Poveștile unui însoțitor de tren
05/08
Putin: Pericolul generat de retragerea SUA din INF poate fi parat
06/08

Riabkov a numit SUA drept gropar al Tratatului INF

Foto: RIA Novosti

Statele Unite au devenit gropar al Tratatului privind eliminarea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune (INF); vina aparține în totalitate Washingtonului, a declarat viceministrul rus de externe, Sergei Riabkov (în foto).

„Sunt inevitabile consecințele negative de anvergură pentru întreaga arhitectură a securității internaționale și a stabilității strategice. Vina pentru aceasta revine, în totalitate, părții americane. Tocmai Statele Unite au devenit gropar al tratatului. Au lansat și au finalizat procedura de ieșire unilaterală din acesta”, a spus Riabkov, într-un briefing.

“La rândul său, Rusia a susținut, în mod constant și până în ultimul moment, păstrarea tratatului. În consecință, să afirmi, precum o fac unii oficiali din străinătate și anumite organe ale mass-media, că țara noastră, chipurile, s-a retras, de asemenea, din tratat și împărtășește responsabilitatea cu americanii, este absolut incorect. Dimpotrivă, Rusia a făcut maximul posibil pentru a salva Tratatul INF”, a spus Riabkov, adăugând că Moscova, a încercat în mod repetat, să aducă americanii la un dialog constructiv.

La 2 august, a încetat să funcționeze Tratatul INF. La începutul acestui an, Washingtonul a anunțat o retragere unilaterală din acest acord, acuzând Rusia de încălcarea acestuia, un timp îndelungat. Moscova respinge toate acuzațiile. La începutul lunii iulie, președintele rus, Vladimir Putin, a semnat legea privind suspendarea Tratatului. Rusia a declarat, în repetate rânduri, că respectă pe deplin condițiile INF.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a menționat că Moscova are întrebări foarte serioase la adresa Washingtonului, cu privire la respectarea tratatului de către americani înșiși. Potrivit acestuia, acuzațiile SUA, privind încălcarea INF, sunt nefondate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 144730