Ekaterinburg va organiza Universiada de vară din 2023
03/07
Incendiu la bordul unui submarin: Putin a cerut o anchetă minuțioasă
03/07

În exclusivitate. Dr.Liviu Mureșan, Președintele Eurodefence România: Vecinătatea cu o Rusie – actor global

Foto: Dan Tomozei

Evoluțiile internaționale rapide și imprevizibile, în special din ultimele luni, impun o nouă definire a priorităților diplomatice naționale, la creșterea flexibilității în luarea unor decizii, în dezvoltarea capacităților de avertizare timpurii privind evoluțiile negative, a abordărilor de tipul de „a gândi ceea ce pare de neconceput” (thinking the unthinkable).

Acest efort este depus, în prezent, de către structurile diplomatice naționale, de către instituțiile și organizațiile internaționale, dar și de către mediul de analiză din zona centrelor de reflecție și a studiilor de securitate.

In acest context, propun să fie încadrate și cele două acțiuni de excepție, la care am luat parte, în ultimele luni.

Pornind de la constatarea că stadiul actual al relațiilor româno-ruse este la un nivel scăzut, chiar și sub cel al majorității statelor membre ale Uniunii Europene, am fost la Moscova, împreună cu un grup de cercetători și de profesori români, de la Centrul pentru Politică Externă și Studii de Securitate de la Craiova (profesor Florin Păsătoiu si dr.Cristian Nițoiu),

Academia de Studii Economice București (profesor Radu Mușetescu), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași (dr. Loredana Simionov) precum si Amb. Dumitru Preda.

Acolo am avut un schimb de vederi cu colegii de la Academia Diplomatică, dar și cu conducerea Reprezentanței Comisiei Europene la Moscova, respectiv Amb. Markus Ederer. Cu acel prilej, s-a confirmat utilitatea continuării dialogului început la București cu colegii ruși, cât și potențialul de colaborare nevalorificat, din cadrul proiectului EU – Russia Think Tank Network, finanțat de către Comisia Europeană și Ministerul german de Externe. Asfel, în cursul anului viitor, comunitatea de centre de reflecție din România va deveni membră a acestei rețele de studiere a relațiilor țărilor membre ale Uniunii Europene. Până în prezent, Romania era singura țară absentă din rețea, iar de anul viitor va putea participa la activitățile comune de cercetare.Totodată, urmează să se decidă organizarea în țara noastră, în 2020, a reuniunii acestei rețele, cu sprijinul Comisiei Europene, precum și a unor fundații germane.

In luna aprilie, la Moscova, a avut loc a 8-a ediție a MCIS (Moscow Conference on International Security), la care am participat, împreună cu dr. Adrian Severin. A fost a cincea participare personală și, în premieră, am fost invitat sa contribui în cadrul unui panel, alături de un general rus, președintele unui institut din Pakistan, un general chinez și un director al unui institut de cercetări de securitate din Statele Unite.

Am apreciat vizita, la Parcul ”Patriot”, al Ministerului rus al Apărării. Interesantă expoziția de echipamente militare folosite în Siria și multe altele.

În cadrul mesajelor transmise de către autoritățile ruse, s-a subliniat faptul că „lipsa încrederii este o problemă extrem de serioasă”. În discuțiile avute cu colegii analiști, personalități civile și militare care nu mai ocupă funcții de execuție în structuri civile și militare din țări membre ale UE, cât și din Statele Unite, s-a desprins regretul că țările noastre nu au participat cu oficialități care să poată să susțină punctele de vedere naționale, ale Alianței Nord-Atlantice sau ale Uniunii Europene. MCIS este o platformă care poate fi folosită pentru transmiterea unor mesaje, apărarea unor puncte de vedere specifice spațiului european și euro-atlantic.

Summit-ul G20 de la Osaka a prilejuit și întrevederi bilaterale, iar cele dintre Președintele Donald Trump, cu diplomația sa, în care ” relațiile stabilite sunt mai importante decât rezultatele obținute” și Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, au deschis perspectiva unor detensionări a relațiilor bilaterale dintre cele două țări, evidențiind nevoia de a se evita confruntările și de a se angaja pe drumul mult mai greu, dar benefic, cel al dialogului.

In acest context internațional, atât de complex și de sensibil, personal cred că este momentul ca și în relațiile bilaterale româno-ruse să se înregistreze o deblocare a canalelor de comunicare și să se pregătească terenul pentru primii pași diplomatici, care să aducă relațiile României cu Federația Rusă la nivelul celor practicate de către celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 122629