Îndemnul lui Gherman Gref: pregătiți-vă de o criză
14/09
Kievul face un joc dublu
15/09

File de istorie: Planificarea militară antebelică: ce spun documentele declasificate (II)

Raportul șefului Statului Major General al Armatei Roșii, comandantul de armată, Boris Șapoșnikov, din 24 martie 1938, către comisarul poporului al Apărării URSS, mareșalul Kliment Voroșilov, referitor la situația politică actuală din Europa și Extremul Orient/ Foto de arhivă

Aleksei ISAEV, istoric militar, doctor în științe istorice

Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică, Ministerul Apărării din Rusia a publicat documente declasificate din fondurile Arhivei Centrale a ministerului. Materialele, publicate pentru prima dată, dezvăluie detalii necunoscute ale politicii militare mondiale în ajunul războiului. Unele dintre documente anulează complet ideile tradiționale despre ”furtuna” iminentă și motivele semnării Pactului Molotov-Ribbentrop.

Poziția statelor baltice a fost un motiv de îngrijorare serioasă pentru conducerea militară a Armatei Roșii. Moscova nu-și făcea nicio iluzie cu privire la capacitățile forțelor armate și starea de spirit a elitelor din aceste țări. Așa că, s-a spus răspicat: „Lituania va fi ocupată de către germani și de polonezi, chiar în primele zile ale războiului.” Estonia și Finlanda au fost considerate ca țări a căror participare directă, de partea ”blocului fascist”, părea destul de probabilă, precum și implicarea în război a Letoniei. Cu toate acestea, pentru zona baltică, principalul scenariu luat în considerare era desfășurarea diviziilor germane în Estonia, Letonia și Finlanda. Astfel, se presupunea amplasarea, în Letonia, a 10 grupări germane. Puteau ajunge acolo atât pe mare, cât și pe calea ferată. În retrospectivă, cunoscând deja evoluția evenimentelor, putem aminti că desfășurarea formațiunilor germane în Finlanda a avut loc în timpul războiului. La fel ca și utilizarea porturilor finlandeze, de către flota militară germană. În cadrul acestei logici, era considerată că fiind destul de probabilă desfășurarea grupărilor de atac ale Wehrmacht-ului pe teritoriul Poloniei, pe granița polono-sovietică.

Boris Șapoșnikov, șef al Statului Major General al Armatei Roșii, comandant de armată, 1938/ Foto de arhivă

În general, scenariul cel mai rău pentru URSS arăta înfiorător: concentrarea, la granițele din vest și din est, a 157-173 de divizii de infanterie inamice, inclusiv 120–125 de divizii poloneze și germane din vest, precum și a câtorva mii de tancuri și avioane. Cu toată analiza forțelor adversarilor, evident (acum) supraestimate, trebuie să înțelegem că este indicat să pornim de la scenariul cel mai rău, pentru a fi pregătiți, într-un anumit grad. Practic, în Armata Roșie, în 1938, se numărau 98 de divizii de pușcași și 5 brigăzi de pușcași (echivalent condițional cu două divizii de pușcași). În realitate, acest lucru însemna că, pentru formarea grupărilor suficiente, ca forță, în Occident și în Est, era vital necesară mobilizarea, cu formarea de noi divizii și desfășurarea a două sau trei divizii de război de la unitățile de cadre de ofițeri, cu diluarea inevitabilă a acestor cadre în masa de recruți și rezerviști.

Din punct de vedere militar, au existat două mari probleme în Teatrul de Război din Vest și B. Șapoșnikov acordă o atenție deosebită găsirii unor opțiuni de soluționare a acestora. În primul rând, problema problemelor devenea regiunea râului Pripiat (sau Polesie – situată pe teritoriile Rusiei, Belorusiei, Ucrainei și Poloniei – n.r.), plină de păduri și de mlaștini. Ea împărțea Teatrul de Acțiuni Militare de Vest în două. Interacțiunea dintre grupurile de forță, care operează la nord și la sud de Polesie, era extrem de limitată. În al doilea rând, marea problemă pentru strategia Armatei Roșii era timpul desfășurării trupelor de-a lungul rețelei feroviare a URSS. Adunarea la timp a trupelor din toată țara, pentru a-l întâmpina pe inamic (bazat pe densa rețea feroviară din Europa), era o sarcină dintre cele mai dificile.

O altă dificultate pentru Statul Major General sovietic era caracterul nedeterminat al planurilor inamicului. Nota generalului admite: ”Statul Major General al Armatei Roșii nu dispune de date documentare privind planurile operaționale nici pentru Vest, și nici pentru Est”. Obținerea planurilor inamice, prin spionaj, este un succes rar și, de obicei, acest lucru se întâmplă doar în filme. În acest sens, comandamentul rus era nevoit să-și construiască planificarea bazându-se pe presupuneri referitoare la acțiunile probabile ale inamicului. O evaluare cât de cât reală trebuia s-o ofere cercetarea aeriană, după izbucnirea conflictului, deja. În Orientul Îndepărtat, dădea de gândit caracterul construcției de căi ferate în Manciuria, dezvăluind direcțiile de planificare militară a Japoniei.

Toate aceste considerente i-au făcut pe comandanții sovietici să se străduiască să preia inițiativa și să conducă primele operațiuni în mod ofensiv. Boris Șapoșnikov, un profesionist și un puternic șef al Statului Major, era conștient de faptul că odată cu configurarea frontierei sovietice din 1938, o încercare de a construi ceva de genul bătălia de la Kursk, din 1943, ar fi fost, practic, inutilă și sortită eșecului. Prin urmare, indiferent de accentul pus pe desfășurarea trupelor, planul era să ataci și să te străduiești să învingi inamicul, perturbându-i planurile, prin acțiuni ofensive. În același timp, trebuie spus că erau avute în vedere măsuri pur defensive, pe granița cu România. Aici, se presupunea că va trebui să se bazeze pe zonele fortificate.

În ceea ce privește posibilitatea transportării trupelor pe rețelele de cale ferată ale Uniunii Sovietice, desfășurarea trupelor, la nord de Polesie, era socotită drept variantă preferabilă. Conform acestei opțiuni, s-ar putea aștepta o concentrare mai rapidă a forțelor de mobilizare, capacitatea crescută de a trece la ofensivă și de a nu ceda inițiativa inamicului. Cu toate acestea, situația (se are în vedere poziția României și problema ucraineană) ar putea necesita punerea accentului pe desfășurarea trupelor în zona de sud de Polesie, pentru a crea un grup mai puternic în Ucraina. ”Problema ucraineană”, aici, trebuie înțeleasă că fiind continuarea jocurilor politice active ale germanilor cu ”Ucraina Transcarpatică” și a unor eventuale concesionări, de către polonezi, a teritoriilor din vestul țării lor, în favoarea celor situate în est.

                                                                                                                                                                                                            RIA Novosti                                                                                                                                                                                                                                                                   (Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 180056