Riabkov: Poziția Rusiei, privind INF, nu se va schimba în următoarele zile
31/07
Premierul Moldovei: De România ne leagă o istorie comună
31/07

File de istorie: 1944, începutul eliberării României (VI). La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism

În conformitate cu conceptul general al operațiunii și cu sarcinile trasate de către Cartierul General, comandamentul celui de-al 2-lea Front Ucrainean a hotărât să dea o lovitură principală, prin angajarea forțelor a trei armate, ale armatei a 6-a de tancuri și ale corpului 18 de tancuri, dinspre zona aflată mai spre nord-vest de Iași, pe direcția Vaslui – Felciu; o lovitură auxiliară, prin angajarea forțelor armatei a 7-a de gardă și a două corpuri, de cavalerie și cel mecanizat, de-a lungul râului Siret, spre sud, cu scopul de a acoperi flancul drept al grupării de șoc. Acțiunile trupelor terestre erau asigurate din aer, de către cea de-a 5-a armată de aviație. Spre sfârșitul celei de-a cincea zi a operațiunii, trupele Frontului trebuiau să iasă la hotarul Bacău-Huși, să se unească cu trupele celui de-al 3-lea Front Ucrainean și, împreuna cu acestea, să încercuiască gruparea inamicului în zona Chișinăului. Ulterior, principalele forțe ale Frontului (peste 30 de divizii de pușcași, două de tancuri și două corpuri, unul mecanizat și unul de cavalerie) trebuiau să dezvolte ofensiva pe direcția Focșani, formând frontul exterior al încercuirii; trupele din flancul stâng al Frontului (17 divizii de pușcași și un corp de tancuri) – să formeze frontul interior al încercuirii și, în cooperare cu ostașii celui de-al 3-lea Front Ucrainean, să finalizeze lichidarea grupării încercuite. Au primit misiuni de luptă și armatele de flanc al Frontului: în urma ieșirii armatei a 7-a de gardă în zona Târgu-Frumos, armata a 40-a trebuia să treacă la ofensivă, pe direcția Tupilați-Piatra, iar armata a 4-a de gardă, în urma eliberării Iașilor de către armata a 52-a, să avanseze, de-a lungul malului stâng al Prutului, spre Ungheni, pentru a tăia inamicului calea de retragere, spre treceri peste apă.

Cel de-al 3-lea Front Ucrainean trebuia să dea lovitura principală, cu forțele a trei armate combinate și ale corpurilor 7 si 4 mecanizate, de la baza de atac Chișcani, situată la sud de Bender, asupra conexiunii dintre cea de-a 6-a armată germană si cea de-a 3-a armată română, pe direcția generală Huși, unde, alături de trupele celui de-al 2-lea Front Ucrainean, să finalizeze, în zona Chișinăului, încercuirea grupării de armate ”Ucraina de Sud”. Atacul auxiliar trebuia să fie provocat de către trupele flancului stâng al Armatei a 46-a, împreună cu Flota Militară Dunăreană, prin limanul Nistrului, asupra Akkermanului (Cetatea Albă – n.r.) și cu un corp al armatei a 57-a, la nord de lacul Botio. Pentru operațiunile comune cu cel de-al 2-lea Front Ucrainean, pe frontul interior al încercuirii, au fost alocate 17 divizii de pușcași, un corp mecanizat și o brigadă de tancuri, iar, pentru operațiunile de pe frontul exterior al încercuirii, 10 divizii de pușcași și 3 brigăzi. Armata a 5-a de asalt, aflându-se în defensivă, trebuia să imite pregătirea ofensivei și să atragă atenția hitleriștilor spre direcția Chișinăului, cu scopul de a atrage forțele lor în acest sector al frontului și de a le bloca, iar, după începerea retragerii trupelor inamice, să treacă la urmărirea lor, eliberând orașul Chișinău. Acțiunile trupelor Frontului trebuiau să fie susținute de armata a 17-a de aviație.

Încercuirea grupării de armate ”Ucraina de Sud” de la Iași-Chișinău

Un rol important în operațiune i-a fost atribuit Flotei Mării Negre (comandant: amiralul F. Oktiabrski) și Flotilei Militare Dunărene (comandant: contra-amiralul S.Gorșkov). Flota avea sarcina de a întrerupe comunicarea maritimă a grupării de armate inamice, de a debarca forțele de asalt în zona Akkerman și de a ataca porturile Sulina și Constanța.

Deciziile luate au fost originale din punctul de vedere al gândirii strategice și reflectau nivelul ridicat al artei militare sovietice. Principalele lovituri asigurau o rupere rapidă a apărării inamicului, dezmembrarea unității sale și încercuirea lui. Cel de-al 2-lea Front Ucrainean, care a lovea în cel mai slab punct al apărării inamicului, ocolind zonele fortificate, spărgea apărarea în cel mai important sector al frontului, izolând armata a 6-a germană de cea de-a 8-a. Construcția operațională profundă permitea ca forța loviturilor să crească și asigura avansarea rapidă a trupelor Frontului, zdrobirea rezervelor inamice și crearea condițiilor pentru încercuirea întregii grupări a inamicului. Lovitura celui de-al 3-lea Front Ucrainean, îndreptată spre joncțiunea trupelor românești și germane, făcea posibilă, în colaborare cu cel de-al 2-lea Front Ucrainean, dezmembrarea grupul de armate ”Dumitrescu” și lichidarea armatei a 6-a germane și ca înfrângerea armatei a 3-a române să fie realizată împreuna cu Flota Mării Negre.

Pregătirea pentru operațiune se făcea atât de secret, încât, până la 18 august, inamicul nu știa nimic despre aceasta. Ritmul ridicat mediu de ofensivă (zilnic, 20-25 km, pentru infanterie și 30-35 km, pentru unitățile mobile) asigura capturarea Porții Focșanilor în ziua a opta sau în a noua, crea condițiile pentru ieșirea fulgerătoare a trupelor sovietice în regiunile centrale ale României și le-a deschidea calea cea mai scurtă spre granițele Bulgariei și ale Iugoslaviei, precum și ieșirile în Câmpia Ungariei, în spatele grupării carpatice a inamicului.

Pentru punerea în aplicare a operațiunii, Cartierul General al Comandamentului Suprem a alocat forțe mari – 13 armate, inclusiv 2 de aviație și una de tancuri, 5 corpuri – de tancuri, de cavalerie și cele mecanizate; în plus, o brigadă mecanizată separată. Fronturile 2 și 3 Ucrainene aveau 92 de divizii de pușcași și de cavalerie, 3 zone fortificate, 17 divizii de artilerie și 15 divizii de aviație, precum și două brigăzi de pușcași marini. Numărul total al trupelor de pe ambele Fronturi era de 930.000 de oameni, iar, luând în considerare unitățile și structurile din spatele frontului, 1.250.000. Echipamentul militar de care dispuneau efectivele sovietice număra circa 16.000 de tunuri și aruncătoare de mine (de 76 mm și peste), peste 1.870 de tancuri și piese de artilerie cu autopropulsie și 1.760 de avioane (iar, ținând cont de aviația flotei, 2.200). Celui de-al 2-lea Front Ucrainean, care avea un rol principal în desfășurarea operațiunii, i-au fost alocate de 1,5 ori mai multe forțe și resurse decât vecinului său din stânga. Comandamentul sovietic a reușit să creeze o superioritate a forțelor de 1,4 ori față de inamic, în ceea ce privește artileria și aeronavele – mai mult de 2 ori, în tancuri – de 4,5 ori. La punctele de rupere a frontului, superioritatea asupra inamicului era chiar și mai mare – de patru, de șase ori și mai mult.

1944. Muzicieni români cântă pentru tanchiștii ruși, pe una dintre străzile orașului Botoșani/ Foto din arhiva, autor: G.Omelciuk

(După paginile cărții «В боях за свободу Румынии»/ «În luptele pentru libertatea României» de A.Antosiak, Moscova, 1974 și alte surse din arhivele Ministerului rus al Apărării și din presa rusă.)
                                                                                                                  (Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 144734