Moscova a declarat război desenelor de pe pereți
20/09
Lavrov: SUA vor să bage zâzanie între Rusia și China
20/09

File de istorie: 1944, de la Operațiunea Iași-Chișinău, la frăția de arme sovieto-română (II). La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism

La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism

Foto: Vesti din Rusia

Vitali GAPON, istoric militar

În aceste condiții, asigurarea succesului revoltei din 23 august depindea nu numai de tenacitatea insurgenților, dar mai ales de acțiunea rapidă și decisivă a Armatei Roșii, care a continuat să avanseze pe teritoriul românesc. În același timp, trupele germane, în retragere, au rezistat cu încrâncenare, încercând să se retragă în Carpați sau pe teritoriul Bulgariei. În această situație, Comandamentul Suprem al Armatei Sovietice a decis să accelereze avansul principalelor forțe ale Fronturilor Ucrainene al 2-lea și al 3-lea, pentru a finaliza eliberarea României și a Transilvaniei, pentru scoaterea Bulgariei din război și, astfel, să asigure desfășurarea cu succes a trupelor pe direcția Budapesta.

La 29 august, trupele fronturilor ucrainene au primit noi sarcini de luptă, pentru a continua ofensiva în spațiul carpatic, în zona Bucureștiului și în regiunea Dunării.

Frontul al 2-lea Ucrainean (comandant – general de armată Rodion Malinovski) avea sarcina de a dezvolta ofensiva în direcția București – având ca obiectiv Turnu Severin, de a ocupa regiunea petroliferă din zona Ploieşti, de a elimina resturile forțelor germane din București şi, în perioada 7-8 septembrie, de a ieși pe aliniamentul Câmpulung – Pitești – Giurgiu. Ulterior, acest grup de armate trebuia să traverseze Dunărea, la sud de Turnu Severin.

Aripa dreaptă a trupelor urma să înainteze pe direcția arcului carpatic, cu sarcina de a traversa Carpații Orientali, astfel încât, până la 15 septembrie, să atingă linia Bistrița – Cluj – Sibiu. Apoi, urma să sprijine, prin atac asupra orașului Satu Mare, avansul Frontului Ucrainean 4, în zonele de ieșire din Carpați, pe direcţia Ujgorod și Munkacs. Trupele celui de-al 3-lea Front Ucrainean (comandant – general de armată Fiodor Tolbuhin) urmau să dezvolte ofensiva pe Dunăre, spre malul mării, să ocupe Dobrogea de Nord, traversînd Dunărea pe segmentul Galați-Izmail și, până la 5-6 septembrie, să ajungă la granița română-bulgară.

În subordinea operațională a celui de-al 3-lea Front, a fost transferată Flotila Militară a Dunării.

În total, în cadrul Fronturilor Ucrainene al 2-lea și al 3-lea operau șapte armate combinate, una de tancuri și două armate aeriene, cu un total de 62 de divizii și circa 2.000 de avioane de luptă.

Astfel, în conformitate cu sarcinile primite, fronturile trebuiau să avanseze în direcții divergente. Al 2-lea Front Ucrainean a primit sarcina de a ieși, prin regiunea centrală și de vest a României, până la granița cu Ungaria, Iugoslavia și Bulgaria. Trupele celui de-al 3-lea Front Ucrainean au fost dirijate să opereze în zonele costiere ale României și să intre pe frontiera româno-bulgară, la est de Giurgiu.

Îndeplinind directiva Comandamentului Suprem, trupele Frontului al 2-lea Ucrainean, care operau pe direcția Bucureștiului, au produs noi lovituri puternice asupra inamicului. Depășind rezistența încăpățânată a trupelor germane, Corpul 5 de tancuri al armatei de gardă, de sub comanda generalului-locotenent V.Alexeev, a zdrobit inamicul la limita estică a Ploieştiului şi a pătruns în oraş.

În asediul Ploieştiului, s-a distins, în mod deosebit, Brigada a 6-a de gardă a puşcaşilor motorizaţi, aflată sub comanda colonelului D.Osadci. Această brigadă a acționat energic și, străbătând barierele trupelor inamice, a parcurs în marș 70 de kilometri, de la Buzău la Ploiești, în 12 ore, a distrus apărarea de la marginea orașului şi, în seara zilei de 29 august, a intrat prima în oraș. Pentru conducerea curajoasă a luptei, pentru curajul și hotărârea de care a dat dovadă, comandantul brigăzii, D.Osadci, a primit titlul de Erou al Uniunii Sovietice.

În dimineața zilei de 30 august, prin eforturile comune ale unităților Corpului 5 de gardă și a diviziei 3 aeropurtată a comandantului Ivan Konev (din Armata a 27-a), Ploieștiul a fost complet eliberat de sub inamicul german. Împreună cu trupele sovietice, la eliberarea Ploieștiului au participat Divizia a 18-a Infanterie română, sub comanda generalului de brigadă V.Pascu, precum și unităţile militare române și unităţile de luptă aflate la acel moment în oraș. În următoarele două zile, trupele sovietice și române au învins dușmanul pe Valea Prahovei și au eliberat întreaga zonă a Ploieștiului.

Drept urmare, amenințarea pentru București, dinspre nord, a fost eliminată; armata germană a pierdut petrolul românesc, iar trupele sovietice și române au putut să avanseze, rapid, în Transilvania. Referitor la pierderea petrolului românesc de către germani, fostul general german von Butler scria: ”…pe 30 august, rușii au ocupat zona petrolieră Ploiești, în ciuda rezistenței încăpățânate a unor unităţi disparate, sprijinite din aer. Din punct de vedere militar-economic, aceasta a fost cea mai dificilă lovitură; de fapt, poate fi spus, a fost lovitura decisivă pentru Germania”.

Împreună cu trupele celui de-al 2-lea Front Ucrainean, pe sectorul maritim al Dunării, avansează cu succes trupele celui de-al 3-lea Front Ucrainean, având în componenţă armatele a 37-a, a 57-a și a 46-a. Până la sfârșitul lunii august, aceste forţe au eliminat rămășițele unităţilor germane din Dobrogea, fără a întâmpina, practic, nici o rezistență la mişcarea continuă spre granița româno-bulgară.

Operațiunile de luptă reușite ale trupelor de la sol au fost susținute activ, în această perioadă, de către armata a 5-a de aviaţie, al cărei comandant era general-colonel S.Goriunov – au fost efectuate, sistematic, recunoașteri aeriene, precum şi lovituri asupra forţelor inamice, în special în zona de acţiune a armatelor a 27-a și a 53-a. În general, situația aeriană a fost foarte favorabilă pentru aviația sovietică, deoarece forțele principale ale aviației inamice au efectuat o relocare pe teritoriul Ungariei.

Navele Flotilei Dunării (comandată de vice-amiralul S.Gorşkov) duceau lupte în zona de litoral, unde acționa Frontul al 3-lea Ucrainean. Pentru a cuceri bazele navale ale inamicului din Chilia, Tulcea, Reni, Sulina, Braila și Constanța, Comandamentul Flotei Mării Negre, sub conducerea amiralului F.Okteabrski, și Flotila Dunării au utilizat, pe scară largă, desantul, care a funcționat în strânsă legătură cu armata. Acest lucru a cauzat pierderi grele flotei germane. Odată cu cucerirea Constanţei și, ulterior, a porturilor Varna și Burgas, Flota Mării Negre a controlat în mod absolut Marea Neagră.

Spre sfârșitul lui august, două corpuri al armatei a 6-a de tancuri, conduse de general-locotenent A. Kravcenko, au continuat să avanseze, cu succes, spre București. În urma lor, înainta Armata a 53-a, sub comanda generalului- locotenent I.Managarov, iar la sud de aceasta – Armata a 46-a a generalului-locotenent I.Şlemin, parte a celui de-al 3-lea Front Ucrainean. Sarcina lor era aceea de a distruge, cât mai repede posibil, unitățile inamicului care blochează apropierea de București, pentru a-i ajuta pe rebeli şi pentru a salva populația de jertfe inutile. Apropierea trupelor sovietice de oraș i-a inspirat pe patrioții români să lupte cu mai mult curaj.

Cu toate acestea, la 28 august, Cartier General al Comandamentului Suprem a suspendat avansarea trupelor sovietice spre București, până la o nouă notificare. Adevărul era că guvernul român s-a opus intrării acestor trupe în capitala României și avansării lor spre sud. Guvernul considera că intrarea trupelor sovietice în București ar lovi în planurile guvernanților și ar fi un mare sprijin moral pentru forțele democratice.

În ziua intrării Armatei Roșii la Bucuresti/ Foto din arhiva militară

În seara zilei de 29 august, șeful guvernului român, generalul Sănătescu, i-a transmis comandantului celui de-al 2-lea Front Ucrainean, generalul R.Malinovski – prin intermediul unui reprezentant – că guvernul român ar dori să preia controlul asupra eliminării trupelor germane de pe teritoriul neocupat de Armata Roșie. Dar, această propunere a fost respinsă de către Malinovski, deoarece comandantul avea informații că autoritățile române intenționau să permită retragerea spre vest a trupelor germane și că desfășurau negocieri secrete, cu privire la un desant anglo-american în București.

Cartierul General al Comandmentului Suprem a primit aceste informații și i-a cerut comandantului să continue operațiunea de distrugere a inamicului în zona Bucureștiului și intrarea trupelor în oraș: “Comandantului Frontului al 2-lea Ucrainean, ora 10.00, 31.08.: să intre cu trupele în București. Trupele să nu întârzie în oraș și, după ce defilează pe străzile lui, să treacă la îndeplinirea sarcinilor atribuite anterior.” La 31 august, au intrat, în București, unitățile sovietice ale armatelor a 6-a de tancuri, a 53-a, precum şi unităţile Diviziei de voluntari români ”Tudor Vladimirescu”, sub comanda colonelului Nicolae Cambrea, care, până în ziua de 23 august, nu participase, încă, la lupte. Populația capitalei a organizat o primire călduroasă pentru soldații sovietici și pentru voluntarii români.
    (Va urma)

În ziua intrării trupelor sovietice la București/ Foto din arhiva militară

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 279592