Timp, înapoi! Vyacheslav Samoshkin (XXXXIII): În soarta mea de ziarist
18/07
La Geneva, Rusia și SUA au discutat despre influența noilor tehnologii asupra securității mondiale
18/07

START ar putea cuprinde și alte arme

Foto: TASS

Diplomații ruși și cei americani au analizat, miercuri, la Geneva, posibilitatea ca Tratatul privind reducerea armelor strategice ofensive (START-3) să fie folosit ca instrument de control, asupra unor noi tipuri de armament care, la momentul semnării documentului, în 2010, nu existau, a declarat vice-ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Riabkov.

”Am analizat lucrurile și din acest unghi – START, dacă mai rămâne valabil, să reprezinte, cu timpul, un instrument de control asupra anumitor tipuri de armament nou și ne-am exprimat speranța că, dacă americanii ne vor urma exemplul, în acest sens, prevederile acordului se vor răsfrânge, astfel, și asupra viitoarelor lor dispozitive, când ele vor apărea”, a spus Riabkov jurnaliștilor.

El a explicat că este vorba inclusiv despre sisteme noi, care nu se inventaseră în momentul semnării anteriorului START. În același timp, Riabkov a subliniat că ”nu toate noile sisteme pot fi analizate din acest punct de vedere”.

”După cum era de așteptat, colegii americani nu au consemnat nici o poziție pe tema prelungirii (START-3)… Ne-am convins că, la ei, continuă, încă, munca internă de prelucrare a acestei chestiuni”, a adăugat diplomatul rus.

În același timp, Riabkov a apreciat că orice nou acord dintre Rusia și Statele Unite, pe linie de control al armelor, trebuie să păstreze legătura între armele ofensive și cele defensive, element care se regăsește în actualul START-3. ”Unul dintre elementele tratatului în vigoare – detaliu consemnat în preambulul documentului – îl constituie fixarea conexiunii dintre armele strategice ofensive și defensive”, a arătat Riabkov.
”Pentru colegii noștri americani, această legătură, conexiune creează disconfort, pentru că încadrează logica americană de creare a unui sistem global de apărare aeriană, în contextul măsurilor compensatorii, de echilibrare, venite din partea noastră, motiv pentru care americanii au preferat să refuze această conexiune”, a explicat diplomatul rus.

Pe acest fundal, Riabkov a atras atenția asupra faptului că, dacă START-3 își va înceta existența, riscurile pe care le presupune cursa înarmării vor crește considerabil.

”Dacă și când acest tratat își va înceta existența, vor dispărea toate instrumentele de verificare… Ne vom trezi în situația în care riscurile cursei înarmării vor crește considerabil. Așa cum vor crește și după ce INF își va înceta existența, la 2 august”, a apreciat vice-ministrul rus de Externe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 144735