Incendiu la bordul unui submarin: Putin a cerut o anchetă minuțioasă
03/07
Rusia a suspendat, în mod oficial, funcționarea tratatului INF
04/07

Putin merge în Italia și la Vatican

Foto: Reuters

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, pleacă joi într-o vizită oficială, în Italia. În program figurează o întâlnire cu președintele țării, convorbiri cu premierul țării gazdă, dar și participarea la forumul ruso-italian de dialog al comunităților civile.

”Italia este unul dintre cei mai importanți parteneri europeni ai Rusiei ”, a amintit, la o conferință de presă, consilierul prezidențial Iuri Ușakov. ”Ambele state au proiecte de amploare, în diferite domenii”, a adăugat oficialul, subliniind că vizita liderului de la Kremlin este chemată să întărească tendința de activizare a dialogului politic și a colaborării în economie și în cultură.

”Ne neliniște faptul că schimburile comerciale nu reușesc să atingă nivelul care a existat înainte de anumite evenimente”, a continuat Ușakov, amintind că, în 2013, acestea s-au cifrat la 54 miliarde de dolari. ”S-a creat o situație paradoxală – sunt 500 de companii italiene care lucrează pe piața rusă și a căror activitate nu a fost de nimeni oprită. Dar, din cauza sancțiunilor și a măsurilor noastre de răspuns, Italia a coborât pe lista celor mai importanți dintre partenerii noștri, de pe pozițiile 3-4 pe 8. De aceea, chestiunile economice sunt printre subiectele prioritare”, a arătat consilierul prezidențial.

În plus, Putin va vizita Vaticanul, se va întâlni cu Papa Francisc și va purta o lungă discuție cu secretarul de stat al Vaticanului. În cadrul dialogului cu Suveranul Pontif, vor fi abordate subiecte internaționale, precum lupta împotriva terorismului și a extremismului religios, protejarea ortodocșilor, dezvoltarea dialogurilor interreligios și interetnic. În acest context, se va vorbi despre situația din Siria, posibilitatea realizării unei infrastructuri civile. ”Sperăm, de asemenea, că va fi dezbătută și situația din sud-estul Ucrainei, se va vorbi despre perspectivele realizării, în Donbas, a unor proiecte umanitare, pe linia Bisericii romano-catolice”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 180043