Programul de integrare dintre Rusia și Belarus ar putea fi semnat în decembrie
18/09
Serghei Riabkov: Logica descurajării strategice a SUA, din nou de actualitate
19/09

Valentin Vasilescu: De ce este importantă, pentru România, ancheta saudiților privind atacul asupra rafinăriei lor

Foto: facebook

Pornind de la atacul rebelilor yemeniți Houthi împotriva rafinăriei din Arabia Saudită, expertul militar Valentin VASILESCU trasează o paralelă interesantă între sistemele de apărare antiaeriană din această țară și sistemele similare, fabricate de către americani, existente în România.

Rebelii Houthi, scrie V.Vasilescu pe pagina sa de Facebook, au lansat, asupra Arabiei Saudite, un atac cu
20 de drone și cel puțin o rachetă de croazieră, din Yemen. Pentru amorul artei, racheta de croazieră este și ea o dronă cu motor reactiv. Țintele au fost rafinăria Abqaiq și instalația petrolieră Khurais ale companiei Aramco, rezultatul fiind incendierea obiectivelor și întreruperea livrării de gaz și de petrol, pe o perioadă nedeterminată (v.foto 1, 2, 3).

Presa occidentală afirmă că SUA a depistat locul lansării dronelor și că acesta ar fi în sudul Iranului. Ceea ce este imposibil, întrucât SUA are un lanț de alarmare care urmărește, 24 de ore din 24, coasta iraniană, din Kuwait până în EAU; la monitorizare participă și navele Flotei a V-a a SUA, cu cartierul general în Bahrain (v.foto 4).

Ce concluzii se trag ?

1. Paradoxul face că mijloacele de luptă din Yemen au avut precizie maximă asupra țintelor alese, deși au străbătut 1.700 km. Planificatorul operațiunii a cunoscut la perfecție elementele-cheie ale instalațiilor petroliere saudite, selectând, pentru fiecare, numărul minim de mijloace de lovire, în conformitate cu principiul ”economiei de forțe și mijloace” din știința militară. Probabilitatea de străpungere a apărării anti-aeriene saudite a fost de 100 %, întrucât dronele n-au fost detectate de absolut niciun radar. Și nu e ceva neobișnuit, pentru că, anterior, la 14 mai și în luna august, rebelii Houthi au mai scos din funcțiune câteva stații de pompare ale conductei est-vest a petrolului saudit, aparținând aceleiași companii Amraco, folosind același tip de dronă, Shaybah.

2. Pentru România este important să urmărească, cu atenție, ancheta saudiților, întrucât descoperirea țintelor aeriene în spațiul saudit cădea în sarcina a 17 radare fixe americane AN/FPS-117 – de același tip cu cele 5 pe care le operează România și a 6 radare mobile americane AN/TPS-43 – similare cu cele 19 AN/ TPS-79, utilizate de către România.

În plus, spre deosebire de România, Arabia Saudită mai operează 5 avioane E-3 A și 2 SAAB-2000 ( AWACS ) care nu au fost în aer. Totodată, apărarea anti-aeriană a Arabiei Saudite – care n-a doborât nicio dronă yemenită – este asigurată de 10 baterii de rachete cu rază medie de acțiune MIM-23 HAWK (la fel ca și cele utilizate de România), 5 baterii de rachete cu rază mare de acțiune
MIM-114 Patriot (la fel ca și cele 7 baterii comandate de România ) și mai multe zeci de baterii de rachete cu rază scurtă și de artilerie anti-aeriană (v.foto 5) .

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 208064