Epoca lui Putin: Se poate obține mai mult în aceleași condiții?
26/07
Ministerul rus al Apărării a răspuns la informația privind reținerea încărcăturii militare rusești, de către România
26/07

Tribut adus istoriei

Foto: Rossiiskaia Gazeta

Trebuie făcut tot posibilul pentru ca tragedia emigrației ruse, când zeci de milioane de oameni s-au trezit dincolo de granițele patriei, să nu se mai repete niciodată în istoria Rusiei, a declarat Vladimir Putin, după ce a vizitat expoziția din Casa Străinătății Ruse ”Aleksandr Soljenițîn”.

Cu acest prilej, șeful statului a felicitat-o pe Natalia Soljenițîna, care, zilele trecute, a împlinit 80 de ani.

În vizita lui prin Muzeu, președintele a fost însoțit de către văduva lui Soljenițîn, Natalia și de către primarul Moscovei, Serghei Sobianin. Muzeul s-a deschis la sfârșitul lunii mai, fiind primul muzeu de stat din Rusia dedicat istoriei și culturii emigrației ruse. Putin a văzut paltonul și jurnalul marelui scriitor Aleksandr Soljenițîn, jacheta lui Nabokov (Vladimir Nabokov, scriitor, poet, traducător, a cărui familie, care aparținea aristocrației, a fost nevoită să emigreze, în timpul revoluției bolșevice, n.r.), uniforma militară a prințului Aleksandr Trubețkoi – în total, expoziția cuprinde aproape 3000 de exponate – obiecte personale ale unor scriitori de renume, oameni de știință, militari și oameni simpli, nevoiți să-și părăsească țara, mai întâi, după destrămarea Imperiului Rus și, apoi, după destrămarea Uniunii Sovietice, scrie ”Rossiiskaia Gazeta”.

Aici poți nu numai să afli, dar și să simți viața diasporei ruse, a concetățenilor noștri împrăștiați prin întreaga lume – Europa, Asia, America Latină. ”Muzeul este un monument al exilului rus și este chemat să arate cât de bogată și plină de viață spirituală a fost existența lor”, a explicat ziariștilor adjunctul directorului Casei emigrației ruse, Igor Domin.

Vladimir Putin a început vizita în muzeu cu un covor, pe care a fost țesut portretul lui Aleksandr Soljenițîn, în mărime naturală, având pe fundal caricaturile lui Lenin și Stalin. Covorul a fost primit, în dar, de către Natalia Soljenițîna, de la artistul poporului Tair Salahov, iar văduva scriitorului l-a încredințat muzeului.

Cel mai mult, Putin a zăbovit în fața secțiunii dedicate lui Soljenițîn. Jurnalul scriitorului, cărțile, scrisorile, ochelarii, paltonul, notițele despre munca lui de-o viață, cartea – în câteva volume, ”Roata roșie”, despre Rusia anilor 1914-1917.

La etajul doi al muzeului sunt prezentate obiecte care arată cum trăiau emigranții ruși în alte țări. În fiecare an, ei sperau să revină în Rusia și fiecare toast rostit în noaptea dintre ani era despre această dorință, a relatat Domin. O dorință despre care ei scriau, în scrisorile personale, prezentate în muzeu.

La finalul vizitei, la o ceașcă de ceai cu Natalia Soljenițîna și cu Serghei Sobianin, Vladimir Putin a spus că generațiile contemporane nu trebuie să uite tragedia emigrației ruse. ”Este o chestiune a istoriei noastre, pe care nu trebuie să o uităm, pentru ca niciodată să nu se mai repete astfel de greșeli”, a subliniat șeful statului. Au fost 10 milioane de oameni nevoiți să ia drumul străinătății, după destrămarea Imperiului Rus și alte 25 de milioane, după destrămarea URSS.

”Este vorba despre oameni, de soarta lor. Trebuie să știm toate acestea, trebuie să înțelegem care au fost cauzele acestor catastrofe. Și, să facem tot ce putem, pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple”, a insistat președintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 243201