Un general american s-a plâns de acțiunile Rusiei în Marea Neagră
24/09
Corneliu Vlad: “Fraternitatea slavă” – militară și civilă
24/09

FSB: SUA, implicate în transferul luptătorilor ISIS în Afganistan

Foto: bfm.ru

Serviciile speciale ale Statelor Unite sunt implicate în trimiterea membrilor organizației teroriste ”Statul Islamic” (ISIS, interzis în Rusia) în raioanele nordice ale Afganistanului, a declarat șeful serviciului 5 al FSB (Serviciul Federal de Securitate – n.r.), Serghei BESEDA, la consfătuirea șefilor serviciilor de informații din CSI, relatează cotidianul ”Kommersant”.

În opinia oficialului FSB, Washingtonul a facilitat transferul teroriștilor, pentru destabilizarea situației de la granițele Comunității Statelor Independente (CSI).

”Ne parvin date privind implicarea serviciilor speciale ale SUA în trimiterea ISIS în raioanele nordice ale Afganistanului, cu scopul de a destabiliza situația de la granițele estice ale CSI și, în perspectivă, și în țările Asiei Centrale”, a spus domnul Beseda la respectiva ședință. Potrivit aprecierilor sale, pentru a proteja statele CSI de ”influența distructivă a forțelor externe”, sursele de pericol trebuie identificate încă din etapele incipiente.

”Kommersant” amintește că cea de-a 16-a consfătuire a șefilor serviciilor de informații din țările CSI s-a desfășurat, luni, la Kazan. Au participat delegații ale respectivelor instituții din Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenia și Uzbekistan.

Autorul articolului menționează, de asemenea, că Washintonul a anunțat, în luna august, că s-au înregistrat progrese la negocierile cu mișcarea talibană (interzisă în Rusia). Potrivit informațiilor de presă, părțile ”au depășit divergențele privind evacuarea trupelor americane” din Afganistan. O lună mai târziu, la 5 septembrie, în Kabul a explodat o bombă, nu departe de zona unde se află ambasadele străine. Au murit 12 oameni, inclusiv un militar american. Talibanii și-au asumat responsabilitatea pentru explozie. După aceea, președintele Donald Trump a decis suspendarea negocierilor cu talibanii care au promis să continue lupta cu americanii în Afganistan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 580148