Paharul lui Putin
13/09
Aleksei Arbatov: Care ar putea fi cauza izbucnirii unui război nuclear?
14/09

File de istorie: Planificarea militară antebelică, ce spun documentele declasificate (I)

Raportul șefului Statului Major General al Armatei Roșii, comandantul de armată, Boris Șapoșnikov, din 24 martie 1938, către comisarul poporului al Apărării URSS, mareșalul Kliment Voroșilov, referitor la situația politică actuală din Europa și Extremul Orient/ Foto de arhivă

Aleksei ISAEV, istoric militar, doctor în științe istorice

Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică, Ministerul Apărării din Rusia a publicat documente declasificate din fondurile Arhivei Centrale a ministerului. Materialele, publicate pentru prima dată, dezvăluie detalii necunoscute ale politicii militare mondiale în ajunul războiului. Unele dintre documente anulează complet ideile tradiționale despre ”furtuna” iminentă și motivele semnării Pactului Molotov-Ribbentrop.

Iată un memorandum al șefului Statului Major General al Armatei Roșii, comandantul de armată, Boris Șapoșnikov, din 24 martie 1938, către comisarul popular al Apărării URSS și Mareșalul Uniunii Sovietice, Kliment Voroșilov, referitor la situația politică actuală din Europa și din Extremul Orient. Gradul de secretizare și de importanță a documentului este accentuat prin faptul că Boris Șapoșnikov nu recurge la ajutorul unei secretare dactilografe, ci scrie, singur, un raport de 31 de pagini. Acesta conține o evaluare a amenințării militare pe care o pot reprezenta diverse state atât în mod independent, cât și ca parte a alianțelor și blocurilor militare.

Boris Șapoșnikov, șef al Statului Major General al Armatei Roșii, comandant de armată, 1938/ Foto de arhivă

Documentul este extrem de interesant prin faptul că a fost scris înainte de evenimentele fatidice – pentru Europa și lumea întreagă – din septembrie 1938, de la München. În raportul lui B. Șapoșnikov, Cehoslovacia figurează atât ca unul dintre actori, dar și ca o forță prietenoasă față de Uniunea Sovietică. Însă, Cehoslovaciei, ca stat, nu i-a mai rămas decât un an de existență. Apropierea războiului a fost evidentă pentru toți oamenii cu gândire rațională, înzestrați cu putere și cunoștințe.

Pentru comandamentul Armatei Roșii, problema cea mai importantă era dată de condițiile pentru intrarea țării în iminentul mare război. Acestea erau, în primul rând, situația strategică și situarea granițelor cu potențialii adversari. Dintre primele scenarii, se lua în calcul scenariul cel mai prost. Acesta presupunea concentrarea forțelor ”blocului fascist” (așa cum au fost desemnate două dintre țările ”Axei”- Germania și Italia), împotriva URSS, cu îngăduința aliaților occidentali și cu atragerea în luptă, de partea inamicului, a țărilor limitrofe.

Unitatea regimurilor lui Hitler și Mussolini rezulta destul de logic, din experiența acțiunilor lor comune (în interesul franchiștilor), în timpul războaielor din Spania. Contradicțiile care existau între cei doi dictatori, așa cum știm, deja, erau de natura temporară.

În același timp, a fost evaluată, destul de realist, poziția Japoniei, deja legată de ostilitățile de amploare din China și, prin urmare, incapabilă să trimită forțe mari în Primorie sovietică (zona adiacentă Pacificului -n.r.), Mongolia și Transbaikalia. De fapt, asistența militară sovietică acordată guvernului Chiang Kai-shek avea drept scop menținerea acestei situații. Cu toate acestea, a fost declarată, destul de rezonabil, nevoia pregătirii pentru un război pe două fronturi : în Occident – împotriva blocului fascist și în Orientul Îndepărtat – împotriva Japoniei.

Drept cea mai interesantă și foarte relevantă – din punctul de vedere al evaluării acțiunilor URSS din 1938-1939 – este descrierea rolului și locului Poloniei, în viitorul conflict. Chiar din primele rânduri ale documentului, se declară, fără doar și poate, că Polonia va sprijini Germania și Italia și că ea ”se află în orbita blocului fascist”. Mai mult, la calcularea raportului de forțe, Polonia, împreună cu Germania, este clasată direct printre ”adversari probabili, din Occident”. Se presupune că forțele armate poloneze vor înainta 60 de divizii (fără a include cavaleria) împotriva URSS și alte 5 divizii, împotriva Cehoslovaciei. Acest lucru ni se poate părea ciudat astăzi, dar suntem împiedicați de o evaluare bazată pe cunoștințele ulterioare. Situația se schimba, uneori fulgerător. Istoria Italiei – care a luptat în Primul Război Mondial împotriva puterilor centrale, iar în cel de-al Doilea, a aderat la ”axă” – este destul de caracteristică. Mussolini a ajuns la o alianță cu Hitler printr-o atitudine destul de sceptică față de Führer, la începutul carierei sale. Polonia se poziționa, tradițional, ca o contrapondere la Uniunea Sovietică, fiind un stat deschis neprietenos, în a cărui elită militară erau mulți oameni care au luptat împotriva Imperiului Rus, în Primul Război Mondial. Boris Șapoșnikov a înțeles toate acestea și, prin urmare, includea trupele poloneze în grupul adversarilor Armatei Roșii, împreună cu cele germane. Cu atât mai mult, cu cât Polonia a încheiat cu Germania, încă din ianuarie 1934, un Tratat de neagresiune.
                                                                                                                                                                     Agenția RIA Novosti
                                                                                                                                                                                                                (Va urma)

                      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 161215