Kosaciov, despre candidații la funcțiile cheie în UE
04/07
Banca Centrală a Rusiei, posibilă reducere a dobânzii
05/07

Putin a formulat condiții pentru dialogul cu Zelenski

Foto: RIA Novosti

Partea rusă este pregătită pentru un dialog constructiv cu Ucraina, cu condiția ca președintele țării, Volodimir Zelenski, să treacă la îndeplinirea promisiunilor electorale, a afirmat președintele Vladimir Putin, într-un interviu acordat cotidianului italian ”Corriere della Sera”.

Liderul rus a amintit că, în timpul campaniei electorale, Zelenski a promis că va stabili contacte directe cu concetățenii lui din Donbass. În opinia lui Putin, el trebuia să stabilească, deja, acest dialog, să înceteze să-i mai numească pe locuitorii autoproclamatelor republici drept separatiști și să înceteze să ignore acordurile de la Minsk.

Președintele Rusiei a mai arătat că Zelenski a primit drept moștenire o ucrainizare forțată, interdicția folosirii limbii ruse materne pentru milioane de cetățeni ai Ucrainei, o dezlănțuire a neofascismului, un conflict civil în sud-estul țării și tentativele fostelor autorități de a distruge lumea interconfesională.

”De aceea, repet, cetățenii Ucrainei așteaptă de la Zelenski și de la echipa lui nu declarații, ci acțiuni concrete și schimbări în bine, în cel mai scurt timp. Și, firește, autoritățile de la Kiev trebuie, în sfârșit, să priceapă că un conflict între Rusia și Ucraina nu este în interesul lor comun, spre deosebire de dezvoltarea unei cooperări pragmatice, pe baza încrederii și înțelegerii reciproce. Noi sunt pregătiți pentru o astfel de cooperare”, a subliniat Putin, în interviul acordat ziarului italian menționat.

Anterior, Putin a declarat că așteaptă de la noul lider ucrainean acțiuni energice, fără ”gânduri rusofobe” și a exprimat speranța că Moscova și Kievul vor reuși să restabilească bunele relații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 180017