică specială, care s-a bucurat de atenţie din partea multor popoare, din cele mai vechi timpuri. Svastika, la origini, a fost simbol solarian, folosit în Asia şi în Europa (celţii). Naziştii l-au preluat, i-au schimbat sensul şi unghiul de rotaţie (înclinând-o la 45º) şi astfel, din binecuvântare, svastika a devenit blestem. Dacă tot vorbim despre simboluri, mai aveau şi Soarele negru… Prin urmare, este foarte clar că există o legătură şi că ziua de 22 iunie nu a fost aleasă la întâmplare. Cel de-al Treilea Reich îşi avea astrologii săi…
Prin urmare, pentru data de 22 iunie 1941, avem Soare la 0º 11’ în Rac şi Ascendent în Taur, la fine (pentru ora de debut, 3.15) şi în Gemeni, pentru ora 4.45. Pe Ascendentul din Taur sunt plasate, în conjuncţie: Luna (semnificator al poporului, al maselor de oameni), Uranus (neprevăzutul, factorul surpriză), Saturn (disciplina, restricţia) şi Jupiter (şansa, expansiunea). Şi, oare nu a fost aşa? Cel puţin, pentru poporul sovietic, “surpriza” a fost totală, neexistând o prealabilă declaraţie de război; reacţia emoţională (patronată tot de Lună) a fost pe măsură, Taurul fiind semnul de exaltare pentru astrul nocturn. Saturn indică şi începutul unei perioade de restricţii, de sărăcie şi de foame cumplită (vezi asediul Leningradului şi nu numai), într-o perioadă în care tot efortul industrial era cantonat în zona de război. Taurul indică pământul, averea, toate cele agonisite; Uranus şi Saturn, prezente în acest semn, au provocat pierderile materiale şi teritoriale, retrasarea graniţelor, schimbările care au guvernat anii următori.
Soarele primeşte aspecte dure (cuadraturi) de la Neptun şi de la Marte. Sunt careuri în T, care au Soarele în focar (Neptun şi Marte sunt în opoziţie). Neptun explică eroarea de ideal a conducătorului (Hitler), care a determinat invazia nazistă în URSS, Marte reprezintă agresiunea, brutalitatea actului german, dar şi energia irosită într-un demers contrar bunului simţ. Soarele este focar şi pentru careul în T format cu Axa Destinului, ceea ce arată, din nou, încălcarea liberului arbitru al unui popor (cel rus) – care nu dorea să expandeze.

Sinastria temei natale a URSS (“născută” la 30 decembrie 1922) şi cea a tranzitului zilei de 22 iunie 1941 arată o conjuncţie a Lunii natale cu tripla conjuncţie Lună/Saturn/Uranus din tranzit – aspectul arată foarte clar impactul asupra poporului rus, cu tot ceea ce a urmat. Iar, suprapunerea celor două Axe de Destin (cea natală şi cea a tranzitului zilei de 22 iunie 1941) indică o probă de destin pentru popor, care, odată trecută, asigură evoluţia, saltul pe un nivel superior. Neptun este conjunct cu Nodul Nord Lunar, în Fecioară (adică, prin credinţă şi sacrificiu se realizează Sensul Vieţii), iar Marte, conjunct cu Nodul Sud Lunar, în Peşti, arată cum atacul nazist asupra Uniunii Sovietice a anulat, a pus în paranteze toate virtuţile pe care semnul iubirii christice le presupune.
Ceea ce este greu de înţeles în toată treaba – cum naiba, naziştii, care aveau simboluri solariene, au mers împotriva Soarelui (adică, de la vest spre est), nerespectând Legea Anticinezei şi cum de au început un demers pe care îl doreau scurt, tocmai pe solstiţiu, adică un ingres solar pe semn cardinal, care semnifică o perioadă lungă de timp! Este, poate, cea mai bună dovadă că, atunci când Dumnezeu trebuie să piardă pe careva, mai întâi de toate, îi ia minţile!

22 iunie este, începând cu anul 1941, o zi cu încărcătură specială, ambivalentă! Este zi de pomenire, ziua în care lăcomia şi nebunia au demarat un dezastru ce avea să lase copiii orfani, soţiile văduve, părinţii fără copiii; o zi a morţii, în toate chipurile posibile. Dar, este şi o zi care aminteşte de uriaşa capacitate de coagulare a poporului rus în faţa primejdiei. 22 iunie este şi o zi a unităţii, sacrificiului, dragostei pentru Patria-Mamă, renaşterii; până la urmă, poate că ceea ce caracterizează plenar spiritul rus este perpetua refacere, în cel mai pur spirit plutonian. Şi, ca să vezi, coincidenţă, 22 este o cifră plutoniană!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 179498