File de istorie: 1944, începutul eliberării României (VIII). La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism
19/08
Vladimir Putin, în Franța
20/08

Bețivii vor fi controlați la locul de muncă

Foto: TASS

Angajații care consumă alcool lucrează mai prost decât colegii lor, care nu au acest viciu și, prin urmare, angajatorul suferă pierderi. De aceea, se impune o verificare a alcoolemiei, chiar la locul de muncă – este propunerea Ministerului rus al Sănătății. Mai mult, șeful departamentului psihiatri al instituției, Evgheni Briun, a sugerat interzicerea vânzării băuturilor spirtoase, în magazinele situate în incinta blocurilor de locuințe.

Ministerul rus al Sănătății a propus și a elaborat, deja, un program corporatist de întărire a stării de sănătate a cetățenilor țării, în cadrul căruia, se propune ca toți angajații companiilor din Rusia să fie verificați, chiar în timpul orelor de serviciu, dacă au alcool în sânge. Aceste controale vor atât anunțate, adică planificate, cu înștiințarea personalului, cât și inopinate, neplanificate. În plus, lucrătorii vor fi testați, chiar și la cea mai mică bănuială de stare de ebrietate. Sunt prevăzute, de asemenea, verificări repetate pentru același angajat, pe perioadă nedeterminată.

Dacă un angajat refuză testul alcoolemiei, comisia îl va declara, automat, fără nici un fel de verificare, ca fiind în stare de ebrietate la locul de muncă. De desfășurarea acestor acțiuni de verificare vor răspunde, în egală măsură, serviciile de pază și cele de cadre din întreprinderi, precum și cabinetele medicale.

”Angajații pot fi consultați de medic, de un cadru medical mediu sau de către medicul psiholog. Dacă organizația dispune, deja, de un cabinet de asistență psihologică, în atribuțiile lui trebuie inclusă și acordarea de consultanță angajaților înclinați spre un consum excesiv de alcool”, se precizează în programul ministerului Sănătății.

Printre cauzele aceste inițiative, instituția indică faptul că alcoolul, consumat la locul de muncă, poate avea, pentru angajat și organizație, consecințe medico-sociale și economice. Potrivit ministerului menționat, consumul excesiv de alcool sporește riscul de șomaj, are un impact negativ asupra productivității muncii, iar cheltuielile generate de aceste pierderi reprezintă un element dominant al cheltuielilor totale, au explicat specialiștii ministerului rus al Sănătății. Șeful departamentului de psihiatrie al instituției, Evgheni Briun, a propus chiar să fie interzisă vânzarea de băuturi spirtoase în magazinele care funcționează în incinta blocurilor de locuințe.

”Vânzarea băuturilor alcoolice trebuie concentrată în supermarketurile situate nu în interiorul cartierelor de locuințe, ci departe de acestea. În localitățile mici și la sate, vânzarea alcoolului trebuie restricționată, în timp”, a adăugat specialistul.

De precizat că, anterior, în cadrul proiectului federal de ”Întărire a sănătății sociale”, Ministerul Sănătății a anunțat că angajatorii trebuie să scoată din punctele comerciale, care funcționează pe teritoriul întreprinderilor, produsele cu un conținut ridicat de zahăr și sare, precum ciocolata, chips-urile și limonada. ”Se impune revizuirea sortimentelor de alimente din cafenele, automatele de produse finite instalate în întreprinderi și trebuie retrase chips-urile din cartofi, băuturile dulci și carbogazoase, energizantele, biscuiții, batoanele de ciocolată și altele”, a propus ministerul, recomandând ca alimentele dăunătoare să fie înlocuite cu fructe și legume, batoane de cereale. Se cere, de asemenea, organizarea, pentru angajați, a unor zile de alimentație sănătoasă, cu scopul popularizării produselor folositoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 161203