Putin, despre o lume mai dramatică, metodele lui Trump și ideea liberală
29/06
Putin l-a invitat pe Trump la Moscova, pentru cea de-a 75-a aniversare a Victoriei
29/06

Întâlnirea de la Osaka – o nouă provocare pentru omenire… Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

Este cunoscut faptul că Osaka era, în vechime, oraşul negoţului (aşa cum Tokio aparţinea samurailor); în aceeaşi ordine de idei, să aibă vreo legătură faptul că tocmai acest oraş găzduieşte una dintre cele mai importante întâlniri la nivel internaţional şi anume G-20, adică Grupul celor 20 de miniştri ai finanţelor şi ai guvernatorilor băncilor centrale?
Despre G-20, în mare – membrii săi reprezintă circa două treimi din populaţia lumii şi 85% din economia mondială, iar “mandatul” iniţial a fost legat de evitarea crizelor financiare internaţionale (după anul 1999, când s-a înfiinţat Grupul 20). Prin urmare, aici “se pune lumea la cale” din punct de vedere economic, se face agenda economică mondială. La întâlnirile G-20 sunt prezenţi şi reprezentanţi ai FMI şi ai Băncii Mondiale.
Anul acesta, una dintre întâlnirile G-20 (care sunt bianuale) are loc la finele lui iunie, în zilele de 28 şi 29, în Ţara Soarelui-Răsare. Evenimentul mult aşteptat este întâlnirea celor doi preşedinţi – Preşedinele Rusiei, Vladimir Putin şi Preşedintele SUA, Donald Trump, deşi, nici întâlnirea preşedintelui american cu cel al Chinei, Xi Jingping, nu este de ignorat. Primează, firesc, întâlnirea ruso-americană, fiindcă, indiferent cum priveşti, cele două părţi au fost şi sunt (în ciuda eforturilor de minimalizare a importanţei Rusiei, în ultimii ani, de către cei din Vest), cele două repere pe care se sprijină pacea mondială. Da, şi UE are forţă economică, chiar şi militară; şi China, şi India sunt puternice, dar… jocul mare, la scară planetară, este apanajul celor două mari puteri – Rusia şi SUA. Şi, câtă vreme a funcţionat sistemul mondial bipolar, lumea a fost, totuşi, mai echilibrată, întrucât era respectat principiul dualităţii, cel pe care funcţionează o planetă în dimensiunea a treia: bine-rău, noapte-zi, Yin-Yang…

Ora întâlnirii celor doi preşedinţi este 14.00; deci, avem o hartă astrală cu Soarele la 6 grade Rac şi Ascendentul la câteva minute de la începutul Scorpionului. Interesant este că şi întâlnirea de anul trecut, de la Helsinki, a fost tot pe semnul Racului (16 iulie), iar Scorpionul a fost “atins”, spre finele discuţiilor. Este firesc aşa; până la urmă, Scorpionul reprezintă plutocraţia, puterea şi banii (mulţi), iar ţările reprezentate de cei doi preşedinţi dispun de ambele! Ca să nu mai vorbim despre specificul G20!
Gradul sabian al Soarelui – două spirite ale naturii, dansând într-o noapte cu lună – predispune la folosirea din plin a intuiţiei, creativităţii şi la reconectarea cu femininul; să ne imaginăm că cei doi preşedinţi au valorificat energiile solare ale acestei zile şi că s-au gândit să trateze problemele de pe agendă într-o manieră “maternă”, cu grijă pentru Mama Pământ şi pentru locuitorii săi… Mai ales că Luna, la 9 grade Taur, are ca simbol sabian – un pom de Crăciun, care luminează la capătul unui coridor întunecos. Parcă se întrezăreşte o ieşire din cavalcada internaţională la care asistăm, de ceva vreme!
Luna este în casa a VII-a, favorizând colaborarea, tratatele. Conjuncţia cu Uranus poate furniza surprize (după specificul uranian) şi, în plus, permite oscilarea între tradiţie şi modern; echilibrul este cheia, poate va fi găsit, până la urmă. Un aspect aparte este cel oferit de conjuncţia Mercur-Marte, care dinamizează comunicarea, în general. Dacă orgoliile sunt temperate (Mercur este în Leu), cuadratura cu Luna şi cu Uranus nu explodează. Ca idee, gradul sabian pentru Mercur (1 grad Leu) este – un afacerist se încăpăţânează să facă totul în felul său…

Lumea se află în faţa unui examen, a unei noi provocări. O spun stelele! Axa Destinului este poziţionată, actual, pe Rac-Capricorn, cu Nodul Nord Lunar în Rac. Este aceeaşi poziţie pe care o avea şi la finalul celui de-al doilea război mondial, cu un amendament: în ecuaţie intră şi Saturn. Dacă acum, în 2019, Saturn este conjunct cu Nodul Sud Lunar, în Capricorn, în mai ’45, planeta era în conjuncţie cu Nodul Nord, în Rac. Stelele ne întreabă dacă, după 74 de ani, am învăţat oarece din experienţa devastatorului conflict mondial, dacă ne-am înţelepţit. Cei ce ne reprezintă vor da răspunsul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 208799