MAE rus, despre demiterea lui Bolton
12/09
Primele nave port-elicopter vor fi construite în Crimeea
12/09

Vedomosti: ”Spionul” Smolenkov și informațiile ”sensibile”

Foto: pravda.ru

Sursa cotidianului ”Vedomosti” și-a amintit că, uneori, acest funcționar ”era extrem de curios”.

Oleg Smolenkov, prezentat, de către presă, drept presupusul informator al CIA, infiltrat în structurile puterii ruse, a lucrat, în ultimii cinci ani (înainte de plecare), ca și consultant principal în echipa consilierului prezidențial Iuri Ușakov – a declarat, pentru ”Vedomosti”, o sursă apropiată de serviciile speciale. Potrivit afirmațiilor sale, în virtutea acestei funcții, el putea avea acces la informații ”sensibile”, provenite inclusiv din partea serviciilor.

La 9 septembrie, CNN a relatat despre operațiunea specială a CIA, de extragere, din Rusia, a unui informator prețios, apropiat de eșaloanele superioare ale puterii. Ziarul ”Kommersant” a presupus că ar putea fi vorba despre fostul diplomat și funcționar Oleg Smolenkov, dispărut în 2017 – după ce a plecat în concediu, în Muntenegru. Secretarul de presă al președintelui, Dmitri Peskov, a confirmat că o persoană cu acest nume a lucrat în administrația prezidențială, dar nu într-un post înalt și că nu a avut contacte directe cu Vladimir Putin. Acum, sursele mijloacelor de informare în masă se contrazic – dacă putea sau nu Smolenkov să fie agent, dacă avea sau nu acces la informații și oficiali importanți, implicați în procesul decizional.

Sursa ”Vedomosti”, din structura de forță, a arătat că nici când a lucrat la Ambasada Rusiei în SUA și nici cât timp a fost angajat al direcției prezidențiale pentru politică externă, Smolenkov nu a avut acces la date secrete, dar că, din discuțiile cu colegii de birou, putea afla informații de interes pentru spionajul american. Colegii îl vedeau pe Smolenkov ca pe un bun executant și îl lăudau. Potrivit interlocutorului ”Vedomosti”, Smolenkov devenea, uneori, deosebit de curios, o curiozitate care nu semăna a simplu interes. Însă, având în vedere că toți colegii îl știau de mai mult de un an, puteau fi destul de sinceri, în discuțiile confidențiale.

Smolenkov nu avea informații referitoare la ingerința Rusiei în alegerile din SUA, dar, pentru CIA, el era valoros ca oficial al administrației președinției ruse, care colabora cu acest serviciu special și care spunea ”ceea ce ei, americanii, doreau atât de mult să audă”, crede altă sursă a cotidianului ”Vedomosti”.

Presa americană susține că informatorul trăiește acum în Statele Unite, purtând numele lui și că se află sub protecția statului. El a fost important pentru serviciile speciale, pe durata anchetei presupusului amestec al Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016, din SUA. Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a catalogat afirmațiile jurnaliștilor americani, privind ”evacuarea” informatorului, ca fiind neadevărate. Informația este dezmințită și de către CIA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 161233